Salarii mărite pentru edilii din mai multe localități din Delta Dunării

Traian Dobre
13 mai 2019 2 min read
Parlamentarii vor să modifice Legea cadru pentru salarizarea bugetarilor prin introducerea unui coeficient de mărire pentru aleșii din localitățile din zona Rezervației Biosferei ...

Parlamentarii vor să modifice Legea cadru pentru salarizarea bugetarilor prin introducerea unui coeficient de mărire pentru aleșii din localitățile din zona Rezervației Biosferei Delta Dunării. Inițiativa este justificată de faptul că aceste sate, comune, orașe sunt izolate, dezvoltarea economică este scăzută, iar suprafețele sunt destul de întinse și greu de administrat.

Practic, este vorba despre majorarea cu 1,5 puncte pentru primarii și viceprimarii aleși din primăriile din zona menționată, deoarece aceștia sunt singurii demnitari care în urma aplicării Legii nr. 153/2017 au avut salariile diminuate, din cauza eliminării sporului de izolare, care ajungea până la 60% din salariu.

Inițiatorii susțin că dacă nu se va adopta acest nou coeficient, există riscul ca oamenii din zonă, care cunosc foarte bine problemele comunităților și sunt competenți, să nu mai vrea să candideze, din cauza salariului prea mic.

Lege pentru completarea Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice

După tabelul de la lit. C Funcții de demnitate publică alese din cadrul organelor autorității publice locale, de la Anexa nr. IX Funcții de demnitate publică, se introduce o notă cu următorul cuprins:

Coeficienții corespunzători indemnizațiilor pentru persoanele care ocupă funcții de demnitate publică alese în cadrul organelor autorităților publice locale din localitățile din perimetrul Rezervației Biosferei Delta Dunării prevăzute în Anexa la Hotărârea Guvernului nr. 395/1996, se majorează cu 1,5 puncte.

Inițiativa legislativă așteaptă avizele Guvernului și Consiliului Legislativ pentru a intra la dezbaterile din plenul Senatului, dar ca să fie adoptată, trebuie să treacă și de plenul Camerei Deputaților, forul decizional.

Ai nevoie de Legea nr. 153/2017? Poți cumpăra actul la zi, în format PDF şi MOBI, de AICI!

comentarii

Noua platformă de informare juridică dezvoltată de Indaco este aici!

După trei decenii de experiență în dezvoltarea soluțiilor juridice, Indaco Systems prezintă lege6.ro, o nouă platformă guvernată de AI, care se auto-îmbunătățește zilnic

lege6 logo