Ordin privind evidenţa cursurilor în domeniul conducerii defensive

Redacţia
28 octombrie 2022 3 min read
Ordinul nr. 153/2022 privind procedura de ţinere a evidenţei conducătorilor de vehicule care au urmat cursuri în domeniul conducerii defensive şi de evaluare anuală a eficienţei acestor cursuri raportat la gradul de implicare a absolvenţilor în accidente de circulaţie este în vigoare de la 26 octombrie 2022.

Ordinul nr. 153/2022 privind procedura de ţinere a evidenţei conducătorilor de vehicule care au urmat cursuri în domeniul conducerii defensive şi de evaluare anuală a eficienţei acestor cursuri raportat la gradul de implicare a absolvenţilor în accidente de circulaţie este în vigoare de la 26 octombrie 2022.

Ordinul a fost emis în vedere prevederile art. III alin. (1) din Legea nr. 20/2022 privind completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice,

Astfel, evidenţa conducătorilor de vehicule care au absolvit cursuri în domeniul conducerii defensive, precum şi evaluarea anuală a eficienţei absolvirii acestor cursuri prin raportare la gradul de implicare a acestor conducători în accidente de circulaţie produse pe teritoriul României se ţine de către poliţia rutieră din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, prin intermediul mijloacelor informatice.

Evidenţa conţine date referitoare la numele, prenumele şi CNP-ul conducătorului auto care a absolvit cursul de conducere defensivă, precum şi la data absolvirii cursului.

Pentru constituirea evidenţei iniţiale, Inspectoratul General al Poliţiei Române, prin Direcţia Rutieră, solicită, până la data de 1 martie a anului 2023, structurii competente din Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii să îi comunice centralizat, în format electronic, datele prevăzute.

Pentru actualizarea evidenţei, Inspectoratul General al Poliţiei Române, prin Direcţia Rutieră, solicită anual, până la data de 22 ianuarie, structurii competente din cadrul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii datele absolvenţilor care au absolvit cursurile de conducere defensivă ulterior ultimei comunicări.

Evaluarea eficienţei cursurilor de conducere defensivă se realizează, anual, de către Direcţia Rutieră din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, prin evidenţierea gradului de implicare a absolvenţilor cursurilor de conducere defensivă în accidente de circulaţie, pe baza următoarelor date:

a) numărul de accidente de circulaţie înregistrate în evidenţele poliţiei rutiere în perioada evaluată;

b) numărul de accidente de circulaţie înregistrate în evidenţele poliţiei rutiere în care au fost implicaţi conducători de autovehicule care au absolvit cursuri de conducere defensivă în perioada evaluată;

c) numărul total al conducătorilor de autovehicule care au absolvit cursuri de conducere defensivă;

d) numărul conducătorilor de autovehicule implicaţi în accidente de circulaţie în perioada evaluată;

e) numărul conducătorilor de autovehicule care au absolvit cursuri de conducere defensivă implicaţi în accidente de circulaţie în perioada evaluată.

Evaluarea constă în realizarea unei statistici care să evidenţieze următoarele aspecte:

a) raportul dintre numărul accidentelor de circulaţie în care au fost implicaţi conducători de vehicule care au absolvit cursuri de conducere defensivă şi numărul total al accidentelor de circulaţie în perioada evaluată;

b) raportul dintre numărul conducătorilor de autovehicule care au absolvit cursuri de conducere defensivă implicaţi în accidente de circulaţie şi numărul total al conducătorilor de autovehicule care au absolvit cursuri de conducere defensivă în perioada evaluată.

Direcţia Rutieră poate realiza şi alte statistici relevante pe baza datelor prevăzute sau în relaţie cu alte date deţinute. Rezultatele evaluării se publică anual, până la data de 1 martie a anului următor celui evaluat, pe site-ul Poliţiei Române şi se comunică Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii.

www.lege5.roRapid actualizată, platforma Indaco Lege5 este instrumentul ideal pentru urmărirea modificărilor legislative, consultarea doctrinei sau informații despre companii. 

Noua platformă de informare juridică dezvoltată de Indaco este aici!

După trei decenii de experiență în dezvoltarea soluțiilor juridice, Indaco Systems prezintă lege6.ro, o nouă platformă guvernată de AI, care se auto-îmbunătățește zilnic

lege6 logo