Un proiect de lege care prevede înființarea unui Program Național de Prevenție a Diabetului, pentru depistarea acestei boli și pentru tratamentul cât mai adecvat a fost inițiat pentru dezbatere la Senat. Actul normative stabilește că autoritățile centrale și locale să asigure condițiile adecvate pentru procedurile prin care toate persoanele să beneficieze de o depistare precoce a diabetului, bola de care suferă mai mult de o zecime din populație, și care are foarte multe complicații.
Art.9. - (1) Programul Naţional de Prevenţie a Diabetului acoperă cel puţin următoarele domenii:
- a) prevenţie primară - angajarea de acţiuni care să prevină apariţia diabetului;
- b) reducerea factorilor de risc - adoptarea unor măsuri inclusiv de stimulare şi de bonificare a situaţiilor de prevenţie sau de reducere de către populaţie sau angajatori a factorilor de risc prevăzuţi de prezenta lege şi a unora noi stabiliţi prin programul Naţional de Prevenţie a Diabetului;
- c) diagnosticare precoce - identificarea persoanelor aflate la risc de a dezvolta diabet şi diagnosticarea lor cât mai devreme;
- d) control asistat de specialitate pentru prevenirea instalării diabetului - oferirea de tratament şi suport persoanelor diagnosticate cu prediabet sau cu risc de dezvoltare a diabetului pentru a obţine un bun control al glicemiei cât mai devreme posibil pentru a reduce riscul de apariţie şi instalare a diabetului;
- e) educaţie terapeutică - un proces de formare de cunoştinţe şi deprinderi care trebuie să permită persoanei cu diabet sau celor care au grijă de ea să-şi poată integra noua condiţie în viaţa de zi cu zi şi să-şi asigure o gestionare corectă a bolii;
- f) programe speciale de prevenţie şi screening dedicate copiilor, elevilor, gravidelor precum şi persoanelor identificate cu factori de risc.
- Medicul de familie, dacă apreciază că este cazul, în cadrul procesului de evaluarea prevăzut la alin.(l) poate consulta medicul de medicina muncii sau, după caz, medicul de medicină şcolară.
- în funcţie de rezultatul evaluării, medicul de familie decide cu privire la măsurile ce trebuie luate inclusiv, în condiţiile Programului Naţional de Prevenţie a Diabetului, trimiterea pacientului pentru investigaţii clinice şi paraclinice suplimentare.
- a) sălilor şi a terenurilor de sport; b) parcurilor; c) pistelor de bicicletă; d) bazinelor de înot; e) dotărilor suplimentare din parcuri şi spaţiile publice de natură a permite efectuarea sportului şi exerciţiilor fizice de către populaţie în mod gratuit; f) unor trasee pietonale; g) organizarea ori finanţarea cu regularitate a unor concursuri şi competiţii sportive cu caracter de masă îndeosebi cele organizate de către unităţile de învăţământ.
- roşu, dacă criteriile sunt îndeplinite într-un procent de până la 35%;
- galben, dacă criteriile sunt îndeplinite într-un procent cuprins între 35% şi 70%;
- verde, dacă criteriile sunt îndeplinite într-un procent mai mare de 70%.
- Procedura de clasificare şi de notare a fiecărei unităţi administrativ teritoriale, oraş sau municipiu se face începând cu anul 2025.
- Autoritatea publică locală în colaborare cu direcţia de sănătate publică teritorială şi casa de asigurări de sănătate teritorială elaborează şi publică anual harta stării de sănătate a populaţiei din localitatea respectivă. Criteriile şi metodologia de elaborare a hărţii privind starea de sănătate se elaborează de către Institutul de Sănătate Publică şi se aprobă prin ordin al ministrului sănătăţii.