PROIECT: Închisoare pentru îngreunarea sau împiedicarea exercitării puterii de stat

Elena Hogaş
03 martie 2017 2 min read
Astfel, la articolul 397 (Acţiuni împotriva ordinii constituţionale) se introduce un nou alineat potrivit căruia întreprinderea de acţiuni împotriva persoanelor sau bunurilor săvârşite de una sau mai multe persoane...

Un proiect de lege depus la Senat pe 28 februarie aduce modificări la Codul penal şi stabileşte pedeapsa cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani pentru persoanele care îngreunează sau împiedică exercitarea puterii de stat.

Astfel, la articolul 397 (Acţiuni împotriva ordinii constituţionale) se introduce un nou alineat potrivit căruia întreprinderea de acţiuni împotriva persoanelor sau bunurilor săvârşite de una sau mai multe persoane împreună, în scopul schimbării ordinii constituţionale ori a îngreunării sau împiedicării exercitării puterii de stat, se pedepseşte cu închisore de la 6 luni la 3 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.

Cu o zi înainte de publicarea proiectului, purtătorul de cuvânt al social-democraţilor a declarat, referitor la protestele din Piaţa Victoriei, că „presiunile la care guvernul a fost supus în urma Ordonanței 13 și care au reclamat o bună parte din timpul primului ministru” reprezintă unul dintre cele „trei obstacole majore care au obstrucționat mai mult sau mai puțin actul de guvernare”.

Cum motivează iniţiatorul propunerea legislativă?

În expunerea de motive a proiectul, iniţiat de un singur deputat PSD, se precizează că această completare este necesară „pentru a acoperi un vid legislativ” iar motivaţiile sunt multiple:

„1. România a fost întodeauna un stat extrem de tolerant, pe teritoriul nostrul trăiesc multe minorități ce nu se pot plânge că sunt prignote sau marginalizate de statul român. Pot folosi limba maternă, pot învăța în limba maternă, se pot manifesta liber și își pot promova cultura și religia.

2. Noul cod penal nu condamnă toate formele de încălcare a articolului 1 și articolului 13 din Constituția România.

3. Lipsa unor măsuri care să descurajeze și să pedepsească orice acțiune împotriva ordinii constituționale săvârșite de persoane, organizații sau partide a dus la exacerbarea acestor manifestări.

4. Evenimentele de la Târgu Mureș, în cadrul cărora s-a cerut autonomia Ținutul Secuiesc, precum și cererile europarlamentarilor români de etnie maghiară Laszlo Tokes și Csaba Sogor impun ca Parlamentul României să adopte acest act normativ prin care să reglementăm faptul că în România libertatea, democrația, dreptul de mișcare și libera exprimare, nu pot merge până la nivelul la care, prin abordări extremiste, separatiste, revizioniste, se atacă esența statului român.”

Ai nevoie de Noul Cod penal? Poţi cumpăra actul la zi, în format PDF sau MOBI, de AICI!                       

comentarii

Noua platformă de informare juridică dezvoltată de Indaco este aici!

După trei decenii de experiență în dezvoltarea soluțiilor juridice, Indaco Systems prezintă lege6.ro, o nouă platformă guvernată de AI, care se auto-îmbunătățește zilnic

lege6 logo