Conform documentelor s-a constat că, deşi IMM-urile îşi desfăşoară activitatea într-un mediu dificil, acestea rămân punctul principal de susţinere a economiei europene. Cifrele înregistrează un număr total de 20,7 milioane de IMM-uri, ceea ce înseamnă peste 98 % din totalul întreprinderilor europene, și peste 87 de milioane de persoane angajate. Cea mai mare parte a IMM‑urilor (92,2 %) este reprezentată de microîntreprinderi, care numără mai puțin de zece angajați. Se estimează că IMM-urile reprezintă 67% din totalul locurilor de muncă și 58% din valoarea adăugată brută (VAB).
Vicepreşedintele Comisiei Europene, dl. Antonio Tajani, comisar pentru industrie și antreprenoriat prezintă întreprinderile mici şi mijlocii ca punct de plecare pentru refacerea creşterii economice în Europa. În viziunea acestuia, „Cel mai ambițios plan de acțiune pentru stimularea spiritului antreprenorial în Europa va urma în luna noiembrie. Oferim sprijin și consiliere la un nivel neatins până în prezent. Încercăm să restabilim încrederea, astfel încât IMM-urile să poată progresa în continuare și să ne ajute să depășim criza actuală.”
Până în prezent, IMM-urile s-au redresat în întregime doar în foarte puține țări. Raportul pentru 2012 referitor la analiza performanţelor IMM-urilor a scos în evidenţă aspecte precum:
- economiile în creștere, a căror cerere este în creștere sau cel puțin stabilizată, ajută IMM-urile să își mențină sau chiar să își dezvolte activitatea;
- creșterea valorii adăugate reale este un rezultat al creșterii combinate a ocupării forței de muncă și a productivității reale, contribuția primului factor fiind în mod evident, dominantă;
- dacă o economie este puternică în ceea ce privește industria producătoare de tehnologie înaltă și medie și serviciile bazate pe utilizarea intensivă a cunoașterii, acest lucru este, de asemenea, un factor pozitiv.
- reducerea ocupării forței de muncă în cadrul IMM-urilor din statele membre care prezintă caracteristicile de mai sus a fost, de asemenea, mult mai modestă decât în IMM-urile din celelalte state membre.
Se remarcă însă o creştere în reacţia statelor membre ale UE la problemele IMM-urilor. Astfel, numărul măsurilor de politică naționale menite să sprijine IMM-urile a crescut în mod constant și dinamic în ultimii ani, în 2011 fiind adoptate cu 38 % mai multe măsuri decât în 2010. O atenție deosebită a fost acordată unor aspecte precum:
- promovarea spiritului antreprenorial (reprezentând 18 % din totalul măsurilor de politică);
- promovarea îmbunătățirii competențelor și încurajarea inovării în IMM-uri (16 %);
- îmbunătățirea accesului la finanțare (15 %);
Cu toate acestea, punerea în aplicare a unor măsuri de sprijin pentru IMM-uri este încă neuniformă, unele măsuri fiind încă ignorate de un număr important de țări, cum ar fi facilitarea acordării unei a doua șanse antreprenorilor care au eșuat o dată sau luarea în considerare a caracteristicilor întreprinderilor mici la elaborarea legislației.
În ceeea ce priveşte etapele viitoare care urmează a fi implementate, Comisia, în cooperare cu statele membre, lucrează la o structură de primire a inițiativelor în curs și viitoare menite să sprijine IMM-urile.
Începutul Săptămânii europene a IMM-urilor lansează o serie de evenimente care celebrează IMM-urile din întreaga Europă. Planul de acțiune privind spiritul antreprenorial – o serie de acțiuni concrete menite să stimuleze spiritul antreprenorial în UE – va fi lansat, de asemenea, mai târziu în cursul acestui an. Planul va completa și se va baza pe „Small Business Act” pentru Europa și va fi condus de o rețea de reprezentanți naționali ai IMM-urilor.
Următoarea reuniune a reprezentanților IMM-urilor, în cadrul căreia aceștia vor discuta progresele înregistrate în domenii de politică specifice IMM-urilor, are loc în cursul Adunării IMM-urilor care se va desfășura în datele de 15 și 16 noiembrie în Cipru.
Sursa: Comisia Europeană