Deoarece ieri, în cadrul Camerei Deputaţilor, a fost adoptat proiectul de Lege privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto, iar subiectule este unul foarte important, cu atât mai mult cu cât actul normativ vine cu noutăţi, vă invităm să parcurgeţi în continuare 10 cele mai importante prevederi.
ATENŢIE! Reglementările de mai jos nu se aplică încă, Legea RCA fiind valabilă după publicarea ei în Monitorul Oficial.
Abonează-te aici la canalul de Youtube Legestart şi vei descoperi primul cele mai noi clipuri de informare legislativă rapidă.
1. Asiguraţii cu risc ridicat
Apare reglementat prin lege asiguratul cu risc ridicat - persoana care pe baza încadrării în clasele de risc pentru care cel puțin trei asigurători RCA ofertează un tarif de primă de N ori mai mare decât tariful de referinţă calculat de catre BAAR.
Factorul ,,N” este stabilit de către BAAR, cu aprobarea ASF şi este calculat pentru un vehicul cu aceleași caracteristici tehnice cu cele ale vehiculului pentru care se solicită asigurarea, precum și pentru aceeași clasă de bonus-malus a asiguratului/utilizatorului.
2. Perioada de timp pe care se încheie contractul RCA
Contractul RCA se încheie pe o perioadă cuprinsă între o lună şi 12 luni, multiplu de o lună, în funcţie de opţiunea asiguratului. Cu titlu de excepţie, contractul se poate încheia pe o perioadă mai mică de o lună în următoarele situaţii:
- pentru vehiculele înmatriculate/înregistrate în alte state membre ale Spațiului Economic European și Confederației Elvețiene pentru care se solicită asigurarea în vederea importului în România, pe o perioadă de maximum 30 de zile de la data dobândirii proprietăţii, dovedită cu documente justificative;
- pentru vehiculele destinate exportului, pe o perioadă de maximum 30 de zile;
- pentru vehiculele care se autorizează provizoriu pentru circulaţie, pe perioade de 30 de zile, dar cumulat nu mai mult de 90 de zile.
- pentru prejudicii materiale produse în unul şi acelaşi accident, indiferent de numărul persoanelor prejudiciate, limita de despăgubire se stabileşte, pentru accidente, la un nivel de 1.220.000 euro, echivalent în lei la cursul de schimb al pieţei valutare la data producerii accidentului, comunicat de BNR;
- pentru vătămări corporale şi decese, inclusiv pentru prejudicii fără caracter patrimonial produse în unul şi acelaşi accident, indiferent de numărul persoanelor prejudiciate, limita de despăgubire se stabileşte, pentru accidente, la un nivel de 6.070.000 euro, echivalent în lei la cursul de schimb al pieţei valutare la data producerii accidentului, comunicat de Banca Naţională a României.
