Ce trebuie să ştim despre cumpărarea produselor alimentare pe caniculă?

Redacţia
10 iulie 2016 2 min read
Verificaţi în mod direct caracteristicile produsului (miros, culoare, aspect), având în vedere că temperaturile ridicate favorizează procesul de alterare a produselor alimentare şi refuzaţi produsele care prezintă caracteristici de produs alterat...

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului (ANPC) vine în sprijinul nostru cu o serie de sfaturi utile de care ar trebui să ţinem cont în momentul achiziţionării produselor alimentare, pe caniculă, atunci când temperaturile sunt foarte ridicate:

  • verificaţi în mod direct caracteristicile produsului (miros, culoare, aspect), având în vedere că temperaturile ridicate favorizează procesul de alterare a produselor alimentare şi refuzaţi produsele care prezintă caracteristici de produs alterat (aspect mâzguit, miros de acru, aspect spongios de început de fermentare, produs deformat şi consistenţă moale-îngheţată, ambalaje deformate etc.);
  • atunci când cumpăraţi produse alimentare, acordaţi atenţie deosebită asupra modului de prezentare a ambalajului. În cazul în care ambalajul este bombat, prezintă deformări sau este rupt, înseamnă că produsul nu mai prezintă deplină siguranţă pentru consumator - evitaţi să achiziţionaţi astfel de produse;
  • verificaţi dacă este respectată temperatura la care este depozitat/expus la vânzare produsul alimentar ales de dumneavoastră (temperatura menţionată de producător  pe eticheta ce însoţeşte produsul trebuie să coincidă cu temperatura la care este expus la comercializare produsul achiziţionat);
  • nu recongelaţi un produs alimentar după ce acesta a fost decongelat, dacă producătorul interzice acesta acţiune (prin mentionare pe etichetă);
  • perioada cu temperaturi caniculare determină un consum mai mare de lichide (apă minerală naturală, apă de masă, sucuri de fructe, băuturi răcoritoare) la achiziţionarea cărora se recomandă să acordaţi atenţie deosebită asupra modului de depozitare şi expunere, având în vedere că expunerea acestora sub acţiunea directă a razelor solare conduce la deteriorarea caracteristicilor produselor menţionate;
  • calitatea legumelor şi fructelor comercializate în cadrul pieţelor în spaţii deschise este afectată de temperatura foarte ridicată a mediului ambiant (deshidratare, accelerarea procesului de alterare, ofilirea verdeţurilor etc);
  • nu cumparaţi alimente din locuri neautorizate;
  • verificaţi cu atenţie  data durabilităţii minimale, data limită de consum a produselor (termen de valabilitate);
  • la cumpărarea produselor alimentare, solicitaţi şi păstraţi bonul de casă pentru a putea proba în cazul în care doriţi să reclamaţi calitatea unui produs.

Sursa: ANPC

comentarii

Noua platformă de informare juridică dezvoltată de Indaco este aici!

După trei decenii de experiență în dezvoltarea soluțiilor juridice, Indaco Systems prezintă lege6.ro, o nouă platformă guvernată de AI, care se auto-îmbunătățește zilnic

lege6 logo