1. Grațierea și amnistia, trecute prin ordonanță de urgență? Scenarii negre pentru ședința de Guvern de miercuri
Ședința de guvern de miercuri este așteptată cu mare interes după ce marți au apărut numeroase informații pe surse că Executivul ar urma să adopte o ordonanță de urgență prin care să fie grațiate o serie de pedepse, notează Business24.ro. De asemenea, în proiectul guvernului Grindeanu ar fi și modificarea legilor ce privesc abuzul în serviciu, neglijența în serviciu, conflictul de interese și instituția denunțătorului, spețe pe care le putem întâlni în dosarele unor politicieni aflați la putere, cum ar fi, de exemplu, președintele Camerei Deputaților Liviu Dragnea. Potrivit acelorași surse, premierul Sorin Grindeanu a avut, marți, o întâlnire la Palatul Victoria cu președintele CSM și ministrul Justiției, Florin Iordache, unul din subiectele discutate fiind o lege a grațierii. Ca informaţie de ultimă oră, Președintele Klaus Iohannis a ajuns miercuri dimineață la Palatul Victoria, unde cel mai probabil va prezida ședința de Guvern.
2. Parlament: Miercuri și joi - audieri privind rectificările bugetare făcute de Guvernul Cioloș
Comisiile de buget ale Parlamentului au decis să cheme la audieri miercuri și joi secretarii de stat din Guvernul Cioloș de la Ministerele Fondurilor Europene și Finanțelor, dar și reprezentanți ai ANAF pentru a răspunde la întrebările privitoare la rectificările bugetare pozitive de anul trecut. Agerpres citează declarațiile Comisiei de buget de la Camera Deputaților, Leonardo Badea, care a subliniat că birourile reunite ale Comisiilor de buget de la Camera Deputaților și Senat au avut deja o ședință de lucru prin care s-a stabilit și s-a analizat modul în care se va desfășura activitatea în cadrul comisiei de anchetă. “Vrem să facem o analiză profesionistă, o analiză prin care vrem să stabilim chiar un mod clar de bune practici pentru a executa bugetul și pentru a respecta legea finanțelor publice", a adăugat oficialul de la Parlament.
3. Ministrul Mediului: Taxa pe tona de deșeuri va fi plătită diferențiat de către operatorii de salubritate
Taxa în valoare de 80 de lei pe tona de deșeuri deversată la groapa de gunoi, care a fost introdusă începând cu 1 ianuarie 2017, ar putea fi plătită doar pe diferența dintre ținta de valorificare pe care și-au propus-o operatorii de salubritate și ceea ce au realizat efectiv, potrivit ministrului Mediului, Daniel Constantin, citat de Profit.ro. El a mai precizat că aceste măsuri vor fi introduse într-un proiect de Ordonanță de Urgență care va intra miercuri în dezbatere publică. Pe zona de reciclare, România are un procent de doar 4,5%, a mai spus Daniel Constantin, iar ținta pe care trebuie să o atingă țara noastră în 2020 este de 50%.
4. Preşedintele Iohannis vrea “o majoritate matură care să garanteze securitatea naţională şi statul de drept”
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat că îşi doreşte o majoritate parlamentară matură care să vină lângă şeful statului şi să garanteze securitatea naţională şi statul de drept, scrie Mediafax. El a subliniat că nu este bine nici ca serviciile secrete să se implice în politică, nici ca acestea să fie politizate. “Parlamentul trebuie să aibă un control puternic, dar nu partinic”, a adăugat preşedintele, menţionând că ''nu se poate ca politica unui partid să definească modul în care se face controlul parlamentar asupra serviciilor''.
5. Autostrada Sibiu-Orăştie, noi denivelări după ce a fost demolată şi reparată. Se circulă doar pe o bandă, viteza a fost limitată
Circulaţia a fost restricţionată la o singură bandă pe sensul Sebeş-Sibiu, la kilometrul 286 al autostrăzii Sibiu-Orăştie, din cauza unor denivelări semnalate încă din noiembrie anul trecut şi care între timp au devenit mai pronunţate. Economica.net scrie că sectorul de drum avariat este în apropierea faimoasei gropi de 200 de metri, reparată în regie proprie de către Compania de Drumuri. CNAIR a anunțat că a închis porțiunea, pentru siguranța participanților la trafic. Lotul 3 al autostrăzii Sibiu-Orăştie, cuprins între localităţile Sălişte-Cunţa, a fost închis la mai puţin de un an de la inaugurare, din cauza apariţiei unor fisuri. Ulterior, acesta a fost demolat parţial şi refăcut în regie proprie de către Compania de Drumuri, pentru a fi redeschis circulaţiei pe 10 octombrie 2016.
6. ASF amendează Asirom Vienna Insurance Group SA cu 200.000 lei şi membri ai conducerii societăţii în urma unui control inopinat
ASF a sancţionat Asirom Vienna Insurance Group SA cu o amendă de 200.000 lei, în urma unui control inopinat care a vizat modul în care societatea a soluţionat dosarele de daună pentru RCA şi CASCO auto, anunță Ziarul Financiar. Verificările, efectuate între 5 septembrie şi 17 noiembrie, au vizat și calculul şi înregistrarea rezervei de daună (avizată şi neavizată), precum şi acurateţea datelor privind dosarele de daună aflate în rezervă, plăţi de indemnizaţii, respingeri sau prescrieri dosare.
7. Fiscul anulează din oficiu creanţele fiscale mai mici de 40 de lei, datorate de contribuabili la 31 decembrie
Creanţele fiscale restante, aflate în sold la data de 31 decembrie a anului trecut, mai mici de 40 de lei, au fost scăzute din evidenţele fiscale ale contribuabililor în primele 7 zile ale lui 2017, potrivit prevederilor legislative în vigoare. Astfel, reglementările legale în vigoare stabilesc că, în situaţia în care un debitor nu îşi achită obligaţiile fiscale principale la termenul de scadenţă, ANAF calculează după acest termen dobânzi şi penalităţi de întârziere, stabilite prin decizii referitoare la obligaţiile fiscale accesorii. Capital citează art. 266 din Codul de procedură fiscală şi Ordinul ANAF nr. 3497/2015, conform cărora creanţele fiscale restante administrate de organul fiscal central, aflate în sold la data de 31 decembrie a anului precedent, mai mici de 40 de lei, se scad din evidenţele fiscale în primele şapte zile ale anului în curs.
