Contractul de credit bancar ca titlu executoriu

Tribunalul Brăila - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: dacă dispozițiile art. 641 din Codul de procedură civilă, care prevăd că înscrisurile sub semnătură privată sunt titluri executorii numai dacă sunt înregistrate în registrele publice, se aplică și contractelor de credit care sunt titluri executorii conform art. 120 din O.U.G. nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 227/2007, sau cerința înscrierii în registrele publice prevăzută de art. 641 din Codul de procedură civilă se referă strict la înscrisurile sub semnătură privată pentru care un alt act normativ prevede necesitatea înscrierii pentru a dobândi caracter executoriu. Norma de drept intern ce formează obiectul sesizării ÎCCJ Codul de procedură civilă "Art. 641. - Înscrisurile sub semnătură privată sunt titluri executorii, numai dacă sunt înregistrate în registrele publice, în cazurile și condițiile anume prevăzute de lege. Orice clauză sau convenție contrară este nulă și considerată astfel nescrisă. Dispozițiile art. 664 și următoarele sunt aplicabile." Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 "Art. 120. - Contractele de credit, inclusiv contractele de garanție reală sau personală, încheiate de o instituție de credit constituie titluri executorii." Expunerea succintă a procesului (extrase) - Prin Încheierea pronunțată de Judecătoria Brăila - Secția civilă s-a admis în parte contestația la executare silită formulată de contestatoarea X în contradictoriu cu intimata Y - bancă comercială, s-a respins ca neîntemeiat capătul de cerere referitor la anularea Încheierii nr. 5.396 din 27 august 2018 pronunțată de Judecătoria, pe motivul lipsei caracterului de titlu executoriu al contractului de credit pentru emiterea cardului de credit în euro pentru persoane fizice încheiat cu banca comercială intimată și s-a constatat nulitatea absolută a clauzei cuprinse în art. 6 pct. 1 lit. f) din contractul de credit menționat. - Totodată, au fost anulate în parte actele de executare emise în Dosarul nr. […] al Biroului executorului judecătoresc Z, în sensul de a nu se avea în vedere sumele calculate potrivit art. 6 pct. 1 lit. f) din Ccontractul de credit și a fost obligată contestatoarea să achite către Biroul executorului judecătoresc Z suma reprezentând contravaloarea copiilor certificate de pe înscrisurile din Dosarul de executare. - Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarele: contestatoarea a încheiat cu Y - S.A. - bancă comercială contractul de credit pentru emiterea cardului de credit în euro pentru persoane fizice nr. […], prin care a împrumutat suma de 100.000 de euro pe perioada de 5 ani de la data intrării în vigoare a contractului de credit. - După o notificare din 2017, banca a solicitat Biroului executorului judecătoresc Z punerea în executare a contractului de credit pentru suma de […] euro, plus dobânzile și comisioanele calculate până la data achitării efective a creanței. - Prin Încheierea din 2018 s-a dispus încuviințarea executării silite a titlului executoriu reprezentat de contractul de credit. - Ulterior, au fost emise de către Biroul executorului judecătoresc Z încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare și procesul-verbal de constatare a creanței, ce au fost comunicate debitoarei - Raportat la data încheierii contractului de credit, având în vedere dispozițiile legale anterioare, instanța a reținut că acestui contract îi sunt aplicabile prevederile din Codul civil din 1864. - De asemenea, în aplicarea dispozițiilor art. 25 din Codul de procedură civilă, conform cărora "procesele în curs de judecată, precum și executările silite începute sub legea veche rămân supuse acelei legi", față de data înregistrării dosarului de executare, instanța a reținut aplicabilitatea prevederilor noului Cod de procedură civilă. - Potrivit dispozițiilor art. 79 alin. (2) din Legea nr. 58/1998 privind activitatea bancară, contractele de credit bancar, precum și garanțiile reale și personale, constituite în scopul garantării creditului bancar, constituie titluri executorii. Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 înlocuiește vechea lege și instituie, prin art. 120, același caracter executoriu al contractelor de credit încheiate de o instituție de credit. - Acest din urmă text, în vigoare și nemodificat, are caracterul unei norme speciale, derogatorii față de regimul de drept comun al contractelor, mai ales al acelora perfectate în forma înscrisului sub semnătură privată. - Așa cum a reținut și Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin considerentele Deciziei nr. 3/2014, "consacrarea, prin art. 120 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările și completările ulterioare, a caracterului executoriu al contractelor de credit, încheiate de o instituție de credit, este impusă pentru a permite executarea silită a unei obligații (creanțe), iar nu a unui înscris, acesta fiind doar materializarea izvorului obligației respective. În consecință, caracterul executoriu este asociat cu creanța, iar nu cu înscrisul ca atare și, atât timp cât legiuitorul a acordat contractelor de credit caracterul de titluri executorii, creanța însăși a devenit una executorie, astfel încât atributul executorialității nu se constituie într-un aspect de drept procesual, așa cum a susținut titularul sesizării, ci a devenit o calitate a creanței (...)". - În conformitate cu art. 641 din Codul de procedură civilă, în forma în vigoare la data înregistrării Dosarului de executare […] al Biroului executorului judecătoresc Z, "înscrisurile sub semnătură privată sunt titluri executorii, numai dacă sunt înregistrate în registrele publice, în cazurile și condițiile anume prevăzute de lege. Orice clauză sau convenție contrară este nulă și considerată astfel nescrisă. Dispozițiile art. 664 și următoarele sunt aplicabile". - Din interpretarea logică și sistematică a normelor de procedură civilă rezultă că actele sub semnătură privată primesc caracter de titlu executoriu prin înscrierea lor în registrele publice doar în cazurile și condițiile anume prevăzute de lege. - Or, în speță, legile aplicabile contractului civil încheiat între părți, menționate anterior și care derogă de la dreptul comun, nu prevăd necesitatea ca acesta să fie înregistrat într-un anume registru public pentru a avea caracter de titlu executoriu, motiv pentru care instanța nu a putut reține susținerile contestatoarei. - Prin urmare, instanța a respins ca neîntemeiat capătul de cerere referitor la anularea Încheierii pronunțate de Judecătoria Brăila. - În continuare instanța a analizat susținerile contestatoarei referitoare la întinderea titlului executoriu reprezentat de contractul de credit mai sus amintit și a constatat caracterul abuziv al clauzei cuprinse în art. 6 pct. 1 lit. f) din contractul de credit. - Împotriva Încheierii Judecătoriei Brăila au declarat apel contestatoarea X și intimata Y - S.A. - bancă comercială, iar apelanta-contestatoare X a formulat cerere de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu întrebarea preralabilă prezentată în preambulul materialului de faţă. Decizia ÎCCJ Raportul asupra chestiunii de drept. Prin raportul întocmit, judecătorii-raportori au constatat că nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, în sensul că nu există o problemă reală, dificilă de drept, de natură să determine utilizarea mecanismului de unificare a jurisprudenței reprezentat de hotărârea prealabilă. Concluziile Curţii. Reţinem, aici, numai ultimele paragrafe din concluziille pentru care care ÎCCJ a respins, ca inaadmisibilă, sesizarea primită: - Pentru a evita transformarea mecanismului procedural prevăzut de art. 519 din Codul de procedură civilă într-o cauză nejustificată de prelungire a procedurii judiciare și pentru a nu se denatura această procedură de la scopul său firesc, acela al unificării practicii judiciare prin rezolvarea de către instanța supremă a unei chestiuni de drept de care depinde soluționarea pe fond a cauzei, este necesar ca instanța de trimitere să arate în încheierea de sesizare în ce constă dificultatea de interpretare cu care se confruntă și în ce măsură intervenția instanței supreme va rezolva de principiu chestiunea de drept. Din modul în care este formulat punctul de vedere al completului de judecată în încheierea de sesizare rezultă că instanța de trimitere nu s-a aflat în dificultate în a interpreta dispozițiile art. 641 din Codul de procedură civilă, nefiind semnalată nicio complexitate ori dualitate a textului, fie prin dezvoltarea unor puncte de vedere argumentate, fie prin raportarea la niște tendințe jurisprudențiale care să reclame necesitatea intervenției instanței supreme. Unicul argument invocat de autorul sesizării este acela că problema de drept ridicată este nouă, insuficient însă pentru a obține o interpretare prin folosirea acestui mecanism. - Este de remarcat, în acest context, și faptul că punctul de vedere exprimat de către instanțele de judecată consultate este unitar, neechivoc, neexistând nicio dificultate în interpretare și, pe cale de consecință, neexistând riscul apariției unei practici neunitare. - Rezultă, așadar, că, în procesul de interpretare și aplicare a normelor legale de a căror lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei, rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție rămâne unul excepțional și subsecvent, el putând fi îngăduit numai atunci când, în mod real, o chestiune de drept determinantă pentru soluționarea pe fond a cauzei nu apare ca fiind îndeajuns de clară, generând dificultăți veritabile de înțelegere a ei și, din acest motiv, având vocația de a conduce la o practică neunitară. Decizia nr. 28/2020 a ÎCCJ, publicată în Monitorul Oficial nr. 520 din 17 iunie 2020 Rapid actualizată, platforma legislativă Indaco Lege5 este instrumentul ideal pentru urmărirea modificărilor legislative, mai ales în contexul decretării stării de urgență pe teritoriul României