Recent a fost publicat în Monitorul Oficial un act normativ care stabileşte creşterea valorii nominale indexate a unui tichet de masă cu 6 bani. Astfel, potrivit Ordinului nr. 1069/2015, pentru semestrul I al anului 2015, începând cu luna mai, valoarea nominală a unui tichet de masă este de 9,41 lei.
Vă reamintim că, în acest moment, valoarea unui tichet de masă este de 9,35 de lei, ultima majorare fiind făcută în mai 2013, cu 35 de bani.
Acordarea tichetelor de masă
Potrivit Normelor de aplicare a Legii nr. 142/1998 privind acordarea tichetelor de masă, se poate acorda un număr maxim de tichete de masă egale cu numărul de zile lucrate de salariat, dintr-o lună calendaristică.
Normele detaliază faptul că nu se consideră zile lucrate perioadele în care:
- salariații își efectuează concediul de odihnă;
- salariații beneficiază de zile libere plătite ca urmare a unor evenimente deosebite (căsătorie, nașterea unui copil, decesul unui membru de familie);
- salariații sunt în delegație și primesc diurnă pentru delegare;
- salariații sunt în concediu medical sau sunt absenți de la locul de muncă dintr-un alt acord cu angajatorul.
Chiar dacă în practică nu se întâmplă așa, distribuirea tichetelor de masă atât pe suport hârtie, cât și electronice se va face în ultima decadă a lunii curente pentru luna următoare.
Utilizarea tichetelor de masă
Salariații pot utiliza tichetele de masă numai pentru achitarea mesei sau pentru achiziționarea de produse alimentare. Este interzis atât pentru tichetele de masă în format electronic, cât și pentru cele pe format hârtie, acordarea unui rest sau transformarea tichetului electronic în retragere de numerar.
Se interzice decontarea către salariați a costului privind imprimarea sau emiterea tichetelor.
Față de reglementările anterioare, ce permiteau utilizarea de către salariat a unui tichet pe zi, situație ce oricum nu era respectată în practică, salariatul poate să utilizeze într-o zi mai multe tichete de masă, însă fără a depășii într-o lună numărul maxim de tichete aferente zilelor lucrate.
Tichetele de masă electronice
Tichetele de masă acordate electronic vor fi primite de salariați prin intermediul unui suport electronic emis de unitatea emitentă a tichetului.
Acesta trebuie să conțină următoarele elemente:
- date de identificare a angajatorului ( denumire, codul fiscal);
- numele și prenumele salariatului;
- interdicția de a fi achiziționate prin tichete de masă produse nealimentare, inclusive interdicția de a achiziționa țigări și produse alcoolice;
- denumirea unității emitente;
- numărul de identificare unic al suportului electronic;
- elemente de siguranță pentru suportul electronic (PIN, CIP);
- cuvintele TICHET DE MASĂ ELECTRONIC.
De reținut! Tichetele de masă pot fi acordate numai de către angajatorii unde salariații își declară funcția de bază.
Pentru salariații ce lucrează în ture extinse, cu un program mai mare de 8 ore, programul de lucru se va împărți la 8 ore, pentru determinarea numărului de tichete de masă, iar pentru fiecare fracție, se poate acorda un tichet de masă, fără a depășii numărul maxim de zile lucrătoare din lună.
Normele metodologice introduc mai multe anexe privind evidența efectivă a tichetelor acordate salariaților, data când acestea au fost predate, modul în care tichetele au fost restituite etc.
Ai nevoie de Normele de aplicare a Legii nr. 142/1998 privind acordarea tichetelor de masă? Poţi cumpăra actul la zi, în format PDF, de AICI!
