Tribunalul Gorj a sesizat Înalta Curte de Casație şi Justiţie în vederea obținerii unei hotărâri prealabile prin dezlegarea următoarei chestiuni de drept :

"Prevederile art. 26 alin. (1) lit. a), raportate la dispozițiile art. 31, coroborate cu cele ale art. 37 alin. (5) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se pot interpreta în sensul că pentru contravențiile constând în executarea totală, fără autorizație de construire, a unei construcții ce cuprinde toate elementele structurale necesare pentru a fi considerată terminată, termenul de prescripție a dreptului de a constata contravențiile și de a aplica amenzile prevăzute la art. 26 din același act normativ curge de la data la care autoritatea competentă a constatat comiterea faptei?" 

Situaţia de fapt care a ridicat problema în discuţie 

- În cursul anului 2000, reclamantul, persoană fizică, a edificat pe terenul proprietatea sa, situat în intravilanul localității, o construcție cu structură metalică, zidărie, șarpantă din lemn și învelitoare din tablă, având dimensiunile de 4 m x 17,50 m, fără a deține autorizație de construire valabilă, peste traseul unei conducte magistrale de transport gaze naturale, obiectiv al Sistemului Național de Transport Gaze Naturale.

- În 2018, Societatea Națională de Transport Gaze Naturale "Transgaz" - S.A. a notificat pe primarul localității în care a fost edificată construcția în legătură cu faptul că, prin executarea construcției respective în vecinătatea obiectivelor aferente Sistemului Național de Transport Gaze Naturale au fost periclitate siguranța și integritatea acestuia, fiind necesară fie luarea măsurilor de sancționare contravențională a reclamantului, în termenul de prescriere a răspunderii contravenționale, fie demararea lucrărilor de deviere/mutare a amplasamentului/înlocuire a conductei magistrale cu schimbarea clasei de locație.

- Primarul localității a procedat la sancționarea contravențională a reclamantului pentru executarea construcției fără a deține autorizație de construire valabilă, în temeiul art. 26 alin. (1) lit. a) și alin. (2), precum și al art. 28 din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, republicată, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 50/1991), fiind aplicată reclamantului o amendă contravențională în cuantum de 1.000 lei și dispusă desființarea construcției.

- Prin plângerea formulată împotriva actului de sancționare, la Judecătoria Târgu Jiu, reclamantul a susținut că deținea o autorizație de construire emisă în anul 1994 și că Societatea Națională de Transport Gaze Naturale "Transgaz" - S.A. nu a marcat niciodată traseul conductei, reclamantul fiind în imposibilitate de a cunoaște existența acestei conducte magistrale; prin cererea adițională din 27 martie 2018, reclamantul a arătat că în mod greșit a fost sancționat contravențional după trecerea unui termen mai mare de 5 ani de la finalizarea construcției.

- Prin Sentința civilă din 2018, Judecătoria Târgu Jiu a respins plângerea formulată de reclamant, reținându-se că întreaga construcție a fost edificată în urmă cu aproximativ 10 ani de către reclamant, fără a deține autorizație de construire valabilă, deoarece valabilitatea Autorizației de construire din 1994, emisă pe numele tatălui reclamantului, expirase după 24 de luni de la emitere, iar construcția edificată de reclamant nu este aceea pentru care s-a eliberat autorizația din anul 1994.

- Împotriva acestei sentințe a formulat apel reclamantul, susținând că, în raport cu starea de fapt reținută de prima instanță, respectiv edificarea construcției în urmă cu 10 ani, se impune constatarea faptului că dreptul autorității locale de a sancționa contravențional fapta de edificare fără autorizație de construire s-a prescris, conform dispozițiilor art. 31 din Legea nr. 50/1991. 

Dispozițiile legale supuse interpretării 

Legea nr. 50/1991:

"Art. 26. -

(1) Constituie contravenții următoarele fapte, dacă nu au fost săvârșite în astfel de condiții încât, potrivit legii, să fie considerate infracțiuni:

a) executarea sau desființarea, totală ori parțială, fără autorizație a lucrărilor prevăzute la art. 3, cu excepția celor menționate la lit. b), c), e) și g), de către investitor și executant;

(...)

Art. 31. -

Dreptul de a constata contravențiile și de a aplica amenzile prevăzute la art. 26 se prescrie în termen de 3 ani de la data săvârșirii faptei.

Art. 37. -

(...)

(5) Construcțiile executate fără autorizație de construire sau cu nerespectarea prevederilor acesteia, precum și cele care nu au efectuată recepția la terminarea lucrărilor, potrivit legii, nu se consideră finalizate.

(...)" 

Punctul de vedere al completului de judecată care a formulat sesizarea nu este unitar 

- Astfel, într-o opinie se susține că după trecerea unui interval de timp de 3 ani de la data la care lucrările de edificare a construcției fără autorizație au fost finalizate, dreptul autorităților locale de a constata că această faptă este contravenție și de a aplica sancțiunea amenzii se prescrie. Se consideră că, deși dispozițiile legale mai sus menționate se referă în mod expres doar la prescrierea dreptului de a constata contravenția și de a aplica amenda, fără a face referire expresă la posibilitatea de a aplica sancțiunea complementară a obligării la desființarea construcțiilor executate fără autorizație, prin dispozițiile art. 28 alin. (1) și (3) din Legea nr. 50/1991, legiuitorul a înțeles să condiționeze aplicarea sancțiunii complementare a obligării de a desființa construcția de faptul constatării contravenției, urmat de întocmirea procesului-verbal de contravenție și de aplicarea sancțiunii amenzii, cu sau fără stabilirea unui termen pentru intrarea în legalitate. Această reglementare este în acord cu prevederile art. 5 alin. (3) lit. g) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, care califică drept sancțiuni contravenționale complementare "desființarea lucrărilor și aducerea terenului în starea inițială". Așadar, cum prin dispozițiile art. 31 din Legea nr. 50/1991 se înlătură posibilitatea de a aplica amenda contravențională, consecutiv este înlăturată și posibilitatea de a aplica sancțiunea complementară.

- Într-o altă opinie s-a apreciat că prescrierea dreptului de a constata contravenția și de a aplica sancțiunile nu poate interveni cât timp construcția, edificată fără autorizație de construire, nu poate fi considerată finalizată niciodată. În raport cu această ultimă dispoziție legală s-ar putea considera că dreptul de a sancționa astfel de fapte nu se prescrie niciodată. 

Două decizii ale instanţei supreme 

- Instanța supremă (Curtea Supremă de Justiție - Secțiile Unite), prin Decizia nr. VII/2000, a admis recursul în interesul legii, a stabilit următoarele:

"1. Dreptul de a constata contravențiile și de a aplica amenzile prevăzute la art. 23 din această lege se prescrie în termen de 2 ani de la data săvârșirii faptei.

2. În cazul construcțiilor în curs de executare data săvârșirii faptei este data constatării contravenției, iar în cazul construcțiilor finalizate fapta se consideră săvârșită la data terminării construcției.

3. Obținerea autorizației de construire în timpul executării lucrărilor sau după finalizarea acestora nu înlătură caracterul ilicit al faptei, o atare împrejurare putând fi avută în vedere numai la individualizarea sancțiunii contravenționale."

- Recent, prin Decizia nr. 13 din 8 aprilie 2019, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea recursului în interesul legii, în interpretarea și aplicarea art. 492 din Codul civil din 1864, art. 579 alin. (1), art. 577 alin. (2) din Codul civil, art. 37 alin. (5) din Legea nr. 50/1991 și art. 37 alin. (1) din Legea cadastrului și a publicității imobiliare nr. 7/1996, a stabilit că:

"Lipsa autorizației de construire sau nerespectarea prevederilor acesteia, precum și lipsa procesului-verbal de recepție la terminarea lucrărilor constituie impedimente pentru recunoașterea pe cale judiciară, în cadrul acțiunii în constatare, a dreptului de proprietate asupra unei construcții realizate de către proprietarul terenului, cu materiale proprii." 

Jurisprudența instanțelor naționale în materie 

La solicitarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, instanțele de judecată au comunicat puncte de vedere sau simple opinii referitoare la problema de drept supusă dezlegării, unele dintre acestea însoțite de jurisprudență.

S-au desprins următoarele orientări:

- O orientare majoritară, conform căreia termenul de prescripție curge de la data terminării faptice a lucrării sau de la data la care autoritatea competentă trebuia să cunoască edificarea construcției fără autorizație de construire, potrivit dispozițiilor legale privind disciplina în construcții.

- O altă orientare, conform căreia, pentru contravențiile constând în executarea totală, fără autorizație de construire, a unei construcții ce cuprinde toate elementele structurale necesare pentru a fi considerată terminată, termenul de prescripție a dreptului de a constata contravențiile și de a aplica amenzile curge de la data la care autoritatea competentă a constatat comiterea faptei. 

Înalta Curte de Casație și Justiție 

ÎCCJ - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a respins, ca inadmisibilă, sesizarea, motivând, în esenţă, că chestiunea supusă dezbaterii nu este nouă – aceasta fiind una din condiţiile pentru admiterea sesizării.

- Curtea a constatat că că nu este îndeplinită condiția noutății problemei de drept întrucât, pe de o parte, norma în discuție a fost introdusă în corpul Legii nr. 50/1991 în anul 2003, iar, pe de altă parte, din studierea răspunsurilor formulate de curțile de apel și a jurisprudenței anexate acestora rezultă faptul că instanțele s-au pronunțat asupra chestiunii de drept supuse analizei.

- Hotărârile judecătorești identificate ilustrează existența unei practici judiciare neunitare, după cum s-a evidențiat și în punctul de vedere al completului de judecată care a formulat sesizarea. În cuprinsul capitolului din decizie privind jurisprudența instanțelor naționale în materie sunt prezentate pe larg cele două orientări ale instanțelor de judecată în privința problemei de drept ce face obiectul sesizării, motiv pentru care se apreciază că nu se mai impune reluarea acestor aspecte.

Nu mai insistăm asupra motivării de detaliu. Considerăm, însă, că cei interesaţi vor avea de reţinut motivările instanţelor care au prezentat puncte de vedere. 

Pronunțată în ședința publică din data de 28 iunie 2019, Decizia nr. 36/2019 a ÎCCJ, publicată în Monitorul Oficial nr. 742 din 11 septembrie 2019.

Ai nevoie de Decizia nr. 36/2019? Poți cumpăra actul la zi, în format PDF şi MOBI, de AICI!