Potrivit unui proiect susținut deja de Camera Deputaților, Codul rutier urmează să fie modificat. Este vizată eliminearea cerinței actuale care obligă utilizatorii de mopede, scutere și motociclete să aibă asupra lor trusă medicală de prim ajutor, două triunghiuri reflectorizante și extinctor.
Acest amendament propus pentru Codul rutier va reduce riscul de amenzi pentru motocicliști, exceptând anumite categorii de vehicule, precum cele din categoriile AM, A1, A2 și A. Motocicliștii nu vor mai fi obligați să aibă la ei echipamentele menționate în proiectul care se află acum în curs de aprobare (OUG 195/2002).
Astfel, după ce proiectul va intra în vigoare, motocicliștii vor putea circula fără trusă medicală de prim ajutor, triunghiuri reflectorizante și stingător de incendiu.
În prezent, legislația rutieră impune aceeași cerință pentru toate vehiculele rutiere, însă propunerea de modificare va exclude motocicletele, mopedele și scuterele de la această regulă. Această schimbare vine ca urmare a spațiului redus de depozitare disponibil pe aceste vehicule, care nu permite transportul eficient al acetor echipamente.
Potrivit prevederilor Codului rutier, lipsa trusei medicale, a triunghiurilor reflectorizante și a stingătorului de incendiu poate atrage amenzi între 580 și 725 de lei pentru conducătorii de autovehicule.
Vezi aici OUG 195/2002
Vezi aici alte articole despre motocicliști
Rapid actualizată, platforma Indaco Lege5 este instrumentul ideal pentru urmărirea modificărilor legislative, consultarea doctrinei sau informații despre companii.
