Asigurarea de către autorităţile şi instituţiile publice a accesului la informaţiile de interes public se face din oficiu sau la cerere, prin intermediul compartimentului pentru relaţii publice sau al persoanei desemnate în acest scop.
Conform Legii 544/2001, în cazul în care o persoană se consideră vătămată în drepturile sale, aceasta poate face plângere la secţia de contencios administrativ a tribunalului în a cărei rază teritorială domiciliază sau în a cărei rază teritorială se află sediul autorităţii ori al instituţiei publice. Plângerea se face în termen de 30 de zile de la data expirării termenului prevăzut la art. 7.
Astfel, instanţa poate obliga autoritatea sau instituţia publică să furnizeze informaţiile de interes public solicitate şi să plătească daune morale şi/sau patrimoniale.
Hotărârea tribunalului este supusă recursului. Decizia Curţii de apel este definitivă şi irevocabilă.
Atât plângerea, cât şi apelul se judecă în instanţă în procedură de urgenţă şi sunt scutite de taxa de timbru.
De asemenea, în Hotărârea Guvernului nr. 123/2002 din 07/02/2002, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 167 din 08/03/2002 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, se precizează că:
„În cazul în care o persoană consideră că dreptul privind accesul la informaţiile de interes public a fost încălcat, aceasta se poate adresa cu reclamaţie administrativă conducătorului autorităţii sau instituţiei publice căreia i-a fost solicitată informaţia”.
În acelaşi timp, persoana care se consideră vătămată în drepturile sale poate depune reclamaţia administrativă prevăzută mai sus în termen de 30 de zile de la luarea la cunoştinţă a refuzului explicit sau tacit al angajaţilor din cadrul autorităţii sau instituţiei publice pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 544/2001 şi ale prezentelor norme metodologice.
Dacă solicitantul care, după primirea răspunsului la reclamaţia administrativă, se consideră în continuare lezat în drepturile sale prevăzute de lege, poate face plângere la secţia de contencios administrativ a tribunalului, în termen de 30 de zile de la expirarea termenelor prevăzute la art. 7 din Legea nr. 544/2001.
Scutirea de taxa de timbru pentru plângerea la tribunal şi recursul la curtea de apel nu include şi scutirea de la plata serviciilor de copiere a informaţiilor de interes public solicitate.
Cererea pentru reclamarea unui răspuns negativ venit din partea autorităţilor publice poate fi găsită aici: http://www.scj.ro/formulare/reclamatie1.htm
Dacă doriţi să reclamaţi lipsa unui răspuns din partea autorităţii sau instituţiei publice căreia i-aţi cerut informaţii de interes public, vă prezentăm modelul de cerere următor: