De dată relativ recentă în Monitorul Oficial al României, Partea I nr.  844/15.09.2020 a fost publicată Decizia CCR nr. 367/16.06.2020 și menţionăm faptul că, potrivit art.147 alin.4 din Constituţie, de la data publicării (în cazul de față de la data de 15.09.2020) decizia CCR  este general obligatorie şi are putere numai pentru viitor. Menționăm faptul că, prin decizia mai sus-amintită, CCR, cu unanimitate de voturi, a respins excepția de neconstituționalitate și a constatat că  dispozițiile art. 12 alin. (1) lit. d), e) și f) din Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public sunt constituționale în raport cu criticile formulate. Care este conținutul textului legal menționat de CCR în Decizia nr.  367/16.06.2020? Art. 12 alin. (1) lit. d), e) și f) din Legea nr. 544/2001:(1) Se exceptează de la accesul liber al cetățenilor, prevăzut la art. 1 și, respectiv, la art. 111, următoarele informații: (...) d) informațiile cu privire la datele personale, potrivit legii; e) informațiile privind procedura în timpul anchetei penale sau disciplinare, dacă se periclitează rezultatul anchetei, se dezvăluie surse confidențiale ori se pun în pericol viața, integritatea corporală, sănătatea unei persoane în urma anchetei efectuate sau în curs de desfășurare; f) informațiile privind procedurile judiciare, dacă publicitatea acestora aduce atingere asigurării unui proces echitabil ori interesului legitim al oricăreia dintre părțile implicate în proces;". Cum și-a motivat autorul -în esență- excepţia de neconstituţionalitate? În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia a susținut, în esență, că dacă anumite informații solicitate de o persoană nu sunt clasificate conform Legii nr. 181/2002 privind protecția informațiilor clasificate sau nu reprezintă secret de serviciu, rezultă că acestea cad sub incidența Legii nr. 544/2001 și au caracter public în sensul art. 1, 2 și 6 din aceasta. Prin urmare, refuzul autorităților vizate de a asigura, la cererea unei persoane interesate, accesul la informațiile solicitate reprezintă o practică defectuoasă administrativă prin care se încalcă, în principal, dreptul constituțional la informație, dreptul la un proces echitabil și accesul liber la justiție. Netransparența în activitatea judiciară creează în mod legitim îndoiala, bănuiala legitimă și erodează încrederea justițiabilului în autoritatea statului. În acest sens s-a invocat jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului referitoare la imparțialitatea și independența anchetatorului/magistratului (Hotărârea din 24.05.2011, pronunțată în Cauza Asociația "21.12.1989" și alții împotriva României [cauza 33.810/07] și Hotărârea din 09.11.2010, pronunțată în Cauza AGVPS-Bacău împotriva României, paragraful 55). În concret, s-a arătat că principiile care guvernează un proces echitabil și, în special, un proces penal, și anume principiul contradictorialității și principiul egalității armelor, prevăzute de Codul de procedură penală, devin goale de conținut dacă autoritățile publice refuză accesul la informații de interes public prin invocarea art. 12 alin. (1) lit. d)-f) din Legea nr. 544/2001, acestea fiind neconstituționale și contrare art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, pentru argumentele arătate. Cum a motivat CCR -în esență- decizia sa? Examinând excepția de neconstituționalitate, CCR a constatat  că informațiile de interes public pe care fiecare autoritate sau instituție publică are obligația să le comunice din oficiu sunt enumerate la art. 5 din Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public. Dispozițiile art. 12 alin. (1) din această lege stabilesc, cu titlu de excepție de la regula instituită la art. 5, categoriile de informații ce nu sunt destinate publicității. În cadrul acestei categoriei de informații, textele de lege criticate enumeră informațiile cu privire la datele personale, potrivit legii [lit. d)], informațiile privind procedura în timpul anchetei penale sau disciplinare, dacă se periclitează rezultatul anchetei, se dezvăluie surse confidențiale ori se pun în pericol viața, integritatea corporală, sănătatea unei persoane în urma anchetei efectuate sau în curs de desfășurare [lit. e)], și informațiile privind procedurile judiciare, dacă publicitatea acestora aduce atingere asigurării unui proces echitabil ori interesului legitim al oricăreia dintre părțile implicate în proces [lit. f)]. CCR a constatat  că dispozițiile legale criticate au mai fost supuse controlului de constituționalitate din perspectiva unor critici similare. Prin Decizia nr. 437/04.07.2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 847/18.10.2019, CCR a constatat că acestea nu contravin prevederilor art. 1, art. 20, art. 21, art. 31 și art. 131 din Constituție și nici art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, invocate și în prezenta cauză. În esență, CCR a arătat că dreptul la informație consacrat de art. 31 din Constituție se referă numai la informațiile de interes public și că acesta nu este un drept absolut, exceptarea unor informații de la accesul liber la informații fiind legitimată chiar de aceste norme constituționale la alin. (3), care stabilesc că "Dreptul la informație nu trebuie să prejudicieze măsurile de protecție a tinerilor sau securitatea națională". Dreptul fundamental la informație implică dreptul persoanei de a avea acces neîngrădit "la orice informație de interes public" și obligația corelativă a autorităților publice, potrivit competențelor ce le revin, de a asigura informarea corectă "a cetățenilor asupra treburilor publice și asupra problemelor de interes personal" (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 158/30.03.2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 420/11.05.2004). Așadar, dreptul la informație consacrat de art. 31 din Legea fundamentală se referă numai la informațiile de interes public, sens în care legiuitorul a precizat la art. 2 lit. b) din Legea nr. 544/2001 că "prin informație de interes public se înțelege orice informație care privește activitățile sau rezultă din activitățile unei autorități publice sau instituții publice, indiferent de suportul ori forma sau de modul de exprimare a informației". Potrivit art. 2 lit. a) din lege, prin "autoritate sau instituție publică" se înțelege "orice autoritate ori instituție publică ce utilizează sau administrează resurse financiare publice, orice regie autonomă, societate reglementată de Legea societăților nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, aflată sub autoritatea sau, după caz, în coordonarea ori în subordinea unei autorități publice centrale sau locale și la care statul român sau, după caz, o unitate administrativ-teritorială este acționar unic ori majoritar, precum și orice operator sau operator regional, astfel cum aceștia sunt definiți în Legea serviciilor comunitare de utilități publice nr. 51/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare. De asemenea, se supun prevederilor prezentei legi partidele politice, federațiile sportive și organizațiile neguvernamentale de utilitate publică, care beneficiază de finanțare din bani publici". Or, informațiile la care fac referire dispozițiile art. 12 alin. (1) lit. d), e) și f) din Legea nr. 544/2001 nu au caracterul unor informații de interes public, ci sunt informații exceptate de la accesul liber al cetățenilor. Legiuitorul este cel în drept să stabilească atât condițiile, cât și situațiile în care se exceptează de la accesul liber al cetățenilor unele categorii de informații, atât în considerarea normelor art. 31 din Constituție, evocat, cât și ale art. 53 din aceasta, potrivit cărora exercițiul unor drepturi poate fi restrâns, printre altele, pentru apărarea securității naționale, a drepturilor și a libertăților cetățenilor sau pentru desfășurarea instrucției penale (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 1.175/11.12.2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 56/24.01.2008). Cât privește criticile de neconstituționalitate raportate la art. 21 alin. (3) din Constituție și la art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, privind dreptul la un proces echitabil, CCR a constatat că acestea nu pot fi primite. Norma invocată din Constituție vizează dreptul oricărei persoane la un proces echitabil și la soluționarea cauzei într-un termen rezonabil. De asemenea, potrivit art. 6 din Convenție, orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanță independentă și imparțială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzații în materie penală îndreptate împotriva sa. Astfel, CCR a observat că art. 22 din Legea nr. 544/2001 consacră posibilitatea persoanei care se consideră vătămată în drepturile sale, prevăzute în prezenta lege, de a face plângere la secția de contencios administrativ a tribunalului în a cărei rază teritorială domiciliază sau în a cărei rază teritorială se află sediul autorității ori al instituției publice, hotărârea tribunalului fiind supusă recursului. Prin aceeași decizie, Decizia nr. 437/04.07.2019, CCR a mai reținut că prevederile de lege criticate nu conțin norme contrare dreptului persoanei interesate de a se adresa unui tribunal independent și imparțial și de a formula, în cadrul procesului având ca obiect comunicarea unor informații de interes public, precum și în calea de atac a recursului, toate apărările necesare pentru valorificarea pretențiilor sale. În consecință, CCR a constatat că dreptul la un proces echitabil garantat constituțional și convențional nu este sub niciun aspect încălcat. În sfârșit, CCR a subliniat cu același prilej că individualizarea informațiilor exceptate, potrivit legii, de la accesul liber al cetățenilor nu reprezintă o problemă de constituționalitate, ci de interpretare și aplicare a legii de către autoritățile publice cărora le sunt solicitate informațiile și, eventual, de către instanța de judecată. Având în vedere că în prezenta cauză nu au intervenit elemente noi sub aspectul motivării excepției de neconstituționalitate, se impune, pentru identitate de rațiune, ca argumentele statuate în Decizia nr. 437/04.07.2019 să fie menținute în consecință. În plus, CCR a reținut că în prezenta cauză autorul excepției reclamă "procedura administrativă defectuoasă" prin care autoritățile publice obișnuiesc să invoce dispozițiile legale criticate pentru a excepta de la accesul la informații unele date, în special în cadrul instrumentării unor cauze penale, ceea ce imprimă activității judiciare lipsă de transparență. Or, așa cum s-a arătat mai sus, modalitatea în care autoritățile competente apreciază că anumite informații se încadrează sau nu în categoria informațiilor ce nu sunt destinate publicității nu reprezintă o problemă de constituționalitate, ci de interpretare și aplicare a legii, care, în final, este supusă controlului judecătoresc. Pe de altă parte, CCR a reținut că autorul a invocat excepția referitoare la neconstituționalitatea art. 12 alin. (1) lit. d), e) și f) din Legea nr. 544/2001 în fața instanței de contencios administrativ utilizând calea procesuală reglementată de art. 22 din aceasta, la care s-a făcut anterior referire ca reprezentând o garanție a asigurării accesului liber la justiție și a unui proces echitabil. Mai mult, autorul excepției consideră că dacă anumite date nu sunt clasificate potrivit Legii nr. 182/2002 privind protecția informațiilor clasificate sau nu reprezintă secret de serviciu, rezultă că acestea cad sub incidența Legii nr. 544/2001 și au caracter public în sensul art. 1, 2 și 6 din aceasta. O atare deducție este lipsită de rigoare juridică, având în vedere atât caracterul special al Legii nr. 182/2002, cât și faptul că datele cu caracter personal erau, la momentul invocării excepției, supuse unei alte reglementări, și anume Legii nr. 677/2001 pentru protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestora, în prezent abrogată prin Legea nr. 129/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 102/2005 privind înființarea, organizarea și funcționarea Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, precum și pentru abrogarea Legii nr. 677/2001 pentru protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date. În prezent, regimul datelor cu caracter personal este guvernat de Regulamentul (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE. Cât privește pretinsa încălcare prin prevederile de lege criticate a dispozițiilor art. 1 și 131 din Constituție, CCR a constatat că în legătură cu acestea nu sunt formulate motive distincte de neconstituționalitate, care să reflecte relația de contrarietate dintre norma legală atacată și norma de referință invocată. Or, în considerarea prevederilor art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea CCR, potrivit cărora "Sesizările trebuie făcute în formă scrisă și motivate", rezultă că simpla enunțare în susținerea excepției a unor dispoziții din Constituție nu este suficientă pentru realizarea controlului de constituționalitate. Rapid actualizată, platforma legislativă Indaco Lege5 este instrumentul ideal pentru urmărirea modificărilor legislative, mai ales în contexul decretării stării de urgență pe teritoriul României.