Tribunalul Giurgiu a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 289 alin. (1) din Codul penal și ale art. 254 alin. 1 din Codul penal din 1969 cu referire la dispozițiile art. 6 și 7 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție.

Potrivit unui comunicat de presă de pe site-ul instanței supreme (www.scj.ro), la data de 20.01.2020, Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a luat o decizie privind un recurs în interesul legii în materie civilă, decizie pe care o considerăm de interes pentru cititorii noștri.

Potrivit unui comunicat de presă de pe site-ul instanței supreme (www.scj.ro), de dată relativ recentă, adică la data de 13.02.2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a luat o decizie privind dezlegarea unei chestiuni de drept în materie penală, decizie pe care o considerăm de interes pentru cititorii noștri.

Potrivit unui comunicat de presă postat pe site-ul oficial al Curţii Constituţionale-CCR (www.ccr.ro) în data de 04.02.2020, “Curtea Constituţională…..cu majoritate de voturi, a admis excepţia de neconstituţionalitate și a constatat că soluția legislativă cuprinsă în art.22 din Legea nr.104/2003, care exclude personalul care desfășoară activitatea de anatomie patologică și prosectură în instituțiile de medicină legală de la încadrarea locurilor de muncă în condiții deosebite de muncă, este neconstituțională.

Recent, CCR a pronunţat o decizie referitoare la reglementările care privesc încadrarea locurilor de muncă în condiţii deosebite. Respingerea excepţiei de neconstituţionalitate prilejuieşte însă analiza actelor de reglementare, în interpretarea dată, în 2016, de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii.

În motivarea unei excepții de neconstituționalitate se susține, în esență, că prevederile art. 220 alin. (2) și ale art. 223 din Codul de procedură fiscală sunt neconstituționale, deoarece procesul-verbal de sechestru al bunurilor este întocmit de către ANAF, care, din punct de vedere constituțional, nu poate fi organ de executare silită, întrucât același organ fiscal este atât cel care emite titluri executorii și care administrează creanțele fiscale, cât și cel care face executarea silită, adică pune în practică a doua fază a procesului civil.

De dată relativ recentă în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 96/10.02.2020 a fost publicată Decizia CCR nr. 702/31.10.2019 și menţionăm faptul că, potrivit art.147 alin.4 din Constituţie, de la data publicării (în cazul de față de la data de 10.02.2020) decizia CCR este general obligatorie şi are putere numai pentru viitor.

Instanța supremă a stabilit, printr-un recurs în interesul legii, și anume prin Decizia nr. 29/11.11.2019, că: În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 65 alin. (3) din Codul penal, stabilește că: aplicarea pedepselor accesorii constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și d) -o) din Codul penal, a căror exercitare a fost interzisă de instanță ca pedeapsă complementară, nu este posibilă în cazul dispunerii unei soluții de condamnare la pedeapsa amenzii.

Înalta Curte de Casație și Justiție a fost sesizată cu examinarea sesizărilor conexe formulate de Curtea de Apel, privind pronunțarea unei hotărâri prealabile referitoare la următoarea chestiune de drept: "Modul de interpretare a dispozițiilor art. 57 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, cu referire specială la condițiile în care se poate constata nulitatea absolută a unui act adițional la contractul individual de muncă, precum și la efectele nulității, atunci când încheierea actului adițional reprezintă o măsură de punere în executare a unei hotărâri judecătorești pronunțate într-un litigiu de muncă, hotărâre care este executorie de drept cu caracter provizoriu până la rămânerea definitivă și care, ulterior rămânerii definitive, a fost lămurită în procedura prevăzută de art. 443 din Codul de procedură civilă".

Potrivit unui comunicat de presă de pe site-ul instanței supreme (www.scj.ro), la data de 20.01.2020, Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a luat o decizie privind un recurs în interesul legii în materie civilă, decizie pe care o considerăm de interes pentru cititorii noștri.

Potrivit unui comunicat de presă de pe site-ul instanței supreme (www.scj.ro), de dată relativ recentă, adică la data de 20.01.2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a luat o decizie privind dezlegarea unei chestiuni de drept în materie penală, decizie pe care o considerăm de interes pentru cititorii noștri.

De dată relativ recentă în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 18/13.01.2020 a fost publicată Decizia CCR nr. 526/24.09.2019 și menţionăm faptul că, potrivit art.147 alin.4 din Constituţie, de la data publicării (în cazul de față de la data de 13.01.2020) decizia CCR este general obligatorie şi are putere numai pentru viitor.

Cauza de mai jos este mai complicată decât ne-am fi aşteptat, întrucât ridică probleme privind dreptul de a fi informat cu privire la o acuzație şi neglijența persoanei acuzate. Pentru clarificare, cauza a făcut obiectul unei trimiteri preliminare către Curtea de Justiţie a UE unde a fost făcute publice concluziile Avocatului general, ca documentare înaintată Curţii.

Cu ocazia soluționării apelului într-o cauză penală, Curtea de Apel București a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 175 alin. (2) din Codul penal, autorul excepției fiind nemulțumit de interpretarea dată dispozițiilor criticate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, prin Decizia nr. 18/2017.