Cum decurge angajarea proiectelor pentru persoane cu dizabilităţi?

Eugen Staicu
05 mai 2017 4 min read
Pot primi fonduri necesare finanţării proiectelor organizaţii neguvernamentale cu activitate în domeniul protecţiei persoanelor cu dizabilităţi, acreditate ca furnizori de servicii sociale...

Un proiect de ordin, iniţiat de Ministerul Muncii, urmează să aprobe Metodologia de selectare şi finanţare a proiectelor în domeniul protecţiei persoanelor cu dizabilităţi pentru anul 2017. Proiectul de act normativ se află pe site-ul ministerului din data de 3 mai, eventuale sugestii, propuneri sau opinii fiind aşteptate până la 12 mai.  

Pot primi fonduri necesare finanţării proiectelor organizaţii neguvernamentale cu activitate în domeniul protecţiei persoanelor cu dizabilităţi, acreditate ca furnizori de servicii sociale.

Lărgim puţin cadrul de informare, reamintind că prin Hotărârea Guvernului nr. 1153/2001, publicată în Monitorul oficial nr. 756/2001 au fost aprobate Normele metodologice de aplicare a legii, prin care sunt prevăzute criteriile de acordare a subvenţiilor către asociaţii şi fundaţii, precum şi condiţile de eligibilitate. 

Proiectele pot fi realizate în nume propriu sau în parteneriat cu alţi furnizori de servicii sociale publici sau privaţi, acreditaţi.

Prin proiectele asumate trebuie să se asigure accesul persoanelor adulte cu dizabilităţi la alternative de tip familial la protecţia instituţionalizată, în vederea promovării condiţiilor de viaţă independentă şi integrare în comunitate.

Ca activităţi eligibile, proiectul de ordin al ministrului vizează înfiinţarea de servicii sociale de tip centre de zi, centre de servicii de recuperare neuromotorie de tip ambulatoriu sau locuinţe protejate, corespunzătoare nevoilor individuale ale persoanelor cu dizabilităţi.

Atribuirea contractelor de finanţare nerambursabilă se face exclusiv pe baza selecţiei publice de proiecte, organizată de către Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Dizabilităţi care este Autoritate finanţatoare.

Proiectul detaliază etapele procedurii de selecţie, conşinutul documentaţiei pentru elaborarea şi prezentarea propunerii de proiect.

În materie de transparenţă, proiectul insistă pe faptul că orice solicitant are dreptul să ceară clarificări şi să primească răspunsuri cu cel puţin 4 zile înainte de data limită pentru depunerea propunerilor de proiect.

Proiectele depuse sunt selectate de comisie în termen de 25 de zile calendaristice de la data deschiderii propunerilor de proiect, cu posibilitatea ca Autoritatea finanţatoare să prelungească perioada de evaluare.

Departajarea propunerilor de proiecte se realizează în baza punctajului obţinut conform criteriilor aplicate pentru atribuirea contractului de finanţare nerambursabilă, cuprinse în documentaţia pentru elaborarea şi prezentarea propunerii de proiect.

Rezultatul selecţiei se comunică în scris solicitanţilor, în termen de cel mult 3 zile lucrătoare de la data aprobării raportului comisiei, cu precizarea motivelor respingerii.

Depunerea contestaţiilor privind rezultatele selecţiei se poate face în cel mult 7 zile calendaristice de la data comunicării rezultatelor selecviei, urmând ca Autoritatea finanţatoare să le soluţioneze în cel mult 5 zile lucrătoare de la data limită de depunere a contestaţiilor.

Soluţionarea contestaţiilor se realizează de o comisie de soluţionare a contestaţiilor a cărei componenţă nominală este aprobată prin decizie a conducătorului Autorităţii finanţatoare.

Contribuţia beneficiarului la realizarea proiectului este de minimum 10%, în bani, din valoarea finanţării nerambursabile solicitate de la Autoritatea finanţatoare.

Existenţa unor surse de finanţare, altele decât cele ale Autorităţii finanţatoare şi ale solicitantului, îl obligă pe solicitant la menţionarea explicită a acestora, a destinaţiei fondurilor şi a cuantumului resurselor atrase.

Pentru aceeaşi activitate nonprofit un beneficiar nu poate contracta decât o singură finanţare nerambursabilă de la aceeaşi autoritate finanţatoare în decursul unui an fiscal.

În cazul în care un beneficiar contractează, în cursul aceluiaşi an calendaristic, mai mult de o finanţare nerambursabilă de la aceeaşi autoritate finanţatoare, nivelul finanţării nu poate depăşi o treime din totalul fondurilor publice alocate programelor aprobate anual în bugetul autorităţii finanţatoare respective.

Cheltuielile eligibile vor putea fi plătite în baza unui contract de finanţare nerambursabilă numai în măsura în care sunt justificate şi oportune şi au fost contractate în anul bugetar în care se desfăşoară contractul.

Atunci când, pentru îndeplinirea obligaţiilor contractuale, beneficiarul achiziţionează, din fonduri publice nerambursabile, produse, lucrări sau servicii, procedura de achiziţie este cea prevăzută de Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice. 

Acte normative incidente

• Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

• Hotărârea Guvernului nr. 268/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, cu modificările şi completările ulterioare;

• Legea nr. 350/2005 privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes general, cu modificările şi completările ulterioare;

• Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice;

• Hotărârea Guvernului nr. 655/2016 pentru aprobarea Strategiei naţionale „O societate fără bariere pentru persoanele cu dizabilităţi 2016-2020” 

comentarii

Noua platformă de informare juridică dezvoltată de Indaco este aici!

După trei decenii de experiență în dezvoltarea soluțiilor juridice, Indaco Systems prezintă lege6.ro, o nouă platformă guvernată de AI, care se auto-îmbunătățește zilnic

lege6 logo