Când şi de unde?
Potrivit unei recente informări emise de MFP, titlurile de stat pot fi cumpărate prin următoarele canale de distribuție:
- în perioada 15 iunie - 6 iulie 2018 de la unitățile operative ale Trezoreriei Statului unde au domiciliul fiscal
- în perioada 15 iunie - 5 iulie 2018 prin rețeaua de oficii poștale ale Companiei Naționale Poșta Română, din mediul urban, iar în perioada 15 iunie - 4 iulie 2018 din mediul rural.
Condiţii
Un investitor poate efectua, în cadrul perioadei de subscriere, una sau mai multe subscrieri în cadrul unei emisiuni, dar valoarea maximă cumulată a acestora nu poate depăși plafonul valoric de 100.000 lei, pentru subscrierile realizate intermediul unităților operative ale Trezoreriei Statului și respectiv de 100.000 lei pentru subscrierile realizate prin subunitățile poștale din rețeaua Companiei Naționale ”Poșta Română” S.A.
Titlurile de stat sunt în forma dematerializată, nu pot fi răscumpărate înainte de scadență, sunt netransferabile și nu se tranzacționează. Dobânda este anuală, plătibilă la termenele din prospectul de emisiune.
În cazul decesului, dreptul de proprietate asupra titlurilor de stat se transferă moștenitorilor, care prezintă documentele legale ce atestă calitatea de moștenitori.
MFP a mai precizat că “emiterea titlurilor de stat pentru populație va continua și în lunile următoare, posibil și cu alte maturități care urmează a fi stabilite în funcție de evaluarea interesului pentru aceasta prima emisiune, până la consumarea plafonului anual stabilit pentru anul 2018 la un nivel indicativ de 4 miliarde lei.”
