Prohibiţii privind pescuitul în anul 2010

Mediu, 18 februarie 2010

 

Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi Ministerul Mediului şi Pădurilor au hotărât instituirea măsurilor de prohibiţie pentru pescuitul în scop comercial, recreativ/sportiv şi familial al oricăror specii de peşti, crustacee, moluşte şi al altor vieţuitoare acvatice în habitatele piscicole naturale şi în apele care constituie frontieră de stat, inclusiv golful Musura.

Măsurile de prohibiţie sunt prevăzute în Ordinul nr. 8/2010 emis de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi în Ordinul nr. 126/2010 emis de Ministerul Mediului şi Pădurilor, publicate în M.Of. nr. 109 din data de 18 februarie 2010.

Astfel, potrivit art. 1 din Ordine, măsurile de prohibiţie pentru pescuitul în scop comercial, recreativ/sportiv şi familial al oricăror specii de peşti, crustacee, moluşte şi al altor vieţuitoare acvatice se aplică, după cum urmează:
în habitatele piscicole naturale – pe o durată de 60 de zile (5 aprilie – 3 iunie 2010 inclusiv);
în apele care constituie frontieră de stat, inclusiv golful Musura – pe o durată de 45 de zile (5 aprilie – 19 mai 2010 inclusiv);
în râul Prut şi în zonele inundate permanent sau temporar ale acestuia, precum şi în lacul de acumulare Stânca – Costeşti – pe o perioadă de 100 de zile (1 aprilie – 9 iulie 2010 inclusiv);
în faţa gurii Dunării – Meleaua Sfântu Gheorghe până la Ciotic – 60 de zile (5 aprilie – 3 iunie 2010 inclusiv);
în complexul Razim – Sinoe şi lacurile litorale90 de zile (1 aprilie – 29 iunie inclusiv).

Articolul 3 din Ordinele 8 şi 126/2010 enumeră zonele declarate ca fiind de refacere şi/sau de protecţie pentru resursele acvatice vii, precum şi excepţiile de la prohibiţiile instituite cu privire la pescuit.

În zonele de refacere biologică/zonele de protecţie sunt interzise, potrivit art. 4 din Ordine:
a) pescuitul oricăror specii de peşti, crustacee, moluşte şi al altor vieţuitoare acvatice;
b) lucrările care împiedică migrarea, reproducerea sau pun în pericol existenţa resurselor acvatice vii, cum ar fi îngustarea/ bararea cursului apei, tăierea şi recoltarea plantelor, extragerea de nămol, nisip şi pietriş, colectarea gheţii;
c) lucrări în zona malurilor, precum şi tăierea arborilor şi arbuştilor de pe mal;
d) admiterea în zonă a raţelor şi gâştelor domestice.

Excepţie fac activităţile prevăzute mai sus la lit. a) – c), care nu sunt interzise în următoarele situaţii:
• când pescuitul se desfăşoară în scopuri ştiinţifice sau de cercetare;
• din considerente de prevenire a inundaţiilor.

Dispoziţiile art. 5 din Ordine prevăd expres speciile de peşti şi perioada de timp pentru care se interzice pescuitul comercial, recreativ/sportiv şi familial. Printre aceste specii, se numără şi: lostriţa, ştiuca, sturionii, păstrăvul indigen, rechinul, delfinul (pe tot timpul anului 2010), scrumbia de Dunăre etc.

Caracteristicile tehnice, condiţiile de folosire a uneltelor şi metodelor de pescuit comercial permise sunt cele prevăzute de Ordinul nr. 449/2008. Ordinele nr. 8 şi 126/2010 interzic folosirea:
- năvoadelor în delta şi în lunca inundabilă a Dunării, a complexului Razim-Sinoe – pentru 183 de zile (1 aprilie – 30 septembrie 2010 inclusiv);
- uneltelor de pescuit de tip în bălţile, lacurile, gârlele şi canalele de pe teritoriul Rezervaţiei Biosferei „Delta Dunării”începând cu data intrării în vigoare a Ordinelor până la 30 septembrie 2010 inclusiv;
- uneltelor de pescuit de tip sectă în complexul Razim-Sinoe şi în celelalte lacuri litoraleîn tot timpul anului 2010.

Nerespectarea prevederilor Ordinului nr. 8/2010 şi ale Ordinului nr. 126/2010 se sancţionează potrivit dispoziţiilor OUG nr. 23/2008 privind pescuitul şi acvacultura şi ale Legii nr. 82/1993 privind constituirea Rezervaţiei Biosferei „Delta Dunării”, cu modificările şi completările ulterioare.

 

realizat de c.j. Cristina Dumitraşcu