Obiectivul programului îl constituie stimularea înființării de noi întreprinderi, mici și mijlocii, îmbunătățirea performanţelor economice ale celor existente, creşterea potenţialului de accesare a surselor de finanţare şi dezvoltarea aptitudinilor antreprenoriale ale întreprinzătorilor în scopul implicării acestora în structuri economice private.
Procedura instituie o schemă transparentă de ajutor de minimis. Schema se aplică pe întreg teritoriul Romaniei, în toate cele 8 regiuni de dezvoltare.
Bugetul alocat Programului pentru anul bugetar 2011 este de 10.000.000 lei, gestionat de Agenție pentru organizarea și desfășurarea de workshopuri de pregătire antreprenorială UNCTAD / EMPRETEC și acordarea de Alocații Financiare Nerambursabile (AFN). Prin implementarea programului în anul 2011 se estimează acordarea de ajutor de minimis unui număr de minim 92 de beneficiari.
Programul se va derula în două etape, respectiv:
a) Etapa I - 800.000 lei – pentru organizarea workshopurilor de pregătire antreprenorială UNCTAD / EMPRETEC pentru sprijinirea dezvoltării IMM;
b) Etapa a II-a - 9.200.000 lei – pentru finanțarea implementării celor mai bune planuri de afaceri prin Alocație Financiară Nerambursabilă în limita bugetului alocat.
În cadrul etapei I a Programului, din bugetul alocat desfășurării activităților specifice se pot suporta următoarele: editare de materiale de promovare și prezentare, editare/multiplicare de materiale de curs, materiale suport, închiriere de spații pentru desfășurarea workshop-urilor, transmitere de invitații și alte cheltuieli necesare organizării și desfășurării workshop-urilor (cazare și masă).
Beneficiarii Programului. Pentru etapa I - pot beneficia de prevederile Programului persoanele fizice, cetăţeni români cu studii medii sau superioare definitivate cu diplomă de Bacalaureat/Licență şi care, la data completării formularului online de înscriere în program nu au mai beneficiat de finanțare în cadrul acestui Program, nici ca persoană fizică și nici ca asociat, acționar, administrator într-o societate comercială care a beneficiat de ajutor financiar nerambursabil în cadrul acestui program în anii anteriori.
Pentru etapa a II-a, pot beneficia de prevederile Programului societățile comerciale – microîntreprinderi, întreprinderi mici și mijlocii – în condiţiile din anexate la Program.
Tipurile de ajutor financiar. Agenția administrează, gestionează și derulează direct sau prin intermediul organizațiilor ori instituțiilor de drept privat programele de încurajare și stimulare a înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, finanţate de la bugetul de stat la nivel naţional şi la nivel local, prin intermediul Oficiilor Teritoriale pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii şi Cooperaţie (OTIMMC) şi asigură managementul financiar şi/sau tehnic al fondurilor alocate de la bugetul de stat. Între Agenţie şi organizaţiile ori instituţiile de drept privat (instituţii de credit) se încheie o convenţie de colaborare în baza căreia se va trece la derularea programelor.
Prin Program se finanţează în etapa a II-a implementarea celor mai bune Planuri de Afaceri, în următoarele condiţii:
Schema de finanţare cu credit bancar:
- Alocaţie Financiară Nerambursabilă – maxim 70% din valoarea cheltuielilor eligibile aferente proiectului, dar nu mai mult de 100.000 lei/beneficiar;
- Credit bancar – minim 30% din valoarea cheltuielilor eligibile aferente proiectului, dar nu mai mult de 50.000 lei/beneficiar - acordat de către instituţia de credit parteneră. Instituţia de credit parteneră poate acorda finanţare şi pentru cheltuielile neeligibile aferente proiectului dar în afara programului.
Schema de finanţare fără credit bancar :
- Alocaţie Financiară Nerambursabilă – maxim 70% din valoarea cheltuielilor eligibile aferente proiectului, dar nu mai mult de 100.000 Lei/beneficiar;
- Contribuţie proprie – minim 30% din valoarea cheltuielilor eligibile aferente proiectului.
Creditul bancar acordat în cadrul acestui Program va fi garantat în proporţie de 80%.
Obiectul finanţării trebuie să se încadreze în una sau mai multe din categoriile eligibile:
- echipamente tehnologice (maşini, utilaje şi instalaţii de lucru - inclusiv software-ul aferent;
- aparate şi instalaţii de măsură, control şi reglare;
- mijloace de transport necesare desfăşurării activităţilor pe care s-a accesat programul;
- licenţe, brevete, mărci, francize, etichetare ecologică, software;
- echipamente IT;
- achiziţionarea de spaţii de lucru, spaţii de producţie şi spaţii pentru prestări servicii şi comerţ, mijloace fixe;
- realizarea unui site pentru prezentarea activităţii solicitantului şi a produselor sau serviciilor promovate;
- achiziţionarea de instalaţii/echipamente specifice în scopul obţinerii unei economii de energie, precum şi sisteme care utilizează surse regenerabile de energie pentru eficientizarea activităţilor pentru care a solicitat finanţare;
- activităţi de promovare on-line a activităţilor societăţii comerciale;
- consultanţă pentru întocmirea documentaţiei în vederea obţinerii finanţării.
Înscrierea în program şi solicitarea acordului de principiu pentru finanţare se fac on-line pe site-ul www.aippimm.ro, conform procedurii de înscriere on-line şi înregistrarea în Registrul Unic Electronic.
În acest program, cererile de proiecte sunt cu depunere continuă, în limita bugetului alocat.