După data de 1 iulie 2023, în conformitate cu noul Contract-cadru și cu Normele metodologice de aplicare a acestui act normativ, femeile însărcinate beneficiază atât de serviciile medicale decontate de CNAS până la data respectivă, cât și de servicii noi.
Potrivit CNAS, pe paliere de asistență medicală, femeile însărcinate beneficiază de următoarele servicii specifice decontate:
Rapid actualizată, platforma Indaco Lege5 este instrumentul ideal pentru urmărirea modificărilor legislative, consultarea doctrinei sau informații despre companii.
- În asistența medicală primară se acordă consultaţii de monitorizare a evoluţiei sarcinii şi lăuziei. Astfel, femeia gravidă este luată în evidență de medicul de familie încă din primul trimestru al sarcinii și, în cazul în care sarcina evoluează normal, fără complicații, din luna a treia până în luna a șaptea se efectuează lunar câte o consultație de supraveghere. Din luna a șaptea până în luna a noua aceste consultații sunt bilunare. De asemenea, medicul de familie poate efectua două vizite la domiciliul pacientei pentru a urmări evoluția lăuziei, imediat după externarea noii mame din maternitate și o lună mai târziu.
- În asistența medicală ambulatorie clinică de specialitate, pe baza biletului de trimitere de la medicul de familie sau chiar și fără bilet de trimitere, specialistul în obstetrică-ginecologie poate acorda câte o consultaţie de supraveghere pentru fiecare trimestru de sarcină, precum şi o consultaţie similară pentru lăuzie, în primul trimestru după naştere, în cadrul căreia, după caz, se poate recomanda efectuarea de analize și investigații sau internarea în spital.
- În unitățile sanitare cu paturi care au în componență structuri (secție, compartiment) de obstetrică-ginecologie sau în cele integral specializate în această ramură a medicinii se pot efectua servicii medicale standardizate complexe asimilate unei internări de zi în scopul supravegherii sarcinii normale, cu condiția ca unitatea să aibă laborator de analize medicale și cabinet medical de specialitate.
- pentru edemul gestațional, serviciile obligatorii sunt: consultație de specialitate, hemoleucogramă completă, creatinină serică, acid uric seric, TGP, TGO, examen complet de urină (sumar + sediment), dozare proteine urinare, proteine totale serice, ecografie obstetricală și ginecologică;
- pentru hiperemeza gravidică ușoară, serviciile obligatorii sunt: consultație de specialitate, hemoleucogramă completă, sodiu seric, potasiu seric, examen complet de urină (sumar + sediment), uree serică, acid uric seric, creatinină serică, ecografie obstetricală și ginecologică;
- pentru evaluarea gravidelor cu uter cicatriceal în trimestrul III de sarcină, serviciile obligatorii sunt: consultație de specialitate, cardiotocografie, ecografie obstetricală și ginecologică;
- pentru monitorizarea gravidei cu tulburări de coagulare/trombofilii ereditare și dobândite, serviciile obligatorii sunt: consultații de specialitate, antitrombină III, proteină C, proteină S, dozarea hemocisteinei serice, control hemocisteină serică, factor V Leyden, anticoagulant lupic screening și confirmare, ecografie obstetricală și ginecologică.
- La laboratoarele din ambulatoriu gravidele pot efectua următoarele analize medicale specifice chiar şi peste valoarea plafonului lunar, pe baza biletului de trimitere emis de medicul de familie sau de cel specializat în obstetrică-ginecologie: hemoleucogramă completă, determinarea grupului sanguin și Rh, testare HIV, timpul Quick și INR, APTT, fibrinogenemie, proteine serice totale, feritină serică, uree serică, acid uric seric, creatinină serică, bilirubină totală și directă, glicemie, TGP, TGO, Gama GT, fosfatază alcalină, sodiu, potasiu, magneziu, calciu total și ionic seric, examen complet de urină, dozare proteine urinare, albumina serică, HBA1c, TSH, FT4, AgHBs, VDRL sau RPR, proteina C reactivă, anticorpi anti HCV, urocultură, exudat faringian, examen Babeş-Papanicolau, examen microscopic nativ şi colorat din secreţii vaginale. Medicul specialist mai poate recomanda și efectuarea de examene din secreții vaginale sau din tampon rectal (portaj Streptococcus agalactiae, prin metode de cultivare).
