Ce schimbări face ministerul de Finanțe în Programul de stimulare pentru achiziția de mașini noi

Traian Dobre
13 mai 2019 3 min read
Ministerul de Finanțe a pus în dezbatere publică un proiect de hotărâre care modifică Programul de stimulare a cumpărării de autoturisme noi, noile prevederi fiind ...

Ministerul de Finanțe a pus în dezbatere publică un proiect de hotărâre care modifică Programul de stimulare a cumpărării de autoturisme noi, noile prevederi fiind, conform oficialilor, facilități în plus prin calibrarea la programele Rabla Clasic şi Rabla Plus.

Conform notei de fundamentare, pentru anul 2018, din plafonul de garanții aprobate în valoare de 10 milioane lei, au fost emise până la data de 31 decembrie 2018 un număr de 18 garanții, cu o valoare de garantare de 0,34 milioane lei, pentru o valoare a finanțărilor de 0,68 milioane lei. 

Plafonul programului va fi acum de 10 milioane de lei, iar menținerea lui în portofoliul de programe guvernamentale active cu garanția statului va permite implementarea noilor facilități, susțin reprezentanții ministerului.

Art. 6 se modifică și va avea următorul cuprins:

Persoanele fizice cu vârsta de minimum 18 ani şi capacitate deplină de exercițiu la data solicitării finanțării, care îndeplinesc cumulativ criteriile de eligibilitate prevăzute în Ordonanța de urgenţă a Guvernului nr. 66/2014 pot beneficia de finanțări destinate achiziționării de autoturisme noi cu un avans de minimum 5% din prețul de achiziție a autoturismului nou pentru autoturismele cu sistem de propulsie termic, de minimum 25% din prețul de achiziție a autoturismului nou pentru autoturismele hibrid, respectiv de minimum 30% pentru autoturismul electric hibrid și pur electric, în funcție de tipul de autoturism nou care se achiziționează în cadrul Programului. Garanția statului este în procent de maximum 50% din finanțarea acordată.

Prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 17/2019 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 66/2014 privind aprobarea Programului de stimulare a cumpărării de autoturisme noi, s-au stabilit următoarele:

a. Posibilitatea achiziționării de către beneficiarul programului a unui autovehicul nou, pe lângă cel clasic cu sistem de propulsie termic (cu motor de ardere internă) și a următoarelor tipuri de autovehicule, după cum urmează:

- autovehicul hibrid, având un preț de achiziție de maximum 100.000 lei, la care se adaugă TVA, pentru care beneficiarul programului trebuie să asigure un avans de minimum 25% din prețul de achiziție al autoturismului;

- autovehicul electric hibrid (plug-in), având un preț de achiziție de maximum 150.000 lei, la care se adaugă TVA, pentru care beneficiarul programului trebuie să asigure un avans de minimum 30% din prețul de achiziție al autoturismului;

- autovehicul pur electric, având un preț de achiziție de maximum 150.000 lei, la care se adaugă TVA, pentru care beneficiarul programului trebuie să asigure un avans de minimum 30% din prețul de achiziție al autoturismului.

b. Reglementarea posibilității ca beneficiarul Programului să poată achiziționa un autoturism nou, chiar dacă acesta a mai deținut anterior în proprietate un astfel de autoturism.

La articolul 22, alineatul (1), litera j) se modifică şi va avea următorul cuprins:

j) declarația pe propria răspundere a beneficiarului finanțării garantate, din care să rezulte ca la data solicitării creditului garantat, nu a mai deținut în proprietate un autoturism - bun nou, completată cu cel mult 10 zile înainte de data depunerii solicitării de garantare, exclusiv în cazul garanțiilor acordate până la data intrării in vigoare a Ordonanței de urgenţă a Guvernului nr. 17/2019 pentru modificarea şi completarea Ordonanței de urgenţă a Guvernului nr. 66/2014 privind aprobarea Programului de stimulare a cumpărării de autoturisme noi."

c. Acceptarea primei de casare, a ecobonusurilor şi ecotichetelor acordate în cadrul Programelor RABLA CLASIC și RABLA PLUS pentru justificarea achitării avansului minim obligatoriu prevăzut în legislația aferentă Programului de stimulare a cumpărării de autoturisme noi.

Ai nevoie de Ordonanța de urgenţă a Guvernului nr. 17/2019? Poți cumpăra actul la zi, în format PDF şi MOBI, de AICI!

comentarii

Noua platformă de informare juridică dezvoltată de Indaco este aici!

După trei decenii de experiență în dezvoltarea soluțiilor juridice, Indaco Systems prezintă lege6.ro, o nouă platformă guvernată de AI, care se auto-îmbunătățește zilnic

lege6 logo