Viza constă în autorizaţia, materializată prin aplicarea unui colant pe un document de trecere a frontierei de stat valabil sau, după caz, pe fila separată pentru aplicarea vizei, care conferă titularului dreptul să solicite tranzitul aeroportuar, tranzitul ori şederea temporară pentru o perioadă determinată.
Viza dă dreptul titularului de a intra pe teritoriul României numai în situaţia în care, în momentul prezentării acestuia în punctul de trecere a frontierei de stat, se constată de către organele Poliţiei de Frontieră Române că nu există vreunul dintre motivele de nepermitere a intrării în România.
Reprezentanţii poliţiei de frontieră române solicită, de regulă, fiecărui străin să dovedească îndeplinirea condiţiilor de intrare şi şedere în România. Dacă îndeplinirea acestor condiţii nu este probată, străinului i se poate refuza intrarea în România, chiar dacă el deţine o viză valabilă.
Notă: Informaţii despre condiţiile privitoare la intrarea străinilor, motivele de nepermitere a intrării în România şi cererea de acordare a vizei găsiţi în prima parte.
TIPURI DE VIZE
1. VIZA DE TRANZIT AEROPORTUAR (SIMBOL A)
Viză de tranzit aeroportuar este autorizaţia, acordată de misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale României, care permite străinului să treacă prin zona internaţională de tranzit a unui aeroport român, fără a intra pe teritoriul statului român, cu ocazia unei escale sau a unui transfer între două tronsoane ale unui zbor internaţional.
Această viză se acordă în situaţiile prevăzute în Codul comunitar de vize (Regulamentul (CE) nr. 810/2009) şi este prevăzută pentru resortisanţii ţărilor terţe prevăzute la anexa nr. IV din Cod.
Anexa nr. IV: Lista comună a ţărilor terţe, enumerate în anexa I la Regulamentul (CE) nr. 539/2001, ai căror resortisanţi trebuie să fie în posesia unei vize de tranzit aeroportuar la trecerea prin zona de tranzit internaţional din aeroporturile situate pe teritoriul statelor membre:
AFGANISTAN;
BANGLADESH;
REPUBLICA DEMOCRATICĂ CONGO;
ERITREEA;
ETIOPIA;
GHANA;
IRAN;
IRAK;
NIGERIA;
PAKISTAN;
SOMALIA;
SRI LANKA.
În situaţiile de urgenţă, atunci când intervine un flux în masă de imigranţi ilegali, România poate impune, prin ordin comun al ministrului afacerilor externe şi al ministrului administraţiei şi internelor, în mod individual, resortisanţilor altor ţări terţe, să deţină o viză de tranzit aeroportuar atunci când tranzitează zonele de tranzit internaţional ale aeroporturilor aflate pe teritoriul său.
Ministerul Afacerilor Externe informează de fiecare dată Comisia Europeană cu privire la emiterea, respectiv abrogarea ordinului comun.
Spre exemplu, prin Ordinul comun al ministrului afacerilor externe şi al ministrului afacerilor interne nr. 181/2013, începând cu data de 15 februarie 2013 a fost introdusă obligativitatea deţinerii vizei de tranzit aeroportuar pentru cetăţenii Republicii Arabe Siriene care tranzitează aeroporturile din România.
Conform art. 14 alin. 2 din Codul comunitar de vize, atunci când depune o cerere de viză de tranzit aeroportuar, solicitantul trebuie să prezinte:
a) documente privind continuarea călătoriei către destinaţia finală după tranzit;
b) informaţii care permit evaluarea intenţiei solicitantului de a nu intra pe teritoriul statelor membre.
Viza de tranzit aeroportuar se acordă de către misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale României, cu aprobarea prealabilă a Departamentului consular din cadrul Ministerului Afacerilor Externe, în condiţiile existenţei vizei unui stat terţ care permite străinilor continuarea călătoriei.
Această viză se poate acorda în condiţiile prezentării biletului de avion valabil până la destinaţie şi permite străinilor rămânerea în zona aeroportuară cel mult cinci zile.
Categorii de persoane exonerate de obligaţia deţinerii vizei vizei de tranzit aeroportuar
Potrivit prevederilor art. 3 alin. 5 din Codul Comunitar de Vize, următoarele categorii de persoane sunt exonerate de la obligaţia de a deţine o viză de tranzit aeroportuar, în conformitate cu alineatele (1) şi (2):
a) titularii unei vize uniforme valabile, ai unei vize naţionale de lungă şedere sau ai unui permis de şedere eliberat de un stat membru;
b) resortisanţii unor ţări terţe care deţin permisele de şedere valabile menţionate în anexa V eliberate de Andora, Canada, Japonia, San Marino sau Statele Unite ale Americii, care îi garantează titularului un drept de readmisie necondiţionat;
c) resortisanţii unor ţări terţe care sunt titulari ai unei vize valabile pentru un stat membru sau pentru un stat parte la Acordul din 2 mai 1992 privind Spaţiul Economic European, pentru Canada, Japonia sau Statele Unite ale Americii, sau în cazul în care aceştia se întorc din ţările respective după ce şi-au utilizat viza;
d) membrii de familie ai cetăţenilor Uniunii, astfel cum se prevede la articolul 1 alineatul (2) litera (a);
e) titularii de paşapoarte diplomatice;
f) membrii echipajelor de zbor care sunt resortisanţi ai unei părţi contractante la Convenţia de la Chicago privind aviaţia civilă internaţională.
2. VIZA DE TRANZIT (SIMBOL B)
Viza de tranzit este viza care permite unui străin să tranziteze teritoriul României. Viza de tranzit poate fi eliberată pentru unul, două sau mai multe tranzituri, fără ca durata fiecărui tranzit să depăşească cinci zile.
Viza de tranzit se acordă solicitanţilor în următoarele condiţii:
a) sunt în posesia vizei unui stat terţ şi, dacă este cazul, a unui stat limitrof României, care permite străinilor continuarea călătoriei;
b) posedă bilet de călătorie valabil până la destinaţie sau prezintă permisul de conducere, cartea verde şi documentele de înmatriculare ale mijlocului de transport, în cazul conducătorilor auto. (Cu excepţia însoţitorilor conducătorilor auto, care călătoresc împreună cu aceştia.)
3. VIZA DE SCURTĂ ŞEDERE (SIMBOL C)
Viza de scurtă şedere este viza care permite străinilor să intre pe teritoriul României în vederea unei şederi neîntrerupte sau a mai multor şederi a căror durată totală să nu depăşească 90 de zile în decurs de şase luni de la data primei intrări. Acest tip de viză poate fi eliberat cu una sau mai multe călătorii.
În cazul străinilor care călătoresc în mod frecvent în România, pentru relaţii de afaceri-cooperare, la solicitarea autorităţilor administrative centrale sau a societăţilor comerciale cu mare capacitate economico-financiară, viza de scurtă şedere cu intrări multiple poate fi acordată şi pe o perioadă de un an. Şi în această situaţie durata şederii nu poate depăşi 90 de zile în decurs de şase luni.
Viza de scurtă şedere se acordă de către misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României, astfel:
a) fără aprobarea prealabilă a Centrului Naţional de Vize, pentru străinii care provin din statele prevăzute în lista stabilită de Ministerul afacerilor externe, pentru care nu este necesară procedura invitaţiei;
b) cu aprobarea prealabilă a Centrului Naţional de Vize, pentru străinii care provin din statele menţionate în lista statelor pentru ai căror cetăţeni este necesară îndeplinirea procedurii invitaţiei la acordarea vizelor de scurtă şedere pentru a intra pe teritoriul României.
În vederea aprobării cererilor pentru acordarea vizelor de scurtă şedere, Centrul Naţional de Vize solicită avizul Oficiului Român pentru Imigrări numai în cazurile stabilite prin protocol aprobat prin ordin comun al ministrului afacerilor externe şi al ministrului internelor şi reformei administrative.
Oficiul Român pentru Imigrări emite avizul în termen de până la şapte zile lucrătoare de la data primirii solicitării Centrului Naţional de Vize. În situaţii temeinic justificate, termenul poate fi prelungit cu până la şapte zile lucrătoare.
Scopuri
Viza de scurtă şedere se acordă pentru următoarele scopuri:
a) misiune (simbol CM) - străinilor care, pentru raţiuni ce ţin de funcţia lor politică, administrativă sau de utilitate publică, trebuie să se deplaseze în România. Acest tip de viză se eliberează străinilor care îndeplinesc funcţii în cadrul guvernelor, administraţiilor publice sau organizaţiilor internaţionale, precum şi pentru cei care, prin scopul şederii lor în România, prezintă interes pentru relaţiile dintre statul român şi statul de apartenenţă. Acest tip de viză se poate elibera şi membrilor de familie care îi însoţesc pe aceştia;
Documente necesare: notă verbală sau scrisoare oficială, adresată misiunii diplomatice sau oficiului consular care a primit cererea, din partea guvernului sau a altor autorităţi ale statului de reşedinţă ori din partea unei organizaţii internaţionale, prin care se atestă statutul oficial al solicitantului şi scopul oficial al călătoriei.
b) turism (simbol C/TU) - se acordă pentru străinul care urmează să călătorească în România pentru motive turistice;
Documente necesare:
- voucher sau o rezervare fermă la o unitate de cazare turistică;
- bilet de călătorie valabil până la destinaţie sau permisul de conducere, cartea verde şi documentele de înmatriculare ale mijlocului de transport, în cazul conducătorilor auto (unde este cazul);
- asigurare medicală;
- dovada mijloacelor de întreţinere în cuantum de 50 de euro/zi pentru întreaga perioadă, dar nu mai puţin de 500 de euro ori echivalentul în valută convertibilă;
c) vizită (simbol C/VV) - se acordă pentru străinul care intenţionează să se deplaseze în România în vizită la cetăţeni români sau străini posesori ai unui permis de şedere valabil;
Documente necesare:
- bilet de călătorie valabil până la destinaţie sau permisul de conducere, cartea verde şi documentele de înmatriculare ale mijlocului de transport, în cazul conducătorilor auto;
- asigurare medicală;
- invitaţie autentificată din partea persoanei vizitate, din care să rezulte că aceasta va asigura costurile privind îndepărtarea, în cazul în care străinul invitat nu părăseşte România până la data la care încetează dreptul de şedere stabilit prin viză, precum şi, atunci când persoana vizitată se obligă, mijloacele de întreţinere şi cazarea străinului;
- dovada mijloacelor de întreţinere în cuantum de 50 de euro/zi pentru întreaga perioadă, dar nu mai puţin de 500 de euro ori echivalentul în valută convertibilă, dacă persoana vizitată nu asigură mijloacele de întreţinere;
- dovada asigurării condiţiilor de cazare, sub forma unei rezervări ferme la o unitate de cazare, a unui act de proprietate sau de închiriere a unei locuinţe în România pe numele solicitantului, dacă persoana vizitată nu asigură cazarea;
d) afaceri (simbol C/A) - se acordă pentru străinul care intenţionează să călătorească în România în scopuri economice sau comerciale, pentru contracte ori tratative, pentru amplasarea, punerea în funcţiune sau verificarea folosirii şi funcţionării bunurilor achiziţionate ori vândute în cadrul contractelor comerciale şi de cooperare industrială, pentru instruirea personalului în acest sens, precum şi pentru străinul care este sau urmează să devină asociat ori acţionar al unei societăţi comerciale din România;
Documente necesare:
- bilet de călătorie valabil până la destinaţie sau permisul de conducere, cartea verde şi documentele de înmatriculare ale mijlocului de transport, în cazul conducătorilor auto;
- asigurare medicală;
- invitaţie din partea unei societăţi comerciale sau autorităţi publice de a participa la întâlniri, conferinţe, târguri ori congrese având legătură cu comerţul sau cu industria, din care să rezulte faptul că societatea comercială ori autoritatea publică respectivă va asigura costurile privind îndepărtarea, în cazul în care străinul invitat nu părăseşte România până la data la care încetează dreptul de şedere stabilit prin viză sau prin alte documente care dovedesc scopul călătoriei;
- dovada mijloacelor de întreţinere în cuantum de 50 de euro/zi pentru întreaga perioadă, dar nu mai puţin de 500 de euro ori echivalentul în valută convertibilă;
- dovada asigurării condiţiilor de cazare;
e) transport (simbol C/TR) - se acordă pentru străinul care urmează să călătorească pentru perioade scurte, în scopul desfăşurării unor activităţi profesionale legate de transportul de mărfuri sau de persoane;
Documente necesare:
- documente care să ateste profesia solicitantului, precum şi activitatea ce urmează a fi desfăşurată pe durata şederii;
- asigurare medicală;
- permisul de conducere, cartea verde şi documentele de înmatriculare ale mijlocului de transport;
- licenţă de transport şi licenţă de execuţie;
f) activităţi sportive (simbol C/SP) - se acordă pentru străinul care urmează să intre în România pe o durată de timp limitată, în vederea participării la activităţi sportive ocazionale;
Documente necesare:
- invitaţia organizatorilor, care să ateste asigurarea medicală şi a cazării;
- lista oficială a delegaţiei sportive străine, cu specificarea calităţii fiecărui membru;
g) activităţi culturale, ştiinţifice, umanitare, tratament medical de scurtă durată sau alte activităţi care nu contravin legilor române (simbol C/ZA) - se acordă străinilor sub condiţia justificării prezenţei în România.
Documente necesare:
- documente emise de instituţiile la care urmează să se deplaseze pentru a justifica prezenţa în România;
- bilet de călătorie valabil până la destinaţie sau permisul de conducere, cartea verde şi documentele de înmatriculare ale mijlocului de transport, în cazul conducătorilor auto;
- dovada mijloacelor de întreţinere în cuantum de 50 de euro/zi ori echivalentul în valută convertibilă, pentru întreaga perioadă, dar nu mai puţin de 500 de euro ori echivalentul în valută convertibilă;
- asigurare medicală;
- dovada asigurării condiţiilor de cazare.
* Dreptul de şedere pe teritoriul României, conferit străinului prin viza de scurtă şedere, nu poate fi prelungit!
* Începând cu 1 februarie 2014, potrivit OUG nr. 109/2013, străinii titulari ai unor vize uniforme, valabile pentru două sau multiple intrări, ai unor vize de lungă şedere sau ai unor permise de şedere, eliberate de state Schengen, pot intra pe teritoriul României în vederea unei şederi neîntrerupte sau a mai multor şederi a căror durată să nu depăşească 90 de zile în decursul oricărei perioade de 180 de zile precedente fiecărei zile de şedere pe teritoriul României, fără viză de scurtă şedere, dacă documentele prezentate sunt în perioada de valabilitate, iar numărul de intrări şi durata şederii autorizate nu au fost epuizate. Durata şederii pe teritoriul României nu poate depăşi dreptul de şedere stabilit prin vizele uniforme, vizele de lungă şedere sau permisele de şedere acordate de statele Schengen.
Notă: Pentru mai multe informaţii legate de viza de şedere pe teritoriul României, a se vedea OUG nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România.