Hotărârea nr. 128/2023 pentru modificarea şi completarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 219/2015 privind economia socială, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 585/2016 este în vigoare de la 21 februarie 2023.
Potrivit actului normativ, scopul social urmăreşte realizarea interesului general sau a interesului unei comunităţi şi contribuie la reducerea excluziunii sociale prin ocuparea forţei de muncă, prin îmbunătăţirea accesului la educaţie şi formare profesională, prin furnizarea de servicii sociale persoanelor din grupul vulnerabil, urmărind dezvoltarea durabilă, economică, socială şi de mediu.
Au fost introduse prevederi cu privire la dovedirea apartenenței la grupul vulnerabil al persoanelor care au fost angajate în întreprinderea socială de inserţie și care nu mai sunt beneficiare de ajutor social sau de alocaţie pentru susţinerea familiei, precum și condițiile de verificare a acestui criteriu.
A fost inclus cumulul dintre procentul de cel puţin 30% din personalul angajat cu contract individual de muncă sau convenţie individuală de muncă aparţinând grupului vulnerabil şi timpul de lucru cumulat al acestor angajaţi care să reprezinte cel puţin 30% din totalul timpului de lucru cumulat al tuturor angajaţilor.
De asemenea, a fost reglementată situația încetării contractului individual de muncă sau convenţiei individuale de muncă, după caz, a unei persoane aparţinând grupului vulnerabil și care se poate remedia prin angajarea unei persoane aparţinând grupului vulnerabil în termen de 30 de zile calendaristice de la încetarea angajării respectivei persoane.
Rapid actualizată, platforma Indaco Lege5 este instrumentul ideal pentru urmărirea modificărilor legislative, consultarea doctrinei sau informații despre companii.