O propunere legislativă pentru modificarea Legii nr.136/2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătăţii publice în situaţii de risc epidemiologic şi biologic a fost depus la Camera Deputaților.
Proiectul vizează instituirea termenul de 24 de ore în care o persoană simptomatică sau asimptomatică de Covid-19 poate contesta această decizie, pentru a anula măsura izolării.
Potrivit expunerii de motive, după intrarea în vigoare a Legii nr. 136/2020, în practica unor tribunale şi curţi de apel au apărut unele opinii şi poziţii divergente privind modalităţile de exercitare a dreptului persoanelor care se consideră vătămate într-un drept sau interes legitim, printrun act administrativ individual, emis în aplicarea prevederilor legii de a se adresa instanţei.
De asemenea, în expunerea de motive se menţionează că stabilirea unui termen scurt, de cel mult 24 de ore, pentru introducerea unei acţiuni judiciare este justificată de faptul că izolarea persoanelor nu poate depăşi 48 de ore. Modificarea operată va permite creşterea eficacităţii mecanismului de contestare a actului administrativ individual, astfel încat soluţionarea acestuia să se poată realiza de catre instanța de judecată în interiorul celor 48 de ore. Iar apelul urmează să se soluționeze de către secţiile civile ale tribunalelor.
Rapid actualizată, platforma legislativă Indaco Lege5 este instrumentul ideal pentru urmărirea modificărilor legislative, mai ales în contexul decretării stării de urgență pe teritoriul României
