Ce prevede legislația referitor la angajarea unui tânăr dezavantajat?

Mădălina Moceanu
29 august 2018 8 min read
În Monitorul Oficial (Partea) I nr. 639/2018 a fost publicată Legea nr. 189/2018 privind integrarea în muncă, în cadrul instituțiilor publice de la nivel local, a tinerilor dezavantajați ...

În Monitorul Oficial (Partea) I nr. 639/2018 a fost publicată Legea nr. 189/2018 privind integrarea în muncă, în cadrul instituțiilor publice de la nivel local, a tinerilor dezavantajați (denumită în continuare  Legea nr. 189/2018) care a intrat în vigoare la data de 22 august 2018 și ale cărei prevederi urmăresc garantarea protecției tinerilor dezavantajați, pentru a dobândi abilități profesionale în vederea facilitării integrării acestora pe piața muncii.

Așadar, Legea nr. 189/2018 reglementează facilitățile acordate tinerilor dezavantajați în vederea încadrării pe locurile de muncă vacante din instituțiile publice de la nivel local.

Având în vedere interesul față de un astfel de subiect, mai ales din partea  tinerilor dezavantajați, în materialul de față ne-am propus să prezentăm ce prevede legislația actuală referitor la angajarea unui tânăr dezavantajat în cadrul instituțiilor publice de la nivel local. 

Cine este un tânăr dezavantajat?

Potrivit art. 3 alin. (1) lit. a)  din Legea nr. 189/2018, tânărul dezavantajat este persoana cu vârsta cuprinsă între 16 și 26 de ani, care nu are vechime în muncă sau care are o vechime în muncă de până la 12 luni și care:

  • se află în sistemul de protecție a copilului sau provine din acest sistem;
  • are copil/copii în întreținere;
  • s-a aflat sau se află în evidența serviciului de probațiune;
  • se află în executarea unei măsuri educative neprivative de libertate, dintre cele prevăzute de Legea nr. 253/2013 privind executarea pedepselor, a măsurilor educative și a altor măsuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, cu modificările și completările ulterioare, ori a unei alte măsuri neprivative, precum amânarea aplicării pedepsei sau executarea pedepsei amenzii prin prestarea unei munci neremunerate în folosul comunității. 

Ce prevede legislația actuală referitor la angajarea unui tânăr dezavantajat în cadrul instituțiilor publice de la nivel local?

Prin derogare de la prevederile art. 31 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, procedura de recrutare și încadrare a tinerilor dezavantajați cuprinde următoarele etape:

  • selecția dosarelor, constând în verificarea documentelor depuse la dosar;
  • interviul;
  • proba practică, după caz.

Tânărul dezavantajat poate fi angajat pe orice post declarat vacant de angajator [1], cu respectarea cerințelor specifice/generale fiecărui post.

Se pot prezenta la interviu și la proba practică, după caz, numai candidații declarați admiși la selecția de dosare.

Anunțul privind declanșarea procedurii de recrutare în vederea încadrării tinerilor dezavantajați se afișează de către angajator într-un loc vizibil, la sediul său, pe prima pagină a site-ului instituției, precum și pe pagina de internet www.posturi.gov.ro, în cadrul unei secțiuni speciale, creată de administratorii acestui site sub denumirea "Pasarela", cu cel puțin 20 de zile lucrătoare înainte de data stabilită pentru selecția dosarelor.

De reținut că, în situația în care angajatorul consideră necesar, acesta poate asigura publicarea anunțului și prin alte forme de publicitate, suplimentare.

Anunțul va cuprinde obligatoriu următoarele elemente:

  • numărul posturilor, denumirea și principalele atribuții ale acestora;
  • termenul de depunere a dosarului;
  • condițiile generale și specifice necesare pentru ocuparea posturilor;
  • documentele solicitate candidaților pentru întocmirea dosarului, data-limită și ora până la care se pot depune acestea, locul unde se depun dosarele, coordonatele de contact (telefon, e-mail) ale persoanelor din compartimentul resurse umane;
  • data afișării anunțului de selecție a dosarelor;
  • alte date necesare desfășurării selecției dosarelor;
  • salariul de bază și salariul lunar stabilite potrivit legii, inclusiv valoarea brută a compensațiilor, indemnizațiilor, sporurilor, adaosurilor, primelor, premiilor, celelalte elemente ale sistemului de salarizare corespunzătoare postului, alte drepturi în bani și/sau în natură, acordate potrivit legii, precum și orice alte informații cu privire la posibile limitări ale venitului salarial.

Anunțul mai sus prevăzut se menține la locul de afișare de la sediul angajatorului până la finalizarea selecției dosarelor.

În condițiile modificării unor aspecte referitoare la organizarea sau desfășurarea procedurii de recrutare, publicitatea modificărilor respective se face prin aceleași mijloace prin care s-a făcut publicitatea anunțului mai sus prevăzut.

În vederea selecției dosarelor, tânărul dezavantajat depune un dosar, care va conține următoarele documente:

  • cerere de înscriere la selecția dosarelor, adresată angajatorului;
  • copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, după caz;
  • copiile documentelor care atestă îndeplinirea condițiilor specifice de ocupare a postului;
  • adeverința medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare, eliberată de către medicul de familie al candidatului sau de către o unitate sanitară abilitată potrivit legii;
  • curriculum vitae;
  • dispoziție sau hotărâre emisă de către comisia pentru protecția copilului, de intrare/ieșire din sistemul de protecție a copilului, sau hotărâre judecătorească definitivă pronunțată de instanța competentă;
  • copie a certificatului de naștere al copilului sau a oricărui alt document care să ateste că are copil/copii în întreținere;
  • recomandarea consilierului de probațiune din cadrul serviciului de probațiune de la nivel local, responsabil cu supravegherea respectării măsurilor neprivative de libertate dispuse de instanțele de judecată, pentru categoria prevăzută la art. 3 alin. (1) lit. a) pct. (iii) și (iv) din Legea nr. 189/2018.

Angajatorul are obligația de a constitui o comisie de selecție și evaluare (denumită în continuare comisie), formată din 3 membri și un secretar, dintre angajații instituției.

Comisia are competența de a efectua selecția dosarelor și de a realiza evaluarea candidaților în cadrul interviului și al probei practice, după caz.

Selecția dosarelor se face în maximum 5 zile lucrătoare de la data expirării termenului de depunere a acestora, pe baza verificării îndeplinirii condițiilor, prin raportare la documentele din dosarul depus.

Rezultatul selecției dosarelor se afișează la sediul angajatorului și pe site-ul acestuia, cu mențiunea "admis" sau "respins", însoțită de nota obținută, precum și de motivul respingerii dosarului, după caz.

Interviul se realizează conform planului de interviu întocmit de comisie, notele fiind acordate pe baza următoarelor criterii de evaluare:

  • abilitățile și cunoștințele teoretice în raport cu specificul postului;
  • capacitatea de analiză și sinteză.

Proba practică se desfășoară pe baza unui plan stabilit de comisie având în vedere, în principal, următoarele criterii de evaluare:

  • îndemânare și abilitate în realizarea cerințelor practice;
  • capacitatea de comunicare;
  • capacitatea de gestionare a resurselor alocate pentru desfășurarea probei practice.

De reținut că, în vederea testării în cadrul probei practice, comisia poate stabili și alte criterii de evaluare.

Pentru soluționarea contestațiilor, angajatorul are obligația de a constitui o comisie de soluționare a contestațiilor formată din 3 membri și un secretar, dintre angajații instituției, alții decât cei care fac parte din comisia de selecție și evaluare mai sus prevăzută.

De sublinat că, acei candidați declarați respinși pot depune contestație, în termen de 24 de ore de la data afișării rezultatului.

Reținem și că, Rezultatul soluționării contestației poate fi atacat în instanța de contencios administrativ, în condițiile legii.

Candidatul declarat admis este obligat să se prezinte la post în termen de maximum 5 zile lucrătoare de la data afișării rezultatelor finale.

În cazul neprezentării la post în termenul mai sus prevăzut, postul este declarat vacant, urmând să se comunice candidatului admis care a obținut nota finală imediat inferioară posibilitatea de a ocupa postul respectiv.

În situația în care nu există un alt candidat admis sau candidatul admis nu răspunde comunicării în termen de 5 zile lucrătoare, postul este declarat vacant și se reia procedura de recrutare și încadrare a tinerilor dezavantajați, potrivit prevederilor prezentei legi.

Angajatorul este obligat să solicite, în scris, direcțiilor generale de asistență socială și protecția copilului, serviciilor publice de asistență socială, agențiilor județene pentru ocuparea forței de muncă din subordinea Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă date despre numărul de tineri dezavantajați, în scopul ocupării posturilor declarate vacante potrivit  Legii nr. 189/2018 .

La solicitarea anterior prevăzută, direcțiile generale de asistență socială și protecția copilului, serviciile publice de asistență socială și agențiile teritoriale pentru ocuparea forței de muncă sunt obligate să transmită datele solicitate în maximum 10 zile lucrătoare de la data primirii solicitării.

Direcțiile generale de asistență socială și protecția copilului, precum și serviciile publice de asistență socială sunt obligate să sprijine tânărul dezavantajat, în scopul întocmirii și depunerii dosarului de participare la selecția de dosare.

De reținut că angajatorul este obligat să aloce tinerilor dezavantajați 5% din numărul posturilor existente și bugetate pentru personalul contractual.

Angajatorul poate solicita oricărei instituții abilitate verificarea documentelor depuse de candidat. 

Ce alte informații ar mai trebui să cunoască tinerii dezavantajați?

În ceea ce privește monitorizarea și controlul privind încheierea, executarea, modificarea, suspendarea și încetarea contractului individual de muncă pe durată determinată prevăzut de Legea nr. 189/2018, de reținut că aceasta se realizează de către Inspecția Muncii.

Tinerii dezavantajați angajați cu contract individual de muncă pe durată determinată în condițiile Legii nr. 189/2018  nu vor fi tratați mai puțin favorabil decât persoanele angajate cu contract de muncă pe durată nedeterminată comparabil, numai pe motivul duratei contractului individual de muncă, cu excepția cazurilor în care tratamentul diferit este justificat de motive obiective care se probează cu documente justificative.

În fine, subliniem faptul că executarea, modificarea, suspendarea și încetarea contractului individual de muncă pe durată determinată se realizează în condițiile Legii nr. 53/2003, republicată, cu modificările și completările ulterioare (Codul muncii).


[1] Angajatorul este persoana juridică, reprezentată prin ordonatorul de credite al instituției publice de la nivel local, care poate, potrivit legii, să angajeze forță de muncă pe bază de contract individual de muncă și care este finanțată de la bugetul de stat și/sau din fonduri publice locale, cu excepția instituțiilor publice de apărare națională, ordine publică și securitate națională.

Ai nevoie de Legea nr. 189/2018 privind integrarea în muncă, în cadrul instituțiilor publice de la nivel local, a tinerilor dezavantajați? Poţi cumpăra actul la zi, în format PDF şi MOBI, de AICI!

comentarii

Noua platformă de informare juridică dezvoltată de Indaco este aici!

După trei decenii de experiență în dezvoltarea soluțiilor juridice, Indaco Systems prezintă lege6.ro, o nouă platformă guvernată de AI, care se auto-îmbunătățește zilnic

lege6 logo