Profesorii nu mai au însă voie să mediteze elevii de la clasă, potrivit noului cod de etică al cadrelor didactice. Chiar şi aşa, statisticile arată că 43 % dintre părinţi îşi trimit copiii la ore suplimentare pentru că asta cer profesorii.
Şi dacă tot trebuie să se “conformeze”, părinţii trebuie să ştie la ce să se aştepte.
În această perioadă, cei mai căutaţi sunt profesorii de matematică, limba română şi limbi straine. Preţurile se negociază în funcţie de experienţa cadrului didactic, materia predată şi numărul de elevi. Între timp, ofertele de meditaţii pentru elevi nu contenesc să apară pe site-urile de anunţuri.
Matematică
În Bucureşti, pentru meditaţii la matematică, la domiciliul elevului părinţii trebuie să scoată din buzunar între 45 şi 50 de RON. Un profesor mai tânăr poate cere însă şi 35 de lei pentru o şedinţă de 2 ore.
Şi la Timişoara elevii se pun la punct cu teorema lui Pitagora pe tarife asemănătoare, de 40-50 de lei. La 35 de lei se poate opta pentru un doctorand, şedinţele putând avea loc atât la domiciliul elevilor cât şi la cel al profesorului.
Citeşte continuarea articolului pe Edu-news.ro
Foto: Sxc.hu
