O propunere legislativă de modificare a Codului rutier, inițiată la Senat de mai mulți parlamentari ai puterii, prevede completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice astfel încât mașinile Băncii Naționale a României să poată circula cu girofar de culoare albastră. Este vorba de coloanele de autovehicule care însoțesc transporturile de valori, pentru care șoferii vor avea obligația să acorde prioritate la trecerea în trafic, la fel ca la ambulanțe, protecție civilă, poliție, ANAF sau coloanele MApN.
Inițiatorii modificării Codului rutier susțin, în expunerea de motive a proiectului, că prin noile măsuri se va îmbunătăți securitatea și siguranța transporturilor de valori BNR: „Prin modificările propuse se dorește recunoașterea coloanei de transport special și interzicerea interpunerii altor autovehicule între cele care alcătuiesc coloana, posibilitatea efectuării în siguranță a unor manevre specifice pentru evitarea producerii unor situații deosebite în timpul deplasării, precum și descurajarea unor atitudini agresive din partea unor persoane care tulbură ordinea publică”, susțin autorii inițiativei legislative.
OUG nr. 195/2002 privind circulație pe drumurile publice prevede că au drept la girofar cu lumină albastră doar mașinile autovehiculele care aparțin poliției, jandarmeriei, poliției de frontieră, Agenției Naționale de Administrare Fiscală, ambulanțele, mașinile MApN, unitățile speciale ale SRI și SPP, ale Administrației Naționale a Penitenciarelor din cadrul Ministerului Justiției, dar și autovehiculele de serviciu ale procurorilor din Ministerul Public.
Art. 32 OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice – lit. b) alin. (2) se modifică și va avea următorul cuprins:
"b) pentru lumina albastră – autovehicule aparținând poliției, jandarmeriei, poliției de frontieră, agenției Naționale de Administrare Fiscală, serviciului de ambulanță sau medicină legală, protecției civile, Ministerului Apărării Naționale, unitățile speciale ale Serviciului Român de Informații și ale Serviciului de Protecție și Pază, Băncii Naționale a României care efectuează și însoțesc transporturile de valori, Administrației Naționale a Penitenciarelor din cadrul Ministerului Justiției, precum și autovehiculele de serviciu ale procurorilor din Ministerul Public, atunci când se deplasează în acțiuni de intervenție sau în misiuni care au caracter de urgență".
Conform aceluiași act normativ, lumina roșie obligă participanții la trafic să oprească în direcția de mers cât mai aproape de marginea drumului, lumina albastră obligă șoferii și pietonii să acorde prioritate de trecere, iar cea galbenă impune participanților la trafic să circule cu atenție.
Inițiativa legislativă va fi dezbătută la Senat, care este prima cameră sesizată. Pentru implementarea noilor măsuri, propunerea trebuie votată însă și în Camera Deputaților, forul decizional.
Sursa: SenatAi nevoie de OUG nr. 195/2002? Poţi cumpăra actul la zi, în format PDF şi MOBI, de AICI!
