Senatul va dezbate o propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, care prevede condiţiile în care vor putea fi ridicate maşinile parcate neregulamentar.
Până acum aproximativ doi ani, primăriile încheiau contracte cu firme specializate în acest domeniu, dar Curtea Constituţională a decis că acţiunile sunt ilegale. Noul proiect arată că poliţia rutieră poate analiza şi acţiona legal în cazurile în care maşinile pot fi ridicate, astfel încât să nu existe abuzuri privind proprietatea cetăţeanului.
În expunerea de motive a iniţiativei se arată că măsura de ridicare a autovehiculelor trebuie să fie una excepţională, îndreptată doar asupra celor care încurcă traficul, îl blochează sau constituie un pericol pentru acesta. Problema maşinilor parcate neregulamentar este una ridicată de numeroşi cetăţeni, care reclamă lipsa locurilor de parcare din marile oraşe şi din cauza acestor maşini, susţin iniţiatorii. Noul proiect asigură cadrul legal pentru ca poliţia rutieră să decidă ce maşini pot fi ridicate, iar autoritatea locală le va ţine în custodie până la plata amenzii de către proprietar.
„Art. 64
După alineatul (3) se introduce două noi alienate, (4) şi (5), cu următorul cuprins:
(4) Poliţia rutieră poate dispune ridicarea vehiculelor în următoarele cazuri:
a) Vehiculul staţionat se află în zona de acţiune a indicatorului “Staţionarea interzisă” însoţit de panoul adiţional “Ridicare autovehicule parcate neregulamentar”
b) Vehiculul staţionat blochează partea carosabilă de natură să împiedice desfăşurarea circulaţiei rutiere pentru cel puţin o bandă de circulaţie pe sens
c) Vehiculul staţionează pe partea carosabilă în locurile în care se interzice depăşirea
d) Vehiculul staţionează în intersecţii, inclusiv în intersecţiile cu circulaţie în sens giratoriu
e) Vehiculul obstrucţionează sau blochează căile de acces la proprietatea publică sau privată adiacentă drumului public
f) Vehiculul împiedică sau blochează accesul la pistele pentru biciclete
g) Vehiculul staţionează în staţiile mijloacelor de transport public de persoane
h) Vehiculul staţionează neregulamentar pe partea carosabilă în afara localităţilor.”
Pentru a fi adoptat, proiectul legislativ trebuie votat mai întâi la Senat, unde se află acum în dezbatere public, apoi la Camera Deputaţilor, care este camera decizională.
Ai nevoie de OUG nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice? Poţi cumpăra actul la zi, în format PDF, de AICI!
