- cadru privind prevenirea si interventia in echipa multidisciplinara si in retea in situatiile de violenta asupra copilului si de violenta in familie
Scopul prezentului document este de a stabili un cadru metodologic comun pentru autoritatile responsabile cu protectia copilului si a familiei impotriva violentei, pentru furnizorii de servicii din acest domeniu si profesionistii care lucreaza direct cu copiii, familiile acestora si presupusii faptuitori/agresori. Documentul se adreseaza profesionistilor din domeniul protectiei copilului si a familiei, asistentei sociale in general, precum si celorlalti profesionisti care intra in contact direct cu copilul.
Prezentul document reuneste principalele aspecte ale metodologiilor si procedurilor de lucru conforme cu legislatia in vigoare si cu specificul fiecarei institutii implicate in prevenirea si interventia in cazurile de violenta asupra copilului.
I.2. Obiectivele metodologiei-cadru:
a) sa ofere un instrument de lucru pentru toti profesionistii care intervin in prevenirea si interventia in cazurile de violenta asupra copilului si de violenta in familie;
b) sa sustina interventia interinstitutionala si multidisciplinara in acest domeniu;
c) sa promoveze activitatile de prevenire a tuturor formelor de violenta asupra copilului, precum si a violentei in familie.
Prezenta metodologie-cadru reflecta prevederile Conventiei ONU cu privire la drepturile copilului, ratificata prin Legea nr. 18/1990, republicata, cu modificarile ulterioare, ale Legii nr. 272/2004 privind protectia si promovarea drepturilor copilului, cu modificarile ulterioare, si ale Legii nr. 217/2003 pentru prevenirea si combaterea violentei in familie, cu modificarile si completarile ulterioare. Totodata se bazeaza pe recomandarile Raportului ONU privind violenta asupra copilului (2006). Documentul de fata:
a) reuneste principiile de lucru care trebuie respectate in interventia din domeniul prevenirii si combaterii violentei asupra copilului si a violentei in familie;
b) reda succint datele esentiale despre principalele forme ale violentei asupra copilului si ale violentei in familie pe baza literaturii de specialitate, studiilor si experientei castigate in practica din serviciile de specialitate pe aceasta problema;
c) descrie actiunile necesare pentru protectia copiilor si a familiilor in caz de violenta, in contextul larg al asistentei sociale din Romania;
d) subliniaza rolul si responsabilitatile diferitelor institutii si ale profesionistilor implicati in prevenirea si rezolvarea cazurilor;
e) stabileste proceduri de colaborare intra si interinstitutionala in acest domeniu;
f) subliniaza importanta formarii profesionale initiale si continue pentru toti profesionistii care intervin in aceasta problema, precum si a pregatirii acestora in echipe multidisciplinare si interinstitutionale.
Pe baza acestui cadru metodologic comun, fiecare directie generala de asistenta sociala si protectia copilului (DGASPC) va initia semnarea unor conventii de parteneriat cu celelalte institutii publice si organisme private acreditate (OPA) relevante in domeniu din judetul/sectorul municipiului Bucuresti, pentru implementarea, detalierea si diseminarea prevederilor prezentei metodologii-cadru.
In acest context, o atentie speciala trebuie acordata copiilor cu dizabilitati si celor aflati in protectie speciala, care sunt mai expusi riscului de a deveni victime ale violentei, intampinand, in acelasi timp, dificultati in a semnala aceste situatii sau in a obtine protectie adecvata.
Prezenta metodologie-cadru este complementara cu urmatoarele documente:
a) Standardele minime obligatorii pentru telefonul copilului, pentru serviciul de consiliere pentru copilul abuzat, neglijat si exploatat, pentru centrul de resurse comunitare pentru prevenirea abuzului, neglijarii si exploatarii copilului (Ordinul secretarului de stat al Autoritatii Nationale pentru Protectia Copilului si Adoptie nr. 177/2003 privind aprobarea standardelor minime obligatorii pentru telefonul copilului, standardelor minime obligatorii privind centrul de consiliere pentru copilul abuzat, neglijat si exploatat, precum si a standardelor minime obligatorii privind centrul de resurse comunitare pentru prevenirea abuzului, neglijarii si exploatarii copilului);
b) Standardele minime obligatorii privind centrul de primire in regim de urgenta pentru copilul abuzat, neglijat si exploatat (Ordinul secretarului de stat al Autoritatii Nationale pentru Protectia Copilului si Adoptie nr. 89/2004 pentru aprobarea Standardelor minime obligatorii privind centrul de primire in regim de urgenta pentru copilul abuzat, neglijat si exploatat);
c) Standardele minime obligatorii privind managementul de caz in domeniul protectiei drepturilor copilului (Ordinul secretarului de stat al Autoritatii Nationale pentru Protectia Drepturilor Copilului nr. 288/2006 pentru aprobarea Standardelor minime obligatorii privind managementul de caz in domeniul protectiei drepturilor copilului);
d) Standardele de calitate pentru serviciile sociale din domeniul protectiei victimelor violentei in familie (Ordinul ministrului muncii, solidaritatii sociale si familiei privind aprobarea standardelor de calitate pentru serviciile sociale din domeniul protectiei victimelor violentei in familie nr. 383/2004);
e) Metodologia de interventie multidisciplinara si interinstitutionala privind copiii exploatati si aflati in situatii de risc de exploatare prin munca, copiii victime ale traficului de persoane, precum si copiii romani migranti victime ale altor forme de violenta pe teritoriul altor state.
II. Principii de lucru. Cadru conceptual
Particularitatile vietii copilului implica respectarea unor principii si valori de catre persoanele care sunt responsabile cu cresterea, ingrijirea, protectia si educarea lui. In consecinta, profesionistii care intervin in situatii de violenta asupra copilului si de violenta in familie trebuie sa respecte urmatoarele principii specifice:
1. respectarea interesului superior al copilului in toate actiunile si deciziile care il privesc pe acesta;
2. evitarea si combaterea interventiilor care revictimizeaza copilul;
3. participarea copilului si a parintelui sau, dupa caz, a persoanei de ingrijire, precum si a adultului victima si, dupa caz, a tutorelui la procesul de rezolvare a situatiei de violenta;
4. munca in echipa multidisciplinara, in retea interinstitutionala si in parteneriat cu familia;
5. asigurarea unei interventii unitare si specializate pentru copil si/sau adultul victima, presupusul faptuitor/agresor din cadrul ori din afara familiei si membrii familiei;
6. asigurarea si facilitarea accesului la servicii de sprijin si de specialitate pentru toti copiii din familie (victime, martori, fratii victimei);
7. asigurarea stabilitatii si continuitatii in ingrijirea, cresterea si educarea copilului; sprijinirea adultului victima in pastrarea domiciliului pana la finalizarea procedurilor legale;
8. respectarea confidentialitatii si a normelor deontologice profesionale, fara prejudicierea activitatii de semnalare a situatiilor de violenta sau a activitatii de instrumentare a cazurilor.
Intelegerea comuna a semnificatiei termenilor utilizati in acest domeniu de interferenta este esentiala pentru o comunicare fluenta si inteligibila intre profesionistii care lucreaza direct cu copilul si familia, in domenii diferite de activitate, sau/si cei care nu lucreaza direct cu copilul (reprezentantii mass-mediei, liderii comunitatii etc.), dar care, prin activitatea pe care o desfasoara, au implicatii asupra vietii copilului si familiei.
In vederea stabilirii unui cadru conceptual comun, prezentul document:
1. promoveaza utilizarea terminologiei recomandate de Raportul mondial cu privire la violenta asupra copiilor, realizat de ONU in anul 2006;
2. recomanda utilizarea definitiilor existente in legislatia interna;
3. propune o serie de definitii operationale pentru diferitele forme de violenta asupra copilului.
Astfel, violenta asupra copilului reprezinta un concept complex si integrator pentru diversele forme de abuz fizic, verbal, emotional, sexual, neglijare, exploatare economica/exploatare prin munca, exploatare sexuala, rapire si/sau disparitie, migratie in situatii de risc, trafic, violenta prin internet etc., raportandu-se la toate mediile cu care copilul se afla in relatie: familie, institutii de invatamant, medicale, de protectie, medii de cercetare a infractiunilor si de reabilitare/detentie, internet, mass-media, locuri de munca, medii sportive, comunitate etc. In functie de particularitatile comiterii actului violent, respectiv de raportul dintre agresor si copil, toate aceste forme de violenta asupra copilului pot fi subsumate urmatoarelor tipuri de violenta: violenta asupra propriei persoane, violenta interpersonala si violenta colectiva.
Prezenta metodologie-cadru se aplica in cazul tuturor copiilor romani, inclusiv copiii romani migranti victime ale violentei pe teritoriul altor state, precum si copiilor cetateni straini, cu sau fara statut de refugiat, aflati pe teritoriul Romaniei, conform prevederilor Legii nr. 272/2004, cu modificarile ulterioare [art. 3 lit. c)-e)]. Astfel, in privinta copiilor straini imigranti pe teritoriul Romaniei exista 3 aspecte care trebuie avute in vedere:
a) imigratia - actiunea prin care o persoana isi stabileste resedinta obisnuita pe teritoriul unui stat membru pentru o perioada de cel putin 12 luni, dupa ce, in prealabil, a avut resedinta obisnuita intr-un alt stat membru sau intr-o tara terta;
b) azilul - toate aspectele legate de procedura de acordare a unei forme de protectie, regimul juridic al strainilor pe parcursul procedurii de acordare a unei forme de protectie, precum si dupa obtinerea acesteia;
c) refugierea - imigrare umanitara prin care se acorda statutul de refugiat, la cerere, cetateanului strain care, in urma unei temeri bine intemeiate de a fi persecutat pe motive de rasa, religie, nationalitate, opinii politice sau apartenenta la un anumit grup social, se afla in afara tarii de origine si care nu poate ori, datorita acestei temeri, nu doreste protectia acestei tari, precum si persoanei fara cetatenie care, fiind in afara tarii in care isi avea resedinta obisnuita datorita acelorasi motive mentionate mai sus, nu poate sau, datorita respectivei temeri, nu doreste sa se reintoarca.
Violenta in familie cuprinde o parte comuna cu violenta asupra copilului, respectiv abuzul fizic, emotional si/sau psihologic, sexual si neglijarea, infaptuita de parinti sau de reprezentantul legal, si o parte specifica adultului victima.
II.2.1. Definitii operationale
Violenta asupra copilului
Violenta asupra copilului reprezinta forme de rele tratamente produse de catre parinti sau de orice alta persoana aflata in pozitie de raspundere, putere ori in relatie de incredere cu copilul, care produc vatamare actuala sau potentiala asupra sanatatii acestuia si ii pun in pericol viata, dezvoltarea, demnitatea si moralitatea.
In functie de caracteristicile si de gravitatea faptei, violenta asupra copilului antreneaza raspunderea civila, disciplinara sau penala a faptuitorului/agresorului.
Principalele forme de violenta asupra copilului sunt: abuzul, neglijarea, exploatarea si traficul de copii.
Abuzul este definit in Legea nr. 272/2004, cu modificarile ulterioare [art. 89 alin. (1)] si poate imbraca diferite forme, fiind clasificat ca abuz fizic, emotional, psihologic, sexual si economic. Din punct de vedere criminologic, abuzul impotriva copilului este comis cu intentie, directa sau indirecta.
a) Abuzul fizic consta in vatamarea corporala a copilului in cadrul interactiunii, singulara sau repetata, cu o persoana aflata in pozitie de raspundere, putere ori in relatie de incredere cu acesta, fiind un rezultat al unor acte intentionate care produc suferinta copilului in prezent sau in viitor.
b) Abuzul emotional consta in expunerea repetata a copilului la situatii al caror impact emotional depaseste capacitatea sa de integrare psihologica. Abuzul emotional vine din partea unui adult care se afla in relatie de incredere, raspundere sau putere cu copilul. In mod concret, aceste acte pot fi umiliri verbale si nonverbale, intimidari, amenintari, terorizari, restrangeri ale libertatii de actiune, denigrari, acuzatii nedrepte, discriminari, ridiculizari si alte atitudini ostile sau de respingere fata de copil.
Daca abuzul emotional este repetitiv si sustinut, duce la afectarea diverselor paliere ale psihicului copilului (de exemplu, structura de personalitate, afectele, cognitiile, adaptarea, perceptia), devenind abuz psihologic, care are consecinte mai grave decat abuzul emotional si pe termen lung asupra dezvoltarii copilului.
Copilul care este martor al violentei in familie sufera indirect un abuz emotional si/sau psihologic.
c) Abuzul sexual reprezinta implicarea unui copil sau a unui adolescent minor dependent si imatur din punctul de vedere al dezvoltarii psihosexuale in activitati sexuale pe care nu este in masura sa le inteleaga, care sunt nepotrivite pentru varsta sa ori pentru dezvoltarea sa psihosexuala, activitati sexuale pe care le suporta fiind constrans prin violenta sau seductie ori care transgreseaza tabuurile sociale legate de rolurile familiale; aceste activitati includ, de regula, contact fizic, cu sau fara penetrare sexuala.
In aceasta categorie pot intra:
1. molestarea sexuala, expunerea copilului la injurii sau limbaj cu conotatie sexuala, precum si atingerea copilului in zonele erogene cu mana sau prin sarut, indiferent de varsta copilului;
2. situatiile care duc la satisfacerea nevoilor sexuale ale unui adult sau ale unui alt copil care se afla intr-o pozitie de responsabilitate, putere ori in relatie de incredere cu copilul victima;
3. atragerea sau obligarea copilului la actiuni obscene;
4. expunerea copilului la materiale obscene sau furnizarea de astfel de materiale acestuia etc.;
5. casatoria timpurie sau logodna copiilor care implica relatii sexuale (mai ales in comunitatile de romi);
7. hartuirea sexuala, definita pentru locul de munca, pentru copiii care lucreaza in sistemul formal aflat fie sub incidenta Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, cu modificarile si completarile ulterioare, denumit in continuare Codul muncii, fie sub incidenta Codului civil.
Neglijarea este definita in Legea nr. 272/2004, cu modificarile ulterioare [art. 89 alin. (2)].
Neglijarea se poate prezenta sub mai multe forme:
1. neglijarea alimentara - privarea de hrana, absenta mai multor alimente esentiale pentru crestere, mese neregulate, alimente nepotrivite sau administrate necorespunzator varstei copilului;
2. neglijarea vestimentara - haine nepotrivite pentru anotimp, haine prea mici, haine murdare, lipsa hainelor;
3. neglijarea igienei - lipsa igienei corporale, mirosuri respingatoare, paraziti;
4. neglijarea medicala - absenta ingrijirilor necesare, omiterea vaccinarilor si a vizitelor de control, neaplicarea tratamentelor prescrise de medic, neprezentarea la programe de recuperare;
5. neglijarea educationala - substimulare, instabilitatea sistemului de pedepse si recompense, lipsa de urmarire a progreselor scolare;
6. neglijarea emotionala - lipsa atentiei, a contactelor fizice, a semnelor de afectiune, a cuvintelor de apreciere.
7. parasirea copilului/abandonul de familie, care reprezinta cea mai grava forma de neglijare.
Exploatarea copiilor corespunde definitiei exploatarii unei persoane prevazute in Legea nr. 678/2001 privind prevenirea si combaterea traficului de persoane, cu modificarile si completarile ulterioare (art. 2 pct. 2).
a) Exploatarea sexuala a copiilor reprezinta o practica prin intermediul careia o persoana, de regula un adult, obtine o gratificatie sexuala, un castig financiar sau o avansare, abuzand de/exploatand sexualitatea unui copil, incalcand drepturile acestuia la demnitate, egalitate, autonomie si bunastare fizica si psihica; exemple: prostitutia, turismul sexual, comertul cu casatorii (inclusiv prin posta), pornografia, striptease-ul.
Prostitutia copiilor si pornografia infantila sunt definite de Protocolul facultativ la Conventia cu privire la drepturile copilului, referitor la vanzarea de copii, prostitutia copiilor si pornografia infantila, semnat la New York la 6 septembrie 2000, ratificat prin Legea nr. 470/2001 [art. 2 lit. b) si c)].
b) Exploatarea copilului prin munca corespunde definitiei celor mai grave forme de munca a copilului prevazute in Conventia Organizatiei Internationale a Muncii nr. 182/1999 privind interzicerea celor mai grave forme ale muncii copiilor si actiunea imediata in vederea eliminarii lor, adoptata la cea de-a 87-a sesiune a Conferintei Generale a Organizatiei Internationale a Muncii la Geneva la 17 iunie 1999, ratificata prin Legea nr. 203/2000 (art. 3), precum si in Conventia nr. 138/1973 privind varsta minima de incadrare in munca, ratificata prin Decretul nr. 83/1975 (vezi glosar). Detalii privind prevenirea si combaterea exploatarii copilului prin munca, complementare cu prezentul document, sunt prevazute in anexa nr. 2 la hotarare - Metodologia de interventie multidisciplinara si interinstitutionala privind copiii exploatati si aflati in situatii de risc de exploatare prin munca, copiii victime ale traficului de persoane, precum si copiii romani migranti victime ale altor forme de violenta pe teritoriul altor state.
Indaco Systems va recomanda 
Traficul de copii corespunde definitiei traficului de minori prevazute in Legea nr. 678/2001, cu modificarile si completarile ulterioare [art. 13 alin. (1)]. Conform definitiei, traficul de persoane, inclusiv de minori, se face cu scopul exploatarii. Prezenta metodologie-cadru promoveaza sintagma "trafic de copii" in domeniul protectiei copilului, al asistentei sociale in general, in acord cu prevederile Conventiei cu privire la drepturile copilului, ratificata prin Legea nr. 18/1990, republicata, cu modificarile ulterioare.
Un alt aspect demn de mentionat este includerea exploatarii sexuale in scop comercial (prostitutia si pornografia infantila) si a traficului de copii printre cele mai grave forme de exploatare prin munca (Conventia Organizatiei Internationale a Muncii nr. 182/1999, ratificata prin Legea nr. 203/2000).
a) Prin definitiile mentionate anterior, prezenta metodologie-cadru recunoaste ca abuzul, neglijarea, exploatarea si traficul de copii, precum si celelalte forme de violenta asupra copilului pot fi comise de catre parinti, persoane cunoscute de copil sau straine acestuia, precum si de alti copii decat copilul victima. Astfel, aceste acte se pot produce atat in familie, cat si in institutii publice ori private, adresate copilului si/sau familiei, precum si in afara acestora, de exemplu la locul de munca.
b) Aceasta delimitare intre diferitele forme de violenta asupra copilului este doar de ordin teoretic, deoarece, in realitate, frecvent, exista o combinatie intre ele, de exemplu: abuzul fizic este insotit de abuz emotional, abuzul sexual presupune, de regula, abuzul fizic si emotional.
E. Forme particulare ale violentei asupra copilului
a) Intoxicatii nonaccidentale ale copilului ca urmare a obligarii acestuia de a bea bauturi alcoolice sau de a inghiti tranchilizante pentru a obtine calmul ori somnul copilului, precum si situatia nou-nascutului din mama toxicomana.
b) Sindromul copilului scuturat este o forma de abuz fizic asupra copilului cu varsta sub un an si se datoreaza scuturarilor bruste si brutale, voluntare sau datorate unor comportamente inadecvate ale parintilor/altor persoane, unele dintre acestea fiind considerate o forma de joaca cu copilul. Aceste scuturari conduc la aparitia hemoragiilor intracraniene (cu precadere hematom subdural si hemoragii retiniene).
c) Sindromul Munchausen prin transfer reprezinta crearea artificiala de catre parinte (de regula, mama) a unei boli a copilului; boala este indusa prin administrarea voluntara a unor medicamente sau substante ori prin sustinerea existentei unor simptome la copil care nu au fost niciodata confirmate de catre specialisti. In ambele cazuri, parintii solicita medicilor numeroase investigatii medicale sau chirurgicale, victimizand repetat copilul. Orice semn functional poate fi invocat de catre parinti pentru a obtine investigatii si proceduri dureroase si intruzive pentru copil.
d) Sindromul Stockholm, cunoscut in psihologie ca fenomenul prin care victima exprima adulatie, gratitudine si alte sentimente pozitive fata de abuzator, aparent irational, in lumina pericolului si a riscurilor suportate de catre victima (descoperit initial la ostatici). Acesta poate face dificila identificarea abuzului.
e) Violenta prin internet se produce prin intermediul calculatorului sau al telefonului mobil si cuprinde urmatoarele categorii:
-continut ilegal si/sau ofensator (pornografie, pornografie infantila, imagini erotice tip fotografii sau desene cu copii - de exemplu, fenomenul Lolita, desene animate erotice si/sau pornografice -, rasism si xenofobie, discriminare, intimidare);
-contacte on-line si in lumea reala (prin chat si e-mail, agresorul castiga increderea copilului, care furnizeaza informatii ce pot duce la identificarea copilului si/sau a adresei unde locuieste, cu comiterea ulterioara de abuzuri si infractiuni, prin intalnirea fata in fata cu copilul sau nu);
-dependenta de jocuri si internet (utilizarea excesiva a calculatorului si navigarea pe internet mai mult de 4 ore pe zi au efecte devastatoare asupra sanatatii fizice, a performantelor scolare, capacitatii de socializare a copilului si relatiilor cu parintii);
-comert si publicitate (comertul electronic fara supravegherea parintilor poate conduce la utilizarea frauduloasa a datelor personale, de exemplu, utilizarea ilegala a cartilor de credit, furtul de identitate).
Violenta in familie este definita de Legea nr. 217/2003, cu modificarile si completarile ulterioare (art. 2). Subliniem diferenta dintre sintagma "violenta domestica", referitoare la violenta dintre parteneri, si sintagma "violenta in familie", care se refera la violenta indreptata impotriva oricarui membru al familiei. Cu alte cuvinte, conceptul de "violenta domestica" este inclus in conceptul de "violenta in familie", care cuprinde atat violenta dintre parteneri, fie ei soti sau concubini, cat si violenta asupra copiilor, persoanelor varstnice sau altor rude din familie.
Pentru operationalizare in vederea monitorizarii, violenta in familie se clasifica in:
a) violenta fizica - consta in atingeri sau contacte fizice dureroase, inclusiv intimidarea fizica indreptata asupra victimei. Forme de manifestare: impingerea, plesnirea, trasul de par, rasucirea bratelor, desfigurarea, provocarea de vanatai, contuzii, arsuri, batai, lovituri cu pumnul, palma sau piciorul, aruncarea in victima cu diverse obiecte, izbirea de pereti si mobila, folosirea armelor. Violenta fizica include si distrugerea bunurilor care apartin victimei sau pe care cei 2 parteneri le stapanesc si le utilizeaza impreuna;
b) violenta psihologica - preceda si acompaniaza celelalte forme de violenta/abuz, dar se poate manifesta si izolat prin injurii, amenintari, intimidari, uciderea animalelor domestice preferate, privarea de satisfacerea nevoilor personale esentiale (mancare, somn etc.). Acest tip de violenta cuprinde 6 componente importante: frica, depersonalizarea, privarea, supraincarcarea cu responsabilitati, degradarea si distorsionarea realitatii. Totodata, reprezinta un factor central in controlul si manipularea partenerului;
c) violenta sexuala - consta in comentarii degradante la adresa victimei, atingeri neplacute si diverse injurii in timpul sau in legatura cu actul sexual, incluzand si violul marital;
d) violenta prin deprivare/neglijare - reprezinta forma nonfizica a violentei. Se manifesta prin incapacitatea sau refuzul agresorului de acordare a celor necesare persoanei pentru toate aspectele vietii sale: sanatate, educatie, dezvoltare emotionala, nutritie, adapost, siguranta vietii - in contextul in care familia sau ingrijitorul legal are acces la resursele necesare. Include nesupravegherea si lipsa protectiei/ajutorului persoanei in fata pericolului, lipsirea de libertate, abandonul de familie, nerespectarea masurilor privind incredintarea minorului, alungarea de la domiciliu etc.;
e) violenta economica - se manifesta prin controlul accesului victimei la bani sau lucruri personale, hrana, mijloace de transport, telefon si alte surse de protectie ori ingrijire de care ar putea beneficia. Duce la scaderea resurselor si autonomiei victimei.
III. Factorii de risc si de protectie. Cauzele violentei. Tipologii. Consecintele violentei
III.1. Factorii de risc si de protectie
Dependentele si limitele sociale la care sunt supusi copiii intr-o lume a adultilor creeaza o serie de situatii care ii predispun la riscul de a fi victime ale violentei. Pe langa aceste situatii, exista si factori care actioneaza in favoarea copilului, in sens protector. De asemenea, ariile in care se manifesta riscurile pot constitui tot atatea arii de interventie, iar situatiile de risc pot fi si factori de declansare a semnalarii. Factorii de risc si de protectie mentionati mai jos sunt valabili atat pentru violenta asupra copilului, cat si pentru violenta in familie.
III.1.1. Factorii de risc
a) Caracteristici ale copilului: prematuritate sau greutate mica la nastere, probleme perinatale, de dezvoltare (de exemplu, tulburari de atasament), de sanatate, dizabilitati, probleme ori tulburari de comportament, copil din afara casatoriei etc.
Efectul Cenusaresei defineste incidenta crescuta a violentei impotriva copiilor din afara casatoriei comise de catre mama vitrega/tatal vitreg fata de violenta generala impotriva copiilor naturali. Conceptul a fost extins si asupra copiilor adoptati sau aflati in plasament familial.
b) Caracteristici ale adultului victima/familiei: nivel educational scazut, experienta traumatica in copilarie, consum de alcool, droguri, varsta mica a mamei la nasterea primului copil, probleme de sanatate mintala, privare de libertate a unuia dintre parinti/a unui membru de familie, dizabilitati sau boli cronice, empatie fata de agresor, instabilitatea structurii familiale, numar mare de copii in familie, monoparentalitatea, violenta in familia de origine, izolarea de familie si de prieteni, niveluri inalte de exprimare a furiei si impulsivitatii, asteptari nerealiste in privinta copiilor, reactie agresiva la stres, frecventa ridicata a mutarilor dintr-un loc in altul, absenta modelelor civice etc.
c) Caracteristici socioculturale: saracie, somaj, convingeri culturale privind autoritatea barbatilor, toleranta crescuta fata de violenta in familie, detinerea de arme, violenta institutionala, violenta societala, violenta din domeniul audiovizual.
III.1.2. Factorii de protectie
Dezvoltarea copilului intr-un mediu care ofera elemente protective poate duce la prevenirea consecintelor abuzului, neglijarii si exploatarii, mai ales a celor pe lunga durata, si chiar a abuzului.
a) Caracteristici ale copilului: starea buna a sanatatii, rezilienta, gradul de dezvoltare, atasamentul securizant, abilitatile sociale, stima de sine etc.
b) Factori protectivi ai adultului victima/familiei: existenta si implicarea familiei largite, familie armonioasa afectiv, sprijinul, credibilitatea si respectul familiei fata de copil, interactiuni diverse si pozitive, activitati comune in familie etc.
c) Factori protectivi in comunitate: gradul de informare si sensibilizare a comunitatii, reteaua de suport social, valorizare personala, existenta serviciilor comunitare de sprijin si de specialitate si accesibilitatea copiilor si familiilor la acestea, aptitudini sociale puternice etc.
Cunoasterea factorilor de risc si de protectie este deosebit de importanta pentru profesionistii care interactioneaza cu copilul, pentru a putea evalua riscul expunerii la o situatie de abuz, neglijare si exploatare. De aceea, este de preferat utilizarea unor instrumente de evaluare a riscului.
Unii membri ai familiei sunt mai vulnerabili la violenta decat ceilalti, si anume: femeile, copiii, tinerii si adolescentii, varstnicii si persoanele cu dizabilitati. Totodata, se descriu portrete ale victimei si agresorului, precum si diverse tipologii ale agresorului, care sunt redate mai jos.
III.2.1. Violenta asupra femeii in familie
Vulnerabilitatea femeii este data de caracteristicile sale bioconstitutionale si psihocomportamentale. Prin traditie, feminitatea desemneaza o serie de trasaturi de personalitate specifice femeii, precum: sensibilitate, activitate ordonata, preocupari pentru estetic, emotivitate, inteligenta analitica, atitudini educationale. Dar, tot prin traditie, imaginea femeii in raport cu cea a barbatului (locul si rolul ei in sistemul activitatii familiale si sociale) a fost in general defavorizata, barbatii, mai ales cei casatoriti, avand drepturi depline de aplicare a sanctiunilor axate pe agresiune fizica. Femeia a trebuit sa suporte de-a lungul timpului variate forme de umilire, desconsiderare si chiar maltratare, toate acestea ca urmare a unor norme socioculturale acceptate si promovate de grupurile si macrogrupurile de apartenenta. Formele de victimizare la care a fost supusa femeia au variat de la o cultura la alta, de la o etapa istorica la alta, de la forme de agresivitate redusa ca intensitate si mod de manifestare si pana la forme violente, responsabile de producerea unor traume psihice si fizice.
Violenta asupra femeii se manifesta in toate domeniile: social, cultural, politic, economic si religios. Abuzul in sine este universal si are loc in tarile dezvoltate, industrializate, cu aceeasi frecventa ca in tarile in curs de dezvoltare, iar in spatiul national se regaseste la toate nivelurile sociale (atat cele defavorizate, cat si cele de mijloc sau bine situate).
Portretul femeii victima a violentei in familie:
a) pierderea increderii in sine, a valorii de sine si a controlului;
b) neglijenta personala, mai ales in privinta igienei si nutritiei;
c) stres ridicat si frica ducand la declansarea unor boli psihosomatice (ulcer, migrene etc.);
d) agravarea bolilor cronice (astm, boli coronariene etc.);
e) cresterea consumului de droguri si de alcool, mai ales in cazurile in care existau tendinte de consum al acestora;
f) posibilitatea deplasarii furiei asupra copiilor, devenind violenta la randul sau.
III.2.2. Violenta asupra copilului in familie
In plus fata de formele clasice si particulare descrise la cap. II, exista o serie de aspecte specifice legate de violenta asupra copilului in familie pe care profesionistii este de dorit sa le aiba in vedere la identificarea si rezolvarea cazurilor:
1. Perceperea negativa a copiilor de catre propriii parinti, uneori chiar de la nastere, conduce la diferite grade de respingere a copiilor: sunt trecuti cu vederea, ridiculizati, respinsi sau vazuti ca sursa a problemelor parintilor.
2. Amenintarea repetata a copilului cu pedepse, cu parasirea sau alungarea conduce la o stare de anxietate careia copilul cu greu ii face fata si care lasa urme pe termen lung.
3. Neglijarea copilului conduce adesea la asumarea de responsabilitati carora copiii, nefiind suficient de maturi, nu le pot face fata. Drept consecinta, nu le mai ramane decat foarte putina energie si bucurie pe care sa o investeasca in joaca, in relatiile cu alti copii si in invatatura. Multi ani mai tarziu pot fi observate probleme de identitate ale acestor copii, ale constientizarii propriei valori si ale identitatii sexuale.
4. Copiii consumatorilor de droguri sunt afectati deja de la nivelul vietii intrauterine. Sindromul de alcoolemie fetala se caracterizeaza prin: fizionomie specifica, malformatii congenitale, tulburari de crestere si retard mintal. In cazul mamelor care consuma droguri in timpul sarcinii, exista, de asemenea, riscul ca nou-nascutul sa dezvolte simptome de abstinenta: tremuraturi, agitatie motorie, voma, diaree, crampe abdominale. In cazul copiilor mai mari, acestia observa ca adultii sunt prea preocupati de propria lume, de propriile lor nevoi si probleme, incat nu mai pot avea grija de ei si de nevoile lor. Drept consecinta, copiii isi asuma responsabilitati in locul parintilor. In plus, consumatorii de droguri folosesc adesea negarea si proiectia ca mecanism de aparare. Astfel, neaga, minimalizeaza si rationalizeaza abuzul pe care il savarsesc. Se intampla adesea ca acela care consuma droguri sa realizeze o proiectie asupra copilului, pe care s-ar putea sa il faca sa se simta raspunzator de orice problema care ar aparea. Un consumator de droguri poate distorsiona perceptia copilului asupra realitatii la fel de mult ca un parinte psihotic.
5. Esecul nonorganic de dezvoltare este definit ca o forma de neglijare emotionala a carei consecinta este retardul in crestere si greutate. Este cunoscut in psihiatria copilului ca tulburare de atasament primar, ce are drept consecinta nanismul staturo-ponderal.
6. Divortul este un alt moment traumatizant pentru copil, care poate conduce la abuz emotional. Astfel, copiii se vad aruncati in mijlocul unui conflict cronic in care unul dintre parinti il acuza pe celalalt, iar ei sunt fortati sa "ia partea unuia dintre ei". Copilul devine anxios si se intampla adesea sa aiba sentimente confuze. El pierde un parinte fara sa ii fie permis sa fie necajit sau sa ceara si sa primeasca ajutor. Furia, asociata cu acestea, si disperarea copilului deseori nu sunt exprimate direct, acesta devenind deprimat si/sau dificil. El trece printr-un proces care ii poate afecta legaturile cu cei apropiati, intr-un mod negativ si pe timp indelungat. Pot fi identificate ca abuz emotional:
a) cazul in care copilul dezvolta o anxietate cronica de separare si sentimentul de vina deoarece a fost de partea unuia dintre parinti;
b) cazul in care copilul a fost folosit in mod constient sau inconstient spre a ajuta "functionarea" unuia dintre parinti, de exemplu trimiterea de mesaje, spionare etc.; in asemenea situatii copilul va dezvolta tulburari psihosomatice si de comportament;
c) cazul rapirii copilului sau al separarii ilegale a acestuia de unul dintre parinti;
d) cazul in care parintii se bat in prezenta copilului.
III.2.3. Violenta asupra barbatului in familie
Violenta femeilor asupra barbatilor poate la randul ei sa imbrace diverse forme, in functie de imprejurarile care au stat la aparitia unei astfel de situatii, desi in practica s-a constatat ca aceasta se manifesta cu preponderenta sub forma violentei psihologice. Factorii care favorizeaza aparitia violentei asupra barbatilor tin atat de caracteristicile barbatului, cat si de cele ale femeii:
a) frecventa actelor de violenta ale barbatului asupra femeii;
b) severitatea abuzului produs asupra femeii;
c) abuzuri sexuale asupra femeii;
d) abuzuri repetate ale barbatului asupra copiilor;
e) abuzul de alcool si alte substante;
f) tendinta de suicid a femeii.
III.2.4. Violenta asupra varstnicului in familie
Portretul varstnicului victima a violentei in familie:
a) persoana cu varsta peste 65 de ani;
b) cel mai adesea este o femeie singura;
c) persoana fara roluri in societate, marginalizata si exclusa social, discriminata pe criteriul varstei;
d) prezenta afectiunilor fizice, mintale si senzoriale, cronice sau acute;
e) capacitatea de aparare diminuata;
f) mobilitate diminuata, pierderea autonomiei, incapacitatea de autoingrijire, necesitati de ingrijire care depasesc capacitatile ingrijitorului;
In cazul violentei asupra varstnicilor exista o serie de aspecte specifice care trebuie luate in considerare:
1. dificultatile economice: adeseori, cuplurile care au in ingrijire persoane varstnice trebuie sa se ocupe in paralel si de propriii copii, iar nevoile crescute (de exemplu, ingrijirile medicale) si solicitarile persoanei varstnice, uneori in mod revendicativ si stresant, contribuie la precipitarea actelor de violenta impotriva ei. Asemenea acte apar, de cele mai multe ori, in familiile in care parintii sunt complet dependenti de propriii lor copii, in care nu exista nicio posibilitate de a angaja persoane care sa se ocupe de ingrijirea lor;
2. mentalitatea: persoanele varstnice sunt privite in societatea actuala ca fiind persoane fara ajutor, ale caror probleme impun masuri medicale si sociale distincte;
3. pierderea statusului de persoana activa: prin pensionarea si neimplicarea in alte tipuri de activitati;
4. transmiterea transgenerationala a abuzului: studiile arata ca o parte insemnata dintre cei care isi violenteaza parintii au fost ei insisi victime ale violentei exercitate de acestia;
5. determinarea persoanei varstnice de a ceda bunuri, locuinta, alte valori in schimbul promisiunii de a i se acorda ingrijire: unii dintre sustinatori recurg la tot felul de acte de presiune si violenta pentru a obtine bunurile chiar inainte de decesul proprietarului;
6. conflictul dintre generatii si tendinta varstnicilor de a-si trata copiii adulti ca si cum ar fi inca copii, contestandu-le dreptul de a lua decizii, manifestand irascibilitate in diferite situatii, motiv pentru care se instaleaza un climat de tensiune. Acest climat este cu atat mai conflictual cu cat intre copii si parinti exista incompatibilitati in ceea ce priveste valorile, atitudinile religioase, politice, morale si nu exista preocuparea pentru achitarea reciproca a unor obligatii financiare;
7. tipul de personalitate a varstnicului: poate influenta, in cea mai mare masura, reactiile anturajului familial, determinand, in cazul tipului pasiv-dependent si al celui indiferent, tendinte frecvente de violenta, agresivitate sau abuz;
8. internarea fara acordul varstnicului intr-un spital, azil, ospiciu reprezinta o alta forma de violenta.
III.2.5. Portretul victimei si al agresorului, tipologii ale agresorului
A. Portretul victimei violentei in familie:
1. acuzarea unor dureri cronice, vizite frecvente la medic;
2. respect de sine scazut;
3. experimentarea unor episoade de violenta in timpul copilariei;
4. dependenta emotionala fata de partenerul agresor;
5. nevoile partenerului agresor mai presus decat propriile nevoi;
6. asumarea responsabilitatii pentru conduita partenerului agresor;
7. folosirea tranchilizantelor si/sau abuzul de alcool;
8. existenta unor idei sau acte suicidare;
9. prezenta tulburarilor de somn: insomnii, cosmaruri violente;
10. agitatie severa, anxietate, stare de nervozitate permanenta;
11. gandire confuza, incapacitatea de a lua decizii, lipsa de concentrare;
12. opinii rigide cu privire la rolul femeii si al barbatului.
B. Portretul agresorului familial:
1. istorie personala cu abuz in copilarie;
2. nemultumiri la locul de munca;
3. consumul de alcool sau de droguri;
6. instabilitate emotionala, imaturitate emotionala;
8. atitudine critica, ironica, dominanta;
9. schimbul frecvent de parteneri;
10. invinovatirea altora pentru esecurile proprii;
11. genul gelos, posesiv;
12. abilitati scazute in viata intima, viata intima agresiva;
Indaco Systems va recomanda
13. opinii rigide cu privire la rolul femeii si al barbatului.
C. Tipologii ale agresorilor familiali
In functie de situatie, exista mai multe categorii de agresori familiali:
1. dupa caracteristicile generale ale agresorilor:
a) persoane violente/antisociale; acest grup cuprinde indivizii cei mai violenti din punct de vedere fizic, manipulatori si narcisisti, predispusi la consumul de alcool si droguri;
b) personalitati la limita; acest grup cuprinde indivizi cu atasament deficitar, impulsivi, nesociabili, capriciosi, hipersensibili, care oscileaza rapid intre indiferenta si furie;
c) persoane instabile emotional; acest grup cuprinde 25% dintre persoanele violente si este alcatuit din indivizi al caror comportament este agresiv din punct de vedere emotional;
2. dupa riscurile la care este supusa victima:
a) agresorul cu risc scazut - persoana pentru care ofensa prezenta reprezinta primul incident violent (confirmat de victima); nu a abuzat emotional in antecedent, nu a avut un comportament haotic sau disfunctional, nu a comis ofense pe perioada de separatie;
b) agresorul cu risc mediu - persoana la care se regasesc mai mult de 2 factori de risc, de exemplu: abuz asupra copiilor, separari multiple, partener care a abandonat familia, relatii intamplatoare multiple, plangeri ale victimei, amenzi sau arestari pe motiv de violenta in familie, alte infractiuni in antecedent, fara prieteni;
c) agresorul cu risc inalt - persoana care prezinta unul dintre urmatorii factori de risc: ofense comise in perioada separarii, probleme medicale, arestari pe motive de violenta in familie, probe admise pe perioada arestarii, tentative de suicid sau omor, abuz de substante in antecedent ori stari de intoxicatie atunci cand a fost comisa agresiunea, negarea oricarei agresiuni sau infractiuni, refuzul de a-si elibera partenerul;
3. dupa implicatiile tratamentului asociat:
a) agresorii care pot fi opriti cu metode psihoeducative legate de managementul furiei si reajustarea atitudinii fata de diferentele de gen;
b) agresorii care au probleme psihologice serioase (incluse fiind depresia, gandirea disfunctionala si comportamentul obsesiv-compulsiv, disfunctiile paranoice, alte disfunctii mintale serioase) si care necesita terapie individuala si de grup;
c) agresorii care au comis alte infractiuni si care ar putea fi diagnosticati ca avand personalitate antisociala.
III.3. Consecintele violentei
III.3.1. Consecintele violentei asupra copilului
Violenta poate avea consecinte imediate si/sau pe termen lung asupra sanatatii, dezvoltarii si bunastarii copilului. Pe termen lung, consecintele se rasfrang si asupra vietii de adult, fiind reflectate in dificultatea de a dezvolta sau de a mentine relatii intime cu sexul opus ori chiar relatii sociale in general, de a-si gasi un loc de munca stabil, de a avea atitudinile si abilitatile necesare unui parinte suficient de bun etc.
Nu numai actul in sine al violentei are consecinte, ci si contextul in care aceasta se produce. De obicei are loc o interactiune intre mai multi factori de risc care conduc la aparitia consecintelor si cresterea impactului. Intervievarea/Audierea repetata a copilului ulterior descoperirii actului de violenta poate, de asemenea, revictimiza copilul.
Consecintele se reflecta asupra dezvoltarii copilului atat pe plan afectiv, cat si asupra celorlalte aspecte ale dezvoltarii si asupra adaptarii scolare:
a) pe plan afectiv: atasament atipic (dezorganizat, de tip D), carente afective, afecte negative, agresivitate, stima de sine redusa etc.;
b) pe planul celorlalte aspecte ale dezvoltarii: retard al cresterii, intarzieri in dezvoltarea motorie, cognitiva si de limbaj, competente sociale reduse etc.;
c) pe planul adaptarii scolare: performante scolare reduse, dificultati de invatare etc.
A. Consecintele produse de abuzul fizic
Abuzul fizic poate avea consecinte fizice, neurologice si poate conduce la boli, fracturi, dizabilitati si chiar la deces. De asemenea, conduce frecvent la instalarea unor comportamente agresive, probleme emotionale si de comportament, la dificultati de invatare si la diminuarea performantelor scolare. Contextul in care se produce abuzul fizic poate fi in familie, in diverse institutii (de exemplu, scoala, centru de reeducare, centru de plasament), in comunitate (de exemplu, pe strada) si chiar societal.
B. Consecintele produse de abuzul emotional
Abuzul emotional sustinut are mai ales consecinte pe termen lung asupra dezvoltarii copilului, sanatatii sale mintale, comportamentului si stimei de sine. Contextele producerii acestui tip de abuz sunt de regula cele legate de violenta domestica/in familie, de adultii cu probleme de sanatate mintala si de parintii cu abilitatile parentale scazute.
C. Consecintele produse de abuzul sexual
Abuzul sexual este deseori recunoscut prin comportamente autoagresive, depresii, pierderea stimei de sine si comportament sexual inadecvat varstei copilului. Severitatea impactului este cu atat mai mare cu cat abuzul are o durata si intensitate mai mari, cu cat copilul este mai mare ca varsta, daca exista o componenta de premeditare, amenintare, coercitie, sadism etc. In cazul abuzului sexual, odata ce copilul l-a recunoscut si l-a dezvaluit, este vitala prezenta unui adult, mai ales a unui parinte protector sau a unei persoane de ingrijire, in care copilul sa aiba incredere si care sa il ajute sa faca fata acestei experiente dramatice si sa inteleaga ce i s-a intamplat, oferindu-i sprijin si protectie.
D. Consecintele produse de neglijare
Neglijarea severa mai ales a copiilor de varsta mica afecteaza major cresterea si dezvoltarea fizica si intelectuala a copilului, iar in cazurile extreme poate conduce la spitalizarea, instalarea unei dizabilitati si/sau decesul copilului.
III.3.2. Consecintele violentei in familie. Sindromul posttraumatic ca rezultat al violentei in familie
Sindromul posttraumatic are doua faze:
a) faza acuta nemijlocita, in perioada careia victima se afla in stare de criza, activitatea ei normala fiind dereglata;
b) faza reorganizarii, care are o durata mai mare, in care victima constientizeaza importanta si urmarile actului violent, a schimbarilor care au survenit in viata ei.
Sindromul posttraumatic include reactii fiziologice, emotionale si comportamentale drept rezultat al agresiunii traite si al periculozitatii recidivei.
A. Faza acuta nemijlocita
Faza acuta nemijlocita genereaza un sir de comportamente specifice:
a) reactia nemijlocita - imediat dupa actul agresiv victima poate manifesta un comportament isteric si fobic. Totodata, reactia fizica si emotionala poate fi atat de intensa, incat victima poate fi marcata de soc si depresie. Se evidentiaza doua tipuri principale de reactii: exprimate si controlate. In cazul stilului expresiv, in timpul interviului victima manifesta fobii, furie, iar in cazul stilului de control, reactiile sunt dirijate si controlate, victima se comporta de parca nu s-ar fi intamplat nimic, emotiile reale sunt camuflate;
b) reactia fiziologica - dureri in tot corpul sau in unele parti ale corpului, indeosebi maini, picioare, cap, piept etc. Totodata se inregistreaza dereglarea somnului (insomnii, cosmaruri) si dereglari ale instinctului alimentar (lipsa apetitului, dureri de burta, stari de voma, pierderea sau diminuarea simtului gustativ);
c) reactia emotionala - victima se simte vinovata, injosita, rusinata, este marcata de fobie, stres, depresie si anxietate. Trairile emotionale variaza de la remuscari, degradare, vinovatie, rusine, disconfort, pana la furie, dorinta de a se razbuna, ura fata de partener. Varietatea trairilor emotionale determina modificarea frecventa a dispozitiei;
d) reactia cognitiva - victimele incearca sa se debaraseze de gandurile negative, dureroase, dar constientizeaza ca acestea nu le dau pace. Se gandesc cum ar fi putut evita violenta, ce ar fi trebuit sa faca sau sa nu faca pentru a nu o provoca. Se simt vinovate. Mult mai greu le este victimelor care incearca sa isi controleze, sa isi camufleze reactiile si sentimentele. In exterior ele par a fi foarte calme, de parca nu li s-ar fi intamplat nimic, interiorul insa este perturbat de emotii negative. Durata acestei faze are caracter individual, de la caz la caz, ea poate dura de la cateva zile la cateva saptamani.
Faza reorganizarii poate dura luni sau ani intregi. Sunt mai multe circumstante care asigura iesirea din criza: stilul personal al victimei, particularitatile ei psihologice, oamenii care o inconjoara, sustinerea si ajutorul lor, precum si atitudinea acestora fata de ea dupa incident. Pe parcursul procesului de reorganizare victimele trebuie sa depaseasca urmatoarele momente:
a) schimbari in stilul de viata - unele victime continua sa indeplineasca obligatiile cotidiene, merg la lucru, studii, dar se simt incapabile de a se incadra in activitate. O alta categorie de victime aplica alt stil de viata: prefera sa isi petreaca timpul acasa, practic nu ies nicaieri, nu lucreaza. Cel mai adesea, victima cauta ajutor la familia de origine, de la care este sigura ca va primi sustinere si in cadrul careia se simte in siguranta. In alte cazuri, victimele simt nevoia de a se misca, de a pleca undeva, de a schimba locul de trai. Probabil aceasta dorinta este generata de nevoia de a fi in siguranta, de frica de partener si de aceea isi schimba adresa si numarul de telefon;
b) visurile si cosmarurile - reprezinta sindromul principal care continua sa se manifeste in perioada de reorganizare: cosmaruri care actualizeaza actul de violenta in urma caruia victima a avut de suferit (viseaza agresorul de care incearca sa se apere, dar nu reuseste) si visuri care reflecta faza terminala a actului de violenta (apar mai tarziu: victima este cea care savarseste actul de violenta);
c) fobiile dezvoltate ca mecanism de autoaparare - victima se teme sa ramana singura, sa aiba relatii sexuale, sa se intalneasca cu agresorul. La evaluare este necesar a se constata daca fobiile sunt generate de realitate sau de fantezii;
d) reactia complexa la violenta in familie - depresia de lunga durata, abuzul de alcool sau utilizarea altor substante psihoactive, comportamentul suicidal sau psihopat, regresie, refuzul de a trai o viata normala, dorinta de a declansa conflicte familiale;
e) reactia slaba la violenta in familie - acest tip de reactie apare la victimele care nu vorbesc cu nimeni despre cele intamplate, nu isi exteriorizeaza emotiile. Ca rezultat, victima se inchide in sine. De aceea, la evaluare este necesar sa i se adreseze o serie de intrebari adecvate situatiei, sa i se insufle curaj si optimism si sa se inteleaga motivele care determina o victima a violentei sa pastreze tacerea.
Tabelul nr. 1 - Reactii generale conturate in comportamentul adultilor victime ale violentei in familie (exemple)
+----------------+-------------------------------------------------------------+
|Frica |- de a ramane singur/a |
| |- ca va fi gasit/a si pedepsit/a de agresor |
| |- ca se va afla ce s-a intamplat cu el/ea |
| |- de propria-i furie |
+----------------+-------------------------------------------------------------+
|Vinovatie |- ca a gresit |
| |- ca a incalcat normele religioase si culturale |
+----------------+-------------------------------------------------------------+
|Furie |- fata de sine pentru ca a "permis sa se intample" |
| |- fata de altii care nu l-au ocrotit/au ocrotit-o |
| |- fata de societate |
| |- fata de partener |
+----------------+-------------------------------------------------------------+
|Rusine |- se simte "murdar/a" |
| |- are impresia ca oricine poate afla ce i s-a |
| |intamplat, doar uitandu-se la el/ea |
+----------------+-------------------------------------------------------------+
|Tradare |- din partea lui Dumnezeu |
| |- din partea statului |
| |- din partea partenerului |
| |- din partea familiei |
+----------------+-------------------------------------------------------------+
|Neincredere |- in sine |
| |- in capacitatile proprii de a aprecia oamenii |
| |si evenimentele |
| |- fata de oameni, chiar fata de cei care nu |
| |"au tradat-o"/"l-au tradat" |
+----------------+-------------------------------------------------------------+
|Neputinta |- se gandeste "ca niciodata nu va fi mai bine" |
| |- ca nu isi poate dirija propria viata |
| |- ca a fi femeie inseamna a fi in permanenta abuzata |
+----------------+-------------------------------------------------------------+
|Indoiala |- "oare intr-adevar aceasta s-a intamplat?" |
| |- "de ce mi s-a intamplat tocmai mie asta?" |
+----------------+-------------------------------------------------------------+
|Soc |- este intrigat/a, dar nu se poate plange |
+----------------+-------------------------------------------------------------+
|Dezorientare |- nu isi gaseste locul |
| |- incurca zilele |
| |- memorizeaza slab |
+----------------+-------------------------------------------------------------+
|
IV. Managementul de caz in situatiile de violenta asupra copilului si violenta in familie
Metoda managementului de caz pentru situatiile de violenta asupra copilului se aplica conform prevederilor Ordinului secretarului de stat al Autoritatii Nationale pentru Protectia Copilului si Adoptie nr. 288/2006, care se completeaza cu aspectele specifice mentionate in acest capitol.
Managementul de caz este un proces care implica parcurgerea urmatoarelor etape principale, care sunt particularizate in cele ce urmeaza pentru situatiile de violenta asupra copilului si violenta in familie:
1. identificarea, semnalarea, evaluarea initiala si preluarea cazurilor de copii victime ale violentei, respectiv de adulti si/sau copii victime ale violentei in familie;
2. evaluarea detaliata, comprehensiva si multidimensionala a situatiei copiilor victime ale violentei, respectiv a adultilor si/sau a copiilor victime ale violentei in familie, precum si a familiei acestora si a presupusului faptuitor/agresor;
3. planificarea serviciilor specializate si de sprijin, precum si a altor interventii necesare pentru reabilitarea copiilor victime ale violentei, respectiv a adultilor si/sau a copiilor victime ale violentei in familie, inclusiv servicii sau interventii adresate familiei si presupusului faptuitor/agresor;
4. furnizarea serviciilor si a interventiilor: asistarea copiilor victime ale violentei, respectiv a adultilor si/sau a copiilor victime ale violentei in familie, precum si a familiei in obtinerea si utilizarea serviciilor necesare si declansarea, la nevoie, a unor proceduri legale;
5. monitorizarea si reevaluarea periodica a progreselor inregistrate, a deciziilor si a interventiilor specializate;
6. etapa de incheiere sau etapa finala a procesului de furnizare a serviciilor si interventiilor specializate, cu monitorizarea postservicii si inchiderea cazului.
Aceste etape sunt interdependente, in unele cazuri se intrepatrund si nu se desfasoara in mod obligatoriu in ordinea prezentata mai sus. De asemenea, este foarte important ca profesionistii sa incurajeze si sa sustina implicarea si participarea copilului si a familiei in toate etapele acestui proces, atunci cand acest lucru este posibil, tinand cont de gradul de maturitate al copilului si prin utilizarea unor modalitati adecvate. Acelasi lucru este valabil pentru adultul victima a violentei in familie, in functie de capacitatea de discernamant a acestuia.
Etapele enumerate anterior sunt particularizate pentru echipa multidisciplinara a compartimentului de interventie in situatii de abuz, neglijare, trafic, migratie si repatrieri din cadrul DGASPC, prevazut de Hotararea Guvernului nr. 1.434/2004 privind atributiile si Regulamentul-cadru de organizare si functionare a Directiei generale de asistenta sociala si protectia copilului, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare. Aceste etape trebuie respectate in activitatea oricarui serviciu specializat pentru protectia copilului impotriva violentei asupra copilului. Se recomanda ca in structura compartimentului de interventie in situatii de abuz, neglijare, trafic, migratie si repatrieri, denumit in continuare compartimentul specializat, sa se regaseasca: serviciul telefonul copilului cu echipa mobila de interventie in cazurile de urgenta, reprezentantii DGASPC in echipa intersectoriala locala pentru prevenirea si combaterea exploatarii copiilor prin munca, serviciul social stradal pentru copiii strazii si compartimentul violenta in familie. Totodata, se recomanda ca serviciul telefonul copilului sa isi extinda activitatea pentru situatiile de urgenta referitoare la violenta in familie, purtand denumirea de serviciul telefonul pentru copil si familie si avand in componenta echipei mobile de interventie specialisti in domeniul prevenirii si combaterii violentei in familie. Echipa intersectoriala locala (EIL) pentru prevenirea si combaterea exploatarii copiilor prin munca poate avea atributii si in domeniul violentei asupra copilului si al violentei in familie. EIL nu se suprapune peste echipa multidisciplinara si interinstitutionala de evaluare si/sau interventie pentru cazurile de violenta asupra copilului si de violenta in familie. EIL are rol consultativ pentru managerii de caz, in ceea ce priveste particularitatile cazurilor si cooperarea dintre institutiile participante la managementul de caz, precum si pentru factorii de decizie, in ceea ce priveste elaborarea de strategii, revizuirea acestora, infiintarea de servicii, realizarea de activitati de prevenire prin formularea unor recomandari.
Componenta EIL este stabilita prin hotarare a consiliului judetean/local in cazul sectoarelor municipiului Bucuresti, EIL este coordonata de DGASPC, conform prevederilor Hotararii Guvernului nr. 867/2009 privind interzicerea muncilor periculoase pentru copii, iar membrii acesteia sunt reprezentanti ai urmatoarelor institutii:
2. inspectoratul judetean de politie/Directia Generala de Politie a Municipiului Bucuresti si unitati de politie ale sectoarelor;
3. inspectoratul de jandarmi judetean/Directia Generala de Jandarmi a Municipiului Bucuresti;
4. directia judeteana de sanatate publica/Directia de Sanatate Publica a Municipiului Bucuresti;
5. inspectoratul scolar judetean/Inspectoratul Scolar General al Municipiului Bucuresti;
6. inspectoratul teritorial de munca;
7. organizatii neguvernamentale.
Se recomanda totodata implicarea reprezentantilor primariilor, sindicatelor, patronatelor, bisericii, serviciilor de probatiune, unitatilor de medicina legala, unitatilor de primire in regim de urgenta si centrelor regionale ale Ministerului Administratiei si Internelor - Agentia Nationala impotriva Traficului de Persoane. Intre institutiile membre EIL se incheie conventii de parteneriat pe o perioada minima de 3 ani.
EIL are urmatoarele responsabilitati:
a) la solicitarea managerului de caz, ofera expertiza prin membrii sai (informatii de specialitate, consultare pe caz, referiri catre alti specialisti, facilitarea implicarii institutiei in cazul respectiv);
b) la solicitarea managerului de caz, faciliteaza cooperarea dintre institutiile participante la managementul de caz;
c) analizeaza anual datele statistice realizate de DGASPC privind: abuzul si neglijarea copilului, copiii exploatati si aflati in situatii de risc de exploatare prin munca, copiii victime ale traficului de persoane, copiii victime ale altor forme de violenta pe teritoriul altor state si violenta in familie;
d) formuleaza recomandari privind imbunatatirea activitatii din domeniul prevenirii si combaterii violentei asupra copilului si a violentei in familie (planuri de actiuni, propuneri de revizuire a strategiilor si planurilor existente, infiintarea de noi servicii, derularea de actiuni de prevenire, diseminarea de bune practici, informarea publicului, formarea profesionistilor), pe care le inainteaza factorilor de decizie de pe plan judetean in cadrul raportarilor bianuale;
e) intocmeste rapoarte bianuale privind activitatea din domeniul prevenirii si combaterii violentei asupra copilului si a violentei in familie, in baza analizei datelor statistice, a bunelor practici colectate si a altor informatii relevante;
f) identifica exemple de bune practici in domeniu, in vederea diseminarii acestora catre profesionisti;
g) participa la activitati de prevenire in scoli si comunitati, precum si de informare a publicului, inclusiv prin mass-media;
h) informeaza colegii din institutia proprie si structurile din teritoriu cu privire la prezenta metodologie-cadru si alte acte normative in domeniu;
i) participa la programe de formare a profesionistilor in domeniu;
j) intocmeste raportul anual privind activitatea din domeniul prevenirii si combaterii violentei asupra copilului si a violentei in familie, pe care il inainteaza Directiei generale protectia copilului din cadrul Ministerului Muncii, Familiei si Protectiei Sociale (DGPC - MMFPS). Raportul anual cuprinde recomandari privind imbunatatirea legislatiei, a mecanismelor de monitorizare si bunele practici identificate.
Responsabilitatile EIL sunt trecute in fisa de post a fiecarui membru.
Pentru realizarea celor mentionate anterior se organizeaza lunar reuniuni de lucru, conform procedurilor interne ale fiecarei echipe, aprobate de fiecare institutie.
IV.1. Identificarea, semnalarea, evaluarea initiala si preluarea cazurilor de violenta asupra copilului, respectiv de violenta in familie
IV.1.1. Identificarea situatiilor de violenta asupra copilului
Identificarea situatiilor de violenta asupra copilului se realizeaza de catre profesionistii care interactioneaza cu copilul in diverse domenii de activitate, in sistemul public sau privat: protectia copilului, asistenta sociala, sanatate, educatie, politie, justitie etc.
Indicii cu privire la existenta unei situatii de violenta asupra copilului sunt identificate adesea in primul rand de catre profesionistii din sistemul educational, de sanatate sau din asistenta sociala. Acestia au avantajul de a avea atat contact direct cu copilul, cat si posibilitatea de a fi stabilit o relatie cu copilul si familia sa, cunoscand astfel bine situatia acestuia.
Indaco Systems va recomanda
Pentru asigurarea unei interventii prompte si eficiente in interesul copilului, obligatia prevazuta de Legea nr. 272/2004, cu modificarile ulterioare, de a semnala posibile situatii de violenta asupra copilului va fi promovata la nivelul tuturor institutiilor care interactioneaza cu copilul, ca si procedura de semnalare a acestor situatii si de colaborare constanta cu institutiile abilitate in investigare. Este deosebit de important sa fie puse la indemana acestor persoane instrumentele care sa le permita identificarea corespunzatoare a posibilelor cazuri de violenta asupra copilului, precum si posibilitati de consultare prompta a altor experti/specialisti (psihologi, medici, juristi) in cazul in care suspecteaza ca un copil este victima. Colaborarea dintre diversii profesionisti este esentiala si pentru adunarea de informatii necesare in vederea evaluarii situatiilor de violenta asupra copilului.
In anumite cazuri, o fapta care poate constitui infractiune (de exemplu, copiii in conflict cu legea), dar nu abuz, neglijare sau exploatare per se, poate fi totusi un posibil indiciu al existentei unei situatii de violenta asupra copilului, daca este coroborata cu informatii suplimentare referitoare la contextul socio-familial al acestuia, precum si cu unul sau mai multe dintre semnele evocatoare descrise mai jos. In cazul in care nu exista suficiente informatii, se recomanda consultarea unui expert, cu pastrarea confidentialitatii asupra identitatii copilului.
In vederea unei instrumentari adecvate a acestor cazuri, autoritatile locale pot constitui liste cu experti, care pot fi consultati in situatia in care acest lucru se impune.
Exista o serie de semne si simptome care pot fi observate de catre orice profesionist avizat si format in acest sens si care ridica un semnal de alarma, mai ales cand nu pot fi explicate indeajuns sau justificate de parinti, persoana de ingrijire sau reprezentantul legal.
Tabelul nr. 2 - Semne evocatoare de violenta asupra copilului
+-----------------------------------------------------------------------------------------------------+
| ▪ Tulburari de comportament (apatie, iritabilitate, impulsivitate, agresivitate, minciuna, fuga de|
|acasa, furtul, consumul de alcool, de droguri etc.) |
| ▪ Tulburari de somn (insomnii, somnolenta, somn agitat, cosmaruri etc.) |
| ▪ Tulburari de alimentatie (anorexie, bulimie) |
| ▪ Autostigmatizare, autoculpabilizare |
| ▪ Ticuri (clipit, rosul unghiilor etc.) |
| ▪ Enurezis, encoprezis; |
| ▪ Neglijenta in indeplinirea sarcinilor si incapacitate de a respecta un program impus |
| ▪ Dificultati in relationare si comunicare |
| ▪ Scaderea randamentului scolar, absenteism si abandon scolar |
| ▪ Stare depresiva, uneori cu tentative de suicid |
| ▪ Persistenta unor senzatii olfactive sau cutanate obsedante |
| ▪ Modificarea rapida a dispozitiei afective |
+-----------------------------------------------------------------------------------------------------+
| a) Semne evocatoare specifice abuzului fizic: |
| ▪ Semne fizice (vanatai, leziuni, arsuri, hemoragii, fracturi etc.) |
+-----------------------------------------------------------------------------------------------------+
| b) Semne evocatoare specifice abuzului sexual: |
| ▪ Semne si simptome ale bolilor cu transmitere sexuala |
| ▪ Comportament sexual inadecvat varstei etc. |
| ▪ Leziuni traumatice ale organelor genitale |
| ▪ Prezenta unei sarcini la o adolescenta (care nu declara tatal) |
| ▪ Teama incontrolabila de barbati (in cazul fetelor) |
+-----------------------------------------------------------------------------------------------------+
| c) Semne evocatoare specifice neglijarii grave: |
| ▪ Starea pielii (murdarie, excoriatii, dermite) |
| ▪ Stari de denutritie, de insuficienta ponderala, carente alimentare |
| ▪ Hipotrofie staturo-ponderala nonorganica |
| ▪ Lipsa dezvoltarii limbajului, abilitatilor specifice varstei |
+-----------------------------------------------------------------------------------------------------+
|
Aceste semne nu sunt obligatoriu datorate unei situatii de violenta asupra copilului, insa ridica suspiciunea asupra unei astfel de situatii si trebuie corelate cu alte date (contextul in care s-a intamplat abuzul, informatii de la alti profesionisti, eventuale probe etc.) pentru a afla cauza acestora. Indiferent de posibilitatile profesionistului de a afla cauza acestora, acesta este obligat sa semnaleze la DGASPC si verificarile vor fi realizate ulterior pentru a stabili daca este sau nu vorba despre violenta asupra copilului. Cu alte cuvinte, se semnaleaza atat suspiciunea, cat si cazul.
IV.1.2. Identificarea situatiilor de violenta in familie
Identificarea situatiilor de violenta in familie se realizeaza de catre profesionistii care intra primii in contact cu adultul victima din urmatoarele domenii de activitate: sanatate, politie, jandarmerie si asistenta sociala (unitatile de prevenire si combatere a violentei in familie publice sau private). Totodata, identificarea situatiilor de violenta in familie se realizeaza de catre SPAS/persoanele cu atributii in asistenta sociala prin colectarea si verificarea informatiilor de la structurile comunitare consultative si, acolo unde acestea nu sunt inca organizate, de la actorii sociali din comunitate: directorii unitatilor de invatamant, sefii unitatilor/structurilor teritoriale ale Politiei Romane, cadrele medico-sanitare (medicul de familie, asistenta medicala comunitara, mediatorul sanitar), preotii etc.
Atat profesionistii mentionati anterior, cat si SPAS/persoanele cu atributii in asistenta sociala semnaleaza situatiile de violenta in familie la DGASPC.
IV.1.3. Semnalarea/Sesizarea situatiilor de violenta asupra copilului si de violenta in familie
Semnalarea este procesul prin care o situatie de violenta asupra copilului, respectiv de violenta in familie este adusa la cunostinta autoritatilor abilitate sa ia masuri in interesul victimei, urmand ca acestea sa asigure accesul acesteia la serviciile specializate din acest domeniu si o atitudine potrivit legii fata de presupusul faptuitor/agresor.
Semnalarea suspiciunii sau a situatiei de violenta poate fi facuta de catre:
1. copilul/adultul victima;
2. orice persoana care intra in contact cu copilul/adultul victima, in mediul familial, comunitar sau profesional. In consecinta, aceasta persoana poate fi un membru al familiei, o ruda, un vecin sau un alt cunoscut al familiei, un martor, dar si profesionisti cu profiluri diferite, cum ar fi: personal medico-sanitar (medicul de familie, pediatrul, asistentul medical comunitar etc.), psihologi, psihoterapeuti, cadre didactice (educatorii din crese, gradinite, invatatorii din ciclul primar, profesorii din scoli, licee, scoli profesionale etc.), politisti, jandarmi, personal din diverse institutii (servicii rezidentiale pentru copii, centre de reeducare si penitenciare pentru minori si tineri), asistentii sociali din cadrul SPAS, persoanele cu atributii in asistenta sociala de la nivelul comunelor, preoti, reprezentanti a mass-mediei etc.
In cazul in care exista o indoiala cu privire la veridicitatea unor fapte si, consecutiv, la oportunitatea semnalarii, acest obstacol poate fi depasit prin comunicarea cu alti profesionisti, cu precadere cu expertii aflati in evidenta DGASPC. Orice prezumtie de pericol pentru copil trebuie sa declanseze un proces de semnalare catre autoritatile abilitate, chiar daca acesta nu se va confirma.
a) Sunt frecvente situatiile in care cazurile de violenta asupra copilului ajung in dezbaterea mass-mediei inainte de a fi semnalate autoritatilor abilitate si de a fi luate masurile necesare si corespunzatoare in acord cu interesul superior al copilului in cauza. Acest tip de semnalare are consecinte negative pentru copil fie prin incalcarea dreptului sau la intimitate si imagine, fie prin luarea de masuri urgente inadecvate de catre autoritatile abilitate. Din acest motiv este necesar ca toti profesionistii, inclusiv din mass-media, sa cunoasca drepturile copilului si obligativitatea semnalarii acestor cazuri la DGASPC. Pe de alta parte, astfel de situatii care nu sunt semnalate de reprezentantii mass-mediei la DGASPC, dar sunt relevate in presa, trebuie sa se impuna ca autosesizari ale autoritatilor abilitate, cu precadere ale DGASPC. Autosesizarea DGASPC se realizeaza si in cazul situatiilor de violenta in familie relevate de presa.
b) Semnalarile efectuate la alte autoritati abilitate decat DGASPC se constituie ulterior, in mod obligatoriu, in referiri ale acestora catre DGASPC.
Orice institutie ai carei angajati, in cursul ducerii la indeplinire a sarcinilor de serviciu, au contact direct cu copiii trebuie sa prevada, la nivelul regulamentului de ordine interioara, in plus fata de procedurile de semnalare catre autoritatile abilitate, procedura de semnalare interna a cazurilor de violenta asupra copilului, inclusiv procedurile disciplinare de investigare. O asemenea procedura este recomandabil sa respecte urmatoarele principii:
a) semnalarea catre autoritatile abilitate sa ia masuri nu poate fi conditionata de parcurgerea procedurii interne/ierarhice obisnuite;
b) procedura interna nu trebuie sa intarzie nejustificat sau excesiv semnalarea catre autoritatile abilitate, sa ingreuneze sau sa impiedice colectarea probelor;
c) procedura interna nu trebuie sa excluda sau sa interzica in vreun fel semnalarea catre autoritatile abilitate;
d) procedura interna trebuie sa respecte principiile de lucru enuntate de prezenta metodologie-cadru si de Conventia ONU cu privire la drepturile copilului, ratificata prin Legea nr. 18/1990, republicata, cu modificarile ulterioare;
e) in situatiile de urgenta, de pericol grav, semnalarea catre autoritatile abilitate va fi efectuata inaintea oricarei proceduri interne atat pentru cazurile de violenta asupra copilului, cat si pentru cele de violenta in familie.
Totodata, regulamentul de organizare si functionare al fiecarei institutii sau unitati, publice ori private, care are ca obiect de activitate ingrijirea, protectia, educarea sau acordarea de orice fel de servicii copiilor va cuprinde proceduri de semnalare de catre angajatii sai a cazurilor de violenta asupra copilului identificate in cursul activitatii profesionale, in conformitate cu prevederile prezentei metodologii-cadru. In cazul institutiilor publice sau private in care activeaza profesionistii care intra in contact primii cu adultul victima a violentei in familie, precum si in cazul SPAS si al primariilor in care activeaza persoanele cu atributii in asistenta sociala, regulamentul de organizare si functionare va cuprinde proceduri de semnalare a cazurilor de violenta in familie la autoritatile abilitate, in conformitate cu prevederile prezentei metodologii-cadru.
B. Pe ce cale se face semnalarea?
Semnalarea se poate face:
1. direct - persoana care semnaleaza, inclusiv copilul/adultul victima, se prezinta direct la una dintre autoritatile abilitate;
2. prin intermediul telefonului - in aceasta situatie se pot utiliza urmatoarele tipuri de servicii telefonice: serviciul telefonic obisnuit al autoritatilor abilitate, serviciul telefonul copilului de la nivelul DGASPC (de exemplu, 983, 9852);
3. cazurile de violenta asupra copilului pot fi semnalate si la Asociatia Telefonul Copilului, care detine licenta pentru implementarea numarului unic european de asistenta pentru copii (116.111). Prin intermediul acestui numar de telefon se ofera informatii si consiliere cu privire la promovarea si respectarea drepturilor copiilor, indrumare catre institutiile in masura sa acorde asistenta necesara, urmarirea modului de solutionare a cazurilor, monitorizarea respectarii drepturilor copilului in urma cazurilor inregistrate si informarea institutiilor abilitate cu privire la problemele intampinate de copii. In baza protocoalelor incheiate, Asociatia Telefonul Copilului semnaleaza cazurile de violenta asupra copilului autoritatilor abilitate:
a) cazurile de copii disparuti se semnaleaza la numarul de telefon 116.000 (numarul unic european pentru disparitii de copii);
b) in scris - persoana care semnaleaza face o sesizare scrisa a situatiei presupuse sau existente de violenta, pe care o inainteaza autoritatilor abilitate;
4. prin autosesizare de catre autoritatile abilitate - profesionistii din cadrul acestor autoritati se pot intalni cu situatii care releva sau ridica suspiciunea unui act de violenta asupra copilului, respectiv de violenta in familie, caz in care trebuie sa initieze procedurile utilizate in mod obisnuit in astfel de situatii. O situatie particulara de autosesizare - generarea si vehicularea violentei prin internet (mai ales cazurile de pornografie si prostitutie) - impune o instrumentare specifica si o monitorizare a acestui fenomen din partea profesionistilor din cadrul autoritatilor abilitate, cu precadere a celor din politie.
Violenta prin internet se poate sesiza la hotline-ul infiintat special pentru acest lucru, care cuprinde site-ul www.safernet.ro, e-mail-ul raportare@safernet.ro si telefonul 021/310.31.16.
Atunci cand semnalarea la telefon sau in forma scrisa este anonima, aceasta situatie nu se constituie intr-un motiv de refuz al inregistrarii semnalarii ori al investigarii situatiei semnalate, daca sunt destule elemente de identificare a copilului victima (nume si adresa).
C. Unde se face semnalarea?
Semnalarea situatiilor de violenta asupra copilului si violenta in familie se face la DGASPC.
In situatia in care semnalarea situatiei de violenta s-a facut la SPAS, politie sau parchet, aceste autoritati, in baza atributiilor ce le revin potrivit legislatiei specifice care le reglementeaza activitatea, vor asigura informarea victimei cu privire la serviciile de specialitate ce pot fi oferite/asigurate de catre DGASPC, avand in vedere atributiile acesteia in ceea ce priveste asigurarea/facilitarea accesului la servicii specializate pentru copilul victima si familia sa. De asemenea, in situatia in care exista acordul victimei adulte, cazul acesteia poate fi referit catre DGASPC de catre autoritatile mai sus mentionate.
Referirea implica realizarea unui document, inregistrat in evidentele institutiei si transmis la DGASPC atat direct, cat si prin intermediul clientului (parintele/reprezentantul legal), iar in unele situatii si prin contactarea telefonica. Documentul scris va contine cel putin principalele informatii despre cazul respectiv, conform modelului fisei de semnalare, si date referitoare la actiunile care urmeaza a fi intreprinse pe termen scurt si persoanele care le vor efectua. In acest scop, DGASPC, SPAS, politia si parchetul nominalizeaza persoane care sa mentina contactul intre aceste institutii pe aceasta problematica (date de contact).
1. Semnalarea obligatorie a situatiilor de violenta asupra copilului la DGASPC. Rolul SPAS in cadrul procesului de semnalare si luarea de masuri
Semnalarea obligatorie la DGASPC se face conform prevederilor Legii nr. 272/2004, cu modificarile ulterioare [art. 85 alin. (3) si art. 91 alin. (1)].
Prezenta metodologie-cadru prevede semnalarea tuturor suspiciunilor sau situatiilor de violenta asupra copilului la DGASPC. Exploatarea si traficul sunt, in esenta, forme de abuz asupra copilului si intra in categoria cazurilor care trebuie semnalate la DGASPC.
Dupa cum s-a precizat anterior, cazurile semnalate la SPAS [art. 48 alin. (4) din Legea nr. 272/2004, cu modificarile ulterioare, referitor la semnalarea efectuata de cadrele didactice] sunt ulterior semnalate la DGASPC.
In situatiile urgente se recomanda contactarea imediata a DGASPC prin intermediul serviciului telefonul copilului. Informatiile sunt inregistrate de consilierii din cadrul serviciului telefonul copilului intr-o fisa care contine datele din fisa de semnalare corespunzatoare. In lipsa serviciului telefonul copilului se poate apela telefonul obisnuit al DGASPC. In celelalte situatii, transmiterea datelor se face prin intermediul fiselor de semnalare, completate in acest caz de catre profesionistul de la SPAS/persoanele cu atributii de asistenta sociala in baza informatiilor furnizate de profesionistii care identifica situatia (vezi lit. A "Cine face semnalarea").
2. Semnalarea situatiilor de urgenta
Se recomanda utilizarea serviciului telefonul copilului pentru semnalarea situatiilor de violenta asupra copilului, cu precadere a celor de urgenta, si nu utilizarea sa pentru furnizarea de informatii, consiliere sau alt gen de solicitari catre DGASPC.
Tabelul nr. 3 - Situatiile de urgenta care trebuie semnalate imediat la serviciul telefonul copilului din cadrul DGASPC
+------------------------------------------------------------------------------+
| 1. Viata copilului este in pericol. |
| 2. Copilul este grav ranit. |
| 3. Copilul a suferit un abuz sexual. |
| 4. Copilul sub varsta de 8 ani este lasat singur in casa. |
| 5. Copilul solicita de urgenta ajutorul. |
| 6. Copilul refuza sa mearga acasa. |
| 7. Copilul este grav neglijat. |
| 8. Copilul este implicat in munci intolerabile. |
+------------------------------------------------------------------------------+
|
Situatiile de urgenta semnalate prin intermediul serviciului telefonul copilului sunt evaluate initial de catre echipa mobila aflata in componenta acestui serviciu. Atunci cand timpul de deplasare a echipei mobile ar depasi durata de o ora, consilierul contacteaza asistentul social de la nivelul SPAS/persoana cu atributii in asistenta sociala.
Decizia cu privire la demersurile ulterioare evaluarii initiale in caz de urgenta (cu exceptia celor doua situatii mentionate anterior, in care se preia automat cazul) se ia de catre/impreuna cu consilierii din cadrul serviciului telefonul copilului si contine una dintre urmatoarele concluzii:
(i) nu este necesara scoaterea copilului din familie; sau
(ii) este necesara scoaterea copilului din familie (plasament in regim de urgenta).
a) Se vor lua in considerare bunastarea si siguranta tuturor copiilor din familie si nu numai ale copilului pentru care s-a facut semnalarea.
b) In teren, verificarile in situatiile de urgenta se fac impreuna cu politia. Daca datele obtinute in teren indica savarsirea unei infractiuni, lucratorul de politie din echipa ia primele masuri si anunta de indata lucratorul de politie desemnat in acest sens pentru interventie rapida si cercetarea faptei. Politistii care investigheaza cazul pot face parte din echipa multidisciplinara aflata in coordonarea managerului de caz numit de DGASPC.
Fisele pentru semnalarea obligatorie a cazurilor de violenta asupra copilului
SPAS/Persoanele cu atributii in asistenta sociala au obligatia sa completeze o fisa de semnalare obligatorie pe care o transmit la DGASPC in maximum 48 de ore de la identificarea cazului sau de la primirea sesizarii din partea profesionistilor care identifica situatii de violenta asupra copilului, respectiv de violenta in familie. Transmiterea se face prin fax, posta sau e-mail. Dat fiind faptul ca fisa cuprinde date confidentiale, DGASPC va preciza clar care sunt numarul de fax si adresa de e-mail la care se transmit aceste fise; totodata, va desemna persoanele care au acces la aceste mijloace de comunicare si la acest tip de date.
Fisele de semnalare sunt documente sintetice, cuprinzand date relevante despre copil si familie, suspiciunea/situatia de violenta. Totodata, fisele contin informatii cu privire la regimul confidentialitatii datelor si conservarea probelor incriminatorii atunci cand ele exista.
Pentru a putea identifica situatii de violenta asupra copilului, profesionistii care interactioneaza cu copiii vor fi informati cu privire la continutul fiselor de semnalare, chiar daca nu completeaza ei insisi aceste fise. Fisele de semnalare constituie un bun material de informare-formare a profesionistilor, iar EIL pot derula aceasta activitate de informare-formare cu privire la continutul fiselor de semnalare, al prezentei metodologii-cadru si metodologiilor specifice aferente.
Persoana care a facut semnalarea va fi apoi informata in legatura cu actiunile care urmeaza a fi intreprinse pe termen scurt si/sau va primi date de contact pentru obtinerea acestor informatii ulterior. Informatiile sunt comunicate in masura in care nu sunt confidentiale si nu pericliteaza investigatia.
Obligativitatea semnalarii situatiilor de violenta asupra copilului se va inscrie in fisele de post ale tuturor profesionistilor care interactioneaza cu copilul.
IV.1.4. Evaluarea initiala
In timpul procesului de semnalare debuteaza subetapa evaluarii initiale. Evaluarea initiala reprezinta procesul prompt si sumar prin care este colectata si verificata, intr-o prima instanta, informatia cu privire la suspiciunea sau situatia de violenta asupra copilului, respectiv de violenta in familie. Modelul fisei de evaluare initiala a situatiilor de abuz si neglijare urmeaza a fi aprobat prin ordin al ministrului muncii, familiei si protectiei sociale.
Evaluarea initiala va putea stabili daca:
a) este intr-adevar un caz de violenta si va fi preluat de catre DGASPC;
b) suspiciunea persista (de exemplu, in cazul unui abuz sexual), dar nu poate fi probata, situatie in care DGASPC il va considera un caz activ, il va prelua si va initia evaluarea detaliata;
Indaco Systems va recomanda
c) este un copil aflat in situatie de risc de violenta/adult aflat in situatie de risc de violenta in familie si DGASPC va referi cazul SPAS/persoanelor cu atributii in asistenta sociala;
d) semnalarea este nejustificata si/sau, daca este cazul, se va face referire de catre DGASPC catre alte institutii.
Cine realizeaza evaluarea initiala a cazului?
Evaluarea initiala se realizeaza de catre asistentii sociali din cadrul SPAS sau de catre persoanele cu atributii in asistenta sociala de la nivelul primariilor. In lipsa acestora, se recomanda utilizarea expertilor (asistenti sociali, psihologi) din cadrul serviciilor, publice sau private, specializate pentru copilul abuzat, neglijat, exploatat si/sau traficat, respectiv din cadrul unitatilor, publice sau private, pentru prevenirea si combaterea violentei in familie. Exceptia o reprezinta evaluarea in situatii de urgenta, care se realizeaza de catre echipa mobila de interventie a serviciului telefonul copilului. Situatia semnalata se inregistreaza la DGASPC si se distribuie compartimentului specializat. Seful compartimentului specializat va desemna o persoana pentru a efectua demersurile necesare cu privire la evaluarea initiala. Aceasta va solicita, prin intermediul unei note telefonice, realizarea evaluarii initiale de catre persoanele mentionate anterior. In cazul in care este vorba despre o referire de la SPAS/persoane cu atributii in asistenta sociala (care au primit semnalarea), acestea vor trimite evaluarea initiala fara o solicitare prealabila din partea DGASPC. In anumite situatii, cu acordul sefului de compartiment, se poate decide ca evaluarea initiala sa se realizeze de catre SPAS/persoanele cu atributii in asistenta sociala impreuna cu persoana desemnata din cadrul compartimentului DGASPC. La finalul evaluarii initiale, aceasta persoana va lua decizia de a se prelua sau nu cazul de catre DGASPC.
Pe parcursul evaluarii initiale se vor respecta aceleasi recomandari cu privire la principiile si modalitatile efectuarii interviului cu copilul si cu persoanele de referinta.
IV.2. Evaluarea detaliata, comprehensiva si multidimensionala a situatiei copiilor victime ale violentei, respectiv a adultilor si/sau copiilor victime ale violentei in familie, precum si a familiei acestora si a presupusului faptuitor/agresor
Odata cu inregistrarea fisei de semnalare, situatia copilului respectiv devine subiect de evaluare. La fel si in cazul violentei in familie, odata cu inregistrarea cazului la DGASPC, adultul si/sau copilul victime/victima ale/a violentei in familie devin/devine subiect de evaluare. Directorul DGASPC desemneaza/nominalizeaza un manager de caz, care poate sa fie angajat al DGASPC, al unui organism privat acreditat (OPA)/organizatii neguvernamentale acreditate sau al unor forme independente de exercitare a profesiei de asistent social recunoscute de lege.
IV.2.1. Echipa multidisciplinara si interinstitutionala
Situatia unui copil victima a violentei poate prezenta aspecte complexe legate de copil, familie si presupusul faptuitor/agresor, astfel incat nu este suficient si nu este recomandabil ca un singur profesionist sa o evalueze. Acelasi lucru este valabil si in cazul adultului victima a violentei in familie, care poate pune probleme de locuit, reintegrare socioprofesionala si recuperare de lunga durata. Implicarea unei echipe multidisciplinare in evaluarea acestor situatii reduce presiunea asupra copilului, respectiv a adultului si creste cantitatea si calitatea datelor obtinute si pertinenta deciziei.
Echipa multidisciplinara si interinstitutionala poate interveni atat in procesul de evaluare, cat si in furnizarea serviciilor specializate.
Nu exista o formula standard in ceea ce priveste componenta echipei in functie de obiectivele acesteia - evaluare sau interventie -, insa exista cateva categorii de profesionisti care fac parte din componenta minima obligatorie:
1. asistentul social, care de regula este si managerul de caz (daca acesta are competentele cerute de legislatie);
2. psihologul (de regula dintr-un compartiment/serviciu specializat al DGASPC);
3. medicul (de regula dintr-un serviciu specializat al DGASPC). In cazul copilului victima se recomanda includerea in echipa a unui medic pediatru specialist; in caz de nevoie, acesta poate solicita examinare medicala de specialitate sau/si examinare medico-legala, in conformitate cu legislatia in vigoare. In cazul adultului victima se recomanda includerea in echipa a medicului din serviciul de urgenta, in situatiile care au necesitat o astfel de interventie, sau a medicului arondat unitatii de prevenire si combatere a violentei in familie; in functie de caz, vor fi consultati si medici de alte specialitati: ginecologie-obstetrica, psihiatrie etc.;
4. politistul. In functie de tipologia cazului, se poate colabora cu unul sau mai multi politisti, cu predilectie din cadrul urmatoarelor structuri: Investigatii criminale, Ordine publica (politia de proximitate si posturile de politie), Analiza, prevenire si cercetare, Cercetare penala si Combaterea crimei organizate, precum si ofiterul de politie care este membru desemnat in Comisia pentru Protectia Copilului (CPC).
5. juristul (de regula, juristul DGASPC).
Se recomanda ca asistentul social, psihologul si juristul sa fie angajati ai DGASPC, iar medicul si politistul sa participe la intalnirile periodice ale echipei prin delegare din partea propriei institutii si la invitatia managerului de caz. DGASPC poate incheia conventii de colaborare cu institutiile din care provin membrii echipei multidisciplinare, punandu-i-se la dispozitie o lista de persoane care pot face parte din echipa la un moment dat, in functie de caz. Participarea in cadrul echipei va fi parte a sarcinilor de serviciu si responsabilitatile acestora in cadrul echipei vor fi incluse in fisele de post. Dupa caz, in echipa multidisciplinara poate fi invitat cadrul didactic al copilului si/sau consilierul scolar (obligatoriu pentru cazurile de exploatare prin munca, trafic de copii si repatrierea copiilor romani migranti victime ale altor forme de violenta pe teritoriul altor state).
Pe langa membrii unei echipe minim constituite pot fi implicati si alti profesionisti care, prin pregatirea profesionala sau prin vocatie, pot aduce un plus de calitate serviciilor oferite de echipa multidisciplinara. Astfel, acesti profesionisti devin membri ai retelei de interventie si pot fi:
c) terapeuti specializati;
d) consilieri de probatiune;
g) persoana de ingrijire;
h) persoana de referinta a copilului.
Managerul de caz este cel care asigura coordonarea echipei multidisciplinare si a furnizarii serviciilor de catre ceilalti profesionisti din reteaua de interventie si va fi informat inclusiv cu privire la fiecare etapa procesuala a cazului.
Pe parcursul managementului de caz se recomanda intalniri cel putin saptamanale ale echipei multidisciplinare, convocarile fiind in sarcina managerului de caz. La aceste intalniri, in functie de situatie, pot participa si profesionistii din reteaua de interventie.
IV.2.2. Principiile evaluarii
a) Informatiile cu privire la rezultatele evaluarii sunt confidentiale.
b) Rezultatele evaluarii nu sunt cu titlu definitiv; evaluarea trebuie reluata periodic.
c) Evaluarea priveste ansamblul nevoilor copilului, precum si perspectivele sale de progres.
d) Evaluarea trebuie sa fie unitara, sa urmareasca si sa opereze cu aceleasi obiective, criterii si metodologii pentru toti copiii.
e) Evaluarea presupune o munca in echipa multidisciplinara si in retea, cu participarea activa si responsabilizarea tuturor profesionistilor implicati.
f) Evaluarea se bazeaza pe un parteneriat autentic cu beneficiarii directi ai acestei activitati: copilul si persoanele care il au in ocrotire.
a) Profesionistul care evalueaza copilul si/sau adultul victima, precum si persoanele de referinta dezvaluie managerului de caz si echipei multidisciplinare acele informatii relevante care pot duce la concluzii si luarea de decizii pertinente.
b) Rezultatele evaluarii sunt documentate si dezvaluite familiei si copilului in functie de gradul sau de maturitate, respectiv adultului victima in functie de discernamant. Dezvaluirea acestor date se face dupa incheierea procesului de evaluare detaliata. Managerul de caz stabileste impreuna cu echipa daca furnizarea informatiilor se va face de catre fiecare membru al echipei, in functie de tipul evaluarii, sau de catre managerul de caz.
c) Managerul de caz poate dezvalui date din procesul de evaluare altor profesionisti din cadrul retelei de interventie in cazul in care acestia trebuie sa participe la evaluarea detaliata sau la furnizarea de servicii pentru copil si/sau adultul victima, familie si alte persoane de referinta. Datele care pot fi dezvaluite sunt hotarate de comun acord in echipa multidisciplinara.
d) Toate informatiile legate de caz sunt confidentiale fata de publicul larg, mass-media si alti profesionisti care nu sunt implicati in cazul respectiv, in conformitate cu prevederile Legii nr. 677/2001 pentru protectia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal si libera circulatie a acestor date, cu modificarile si completarile ulterioare, cu exceptia echipelor de control/inspectie prevazute de lege.
e) Exista date care nu pot fi dezvaluite nici echipei multidisciplinare, nici celorlalti profesionisti implicati in rezolvarea cazului, asa cum este, de exemplu, numele persoanei care a semnalat suspiciunea sau situatia de violenta asupra copilului, respectiv de violenta in familie. Acest tip de informatii nu poate fi dezvaluit decat instantei, la cererea expresa a acesteia.
Intrebari la care trebuie sa gaseasca raspuns membrii echipei multidisciplinare in evaluarea situatiilor de violenta asupra copilului:
a) Este sau a fost, intr-adevar, copilul maltratat?
b) Este situatia copilului atat de dramatica incat necesita scoaterea din mediul sau?
c) Ce argumente se pot aduce pentru a sustine maltratarea copilului?
d) Cum a reactionat/reactioneaza copilul la maltratare?
e) Exista vreun risc pentru siguranta prezenta sau viitoare a copilului?
f) Cat este de mare probabilitatea repetarii acestei situatii?
g) Se poate presupune ca persoanele care ingrijesc copilul ar putea fi indrumate, prin intermediul unor servicii specializate, sa isi modifice comportamentul fata de copil si circumstantele de viata ale acestuia, in conditii care nu pun in primejdie imediata viata sau dezvoltarea copilului?
h) Posibilitatile oferite copilului in cazul interventiei sunt intr- adevar superioare situatiei in care se afla el inainte de interventie?
i) Au fost sesizate organele de urmarire penala in situatia in care se apreciaza ca a fost savarsita o fapta penala?
j) Abuzul savarsit implica incriminarea legala a faptuitorilor/agresorilor?
k) Ce fapte au comis cu adevarat presupusii faptuitori/agresori?
Contactul realizat de catre asistentul social, psihologul sau politistul cu copilul/adultul victima poate marca semnificativ desfasurarea evaluarii detaliate si a investigatiilor. Intrevederea cu copilul cere o adaptare constanta din partea adultului si o buna cunoastere a modalitatilor obisnuite de comunicare cu copilul.
Pasii recomandati in intervievare sunt urmatorii:
a) pregatirea interviului;
b) stabilirea contactului cu copilul victima a violentei si parintele/persoana protectoare, respectiv cu adultul si/sau copilul victime/victima ale/a violentei in familie;
c) cunoasterea caracteristicilor copilului, respectiv ale adultului victima;
d) explorarea problemei si a contextului;
e) insumarea celor exprimate de persoana intervievata;
f) formularea unui diagnostic prezumtiv multidimensional;
g) acordarea sprijinului si negocierea continua a relatiei cu copilul, respectiv cu adultul victima.
Intervievarea este o metoda de evaluare folosita de catre psiholog si asistentul social (vezi pct. IV.2.4.) cu scopul de a identifica nevoile copilului si ulterior necesarul de servicii de reabilitare si reintegrare sociala.
Interviul cu copilul trebuie facut intr-un loc perceput de catre acesta ca fiind sigur: acasa (numai daca acesta nu este locul in care a avut loc abuzul/neglijarea/exploatarea/forma de violenta), la scoala, intr-un cabinet etc. Cel mai indicat loc pentru intervievarea/audierea copilului este cabinetul psihologului, cabinet obligatoriu dotat cu oglinda unidirectionala si sistem de inregistrare audiovideo. Aceste facilitati trebuie furnizate obligatoriu in cadrul centrelor de consiliere pentru copilul abuzat, neglijat si exploatat, publice si private, conform prevederilor Ordinului secretarului de stat al Autoritatii Nationale pentru Protectia Copilului si Adoptie nr. 177/2003. Prin intermediul acestor facilitati se pot obtine urmatoarele:
a) participarea altor profesionisti implicati in rezolvarea cazului, in spatele oglinzii unidirectionale, cu posibilitatea nuantarii interviului in functie de informatiile care sunt necesare, conform profilului profesional al fiecaruia;
b) constituirea unor probe audiovideo, cu consimtamantul copilului si al familiei sale, care pot fi folosite in instanta;
c) prevenirea revictimizarii repetate a copilului, in situatia repovestirii faptelor de abuz de mai multe ori.
In situatia in care sunt si alti copii implicati in cazul respectiv, se poate pune in discutie intervievarea lor in grup. Acest lucru are si avantaje si dezavantaje care trebuie cantarite bine de catre evaluator. De exemplu, exista avantajul ca investigarea sa fie facilitata de interactiunea dintre copii, dar si dezavantajul inducerii unor raspunsuri eronate de la un copil la altul. De aceea, se recomanda abordarea initial individuala si ulterior colectiva.
Se recomanda realizarea unor protocoale de interviu (minimul intrebarilor necesare/relevante) adaptate formelor de violenta asupra copilului. Protocoalele de interviu se realizeaza de catre membrii cei mai implicati ai echipei multidisciplinare - psihologul si politistul, la care se adauga magistratii (procuror, judecator) implicati in astfel de cazuri. Aceste protocoale vor avea avizul institutiilor la care lucreaza profesionistii in cauza.
Se recomanda ca luarea declaratiei copilului sa aiba loc intr-un mediu in care copilul se simte confortabil si in siguranta, chiar daca acesta nu este sectia de politie sau sediul parchetului competent. In acest caz, politistul sau procurorul se deplaseaza la cabinetul psihologului, dotat cu oglinda unidirectionala si sistem de inregistrare audiovideo.
Este preferabil ca luarea declaratiei copilului sa fie pregatita din timp, in colaborare cu managerul de caz. Atunci cand este posibil, este recomandata consultarea copilului cu privire la planificarea audierii sale.
Conform Legii nr. 272/2004, cu modificarile ulterioare, la luarea declaratiei vor lua parte obligatoriu psihologul care face parte din echipa multidisciplinara (de regula, psihologul angajat al DGASPC), precum si parintii/reprezentantul legal pentru copiii cu varsta sub 14 ani. In anumite situatii, pe langa persoanele prevazute de lege, se recomanda sa fie de fata o persoana cu care copilul a dezvoltat o relatie de incredere, cu rol de sprijin. La solicitarea copilului cu varsta peste 14 ani, interviul poate avea loc fara acordul si/sau prezenta parintilor/parintelui protector/reprezentantului legal.
Toate inregistrarile, inclusiv fotografierea, se realizeaza cu informarea si acordul copilului, tinand cont de gradul sau de maturitate, precum si cu informarea si consimtamantul scris al parintilor/parintelui protector/reprezentantului legal.
Totodata, se recomanda solicitarea in prealabil de informatii de la managerul de caz cu privire la situatia copilului si oportunitatea luarii unei declaratii acestuia, consemnata in scris, precum si identificarea altor mijloace de proba.
Printre criteriile pe baza carora se poate evalua daca luarea directa a declaratiei copilului in vederea utilizarii ei ca proba este oportuna si in ce conditii, enumeram:
a) circumstantele personale ale copilului (de exemplu, varsta, gradul de dezvoltare, posibile dizabilitati, trauma suferita, daca acum se gaseste in siguranta etc.);
b) daca declaratia astfel obtinuta va fi o proba suficient de concludenta si pertinenta;
c) tipul si gravitatea abuzului, neglijarii, exploatarii si/sau traficului de copii si posibilele consecinte ale acestora;
d) imprejurarile in care a avut loc fapta (inclusiv relatia copilului cu presupusul faptuitor);
e) starea mintala a copilului (de exemplu, soc sau stres posttraumatic);
f) posibile temeri referitoare la intimidare sau incriminare;
g) daca copilul este dispus si cooperant in vederea luarii unei declaratii.
Intervievarea repetata trebuie evitata!
Inainte de luarea declaratiei, copilului i se va explica, intr-un limbaj pe care acesta il intelege, scopul audierii. Persoana care ia declaratia se va prezenta si va explica care este rolul sau si cum se va desfasura interviul.
Se recomanda ca primele intrebari sa aiba ca scop stabilirea unei relatii la nivel emotional cu copilul audiat. In continuare, se vor solicita descrieri detaliate ale faptelor traite de copil, prin:
b) intrebari deschise; si
Interviul cu copilul, respectiv audierea copilului trebuie sa fie realizat/realizata de catre profesionisti pregatiti in acest sens.
Evaluarea gradului de veridicitate a marturiilor copilului
Membrii echipei si ai retelei de interventie trebuie sa fie preocupati de protejarea copilului si imbunatatirea situatiei sale si, mai apoi, de aflarea adevarului cu privire la existenta unui caz de violenta. In vederea asigurarii veridicitatii celor declarate sau identificate in interviul cu copilul si pentru aceasta se pot folosi urmatoarele mijloace:
a) descrierea verbala sau comportamentala a abuzului, neglijarii si exploatarii, a altor forme de violenta;
b) colectarea informatiei cu privire la context;
c) verificarea concordantei dintre reactia emotionala a copilului si comportamentul descris, starea functionala a copilului si circumstantele interviului.
Se pot explora ipoteze alternative abuzului prin gasirea inconsistentelor in raspunsuri, relevarea elementelor neobisnuite sau improbabile ori gasirea altor explicatii.
In sprijinul afirmatiilor facute de copil pot veni:
a) declaratia din partea presupusului faptuitor/agresor;
c) afirmatiile unor martori;
d) alte probe furnizate de politie.
Alte tehnici de evaluare a copilului
In cazul copiilor mici si al celor cu dizabilitati, cu precadere al celor cu dizabilitati mintale, se vor utiliza tehnici adecvate, de exemplu folosirea papusilor anatomice, a desenului sau a jocului liber. Din cauza limitelor impuse de varsta, respectiv de starea lor fizica si/sau psihica, posibilitatea acestora de a da o declaratie cu privire la abuzul ale carui victime au fost poate fi limitata, dar in niciun caz nu trebuie sa justifice respingerea afirmatiilor care indica existenta unei situatii de abuz, neglijare, exploatare si/sau trafic de copii ori alte forme de violenta. Evaluarea medico-legala si psihologica pentru identificarea semnelor indicatoare ale violentei asupra copilului si investigarea amanuntita a circumstantelor sociofamiliale ale acestuia au o mare importanta.
a) Papusile anatomice se folosesc cu precadere pentru copiii cu varsta intre 5 si 7 ani care au suferit abuzuri sexuale. Papusile reprezinta familia (mama, tata, baiat, fata) si sunt neacoperite de haine, avand organele sexuale externe evidentiate. Avantajul acestei metode este de a ajuta psihologul sa clarifice partile intime denumite de copil cu diverse nume si, de asemenea, pot orienta atentia asupra atingerilor si/sau durerilor copilului la nivelul diferitelor segmente ale corpului. Cercetarile au aratat ca folosirea papusilor anatomice faciliteaza rememorarea evenimentelor petrecute in viata reala a copiilor si nu stimuleaza fantezia lor sexuala.
b) Desenul este un mijloc proiectiv nonverbal, utilizat adesea pentru diagnosticul copiilor care au suferit traume. Atat desenul liber, cat si cel tematic ofera date privind trairile psihice interioare ale copiilor care au dificultati in exprimarea directa a experientelor lor. Exemple de desene tematice:
1. desenul pe care copilul isi aminteste ca il desena cand era mai mic;
2. desenul mainilor; desenul mainii care deranjeaza;
3. desenul propriei persoane; desenul unei persoane; desenul familiei;
c) Jocul liber este un mijloc de observare a preocuparilor copilului in timpul activitatilor cotidiene ale acestuia, cum ar fi luarea mesei, baia, statul pe olita, pregatirea pentru culcare. Jocul demonstreaza existenta abuzului numai atunci cand copilul face demonstratia abuzului la care este supus.
B. Intervievarea parintelui/persoanei protectoare
In cele mai multe cazuri parintele protector este mama, insa identificarea parintelui/persoanei protectoare se face doar dupa observarea atasamentului copilului coroborata cu evaluarea atasamentului adultului si stabilirea adevarului asupra celor intamplate.
Indiferent cine este parintele/persoana protectoare, este necesara intervievarea mamei pentru:
1. colectarea informatiei privitoare la dezvoltarea copilului si alte evenimente relevante;
2. a determina daca mama este protectiva fata de copil;
3. a elimina suspiciunea unei manipulari din partea mamei, deoarece de cele mai multe ori reactia acesteia in fata unui abuz asupra copilului, mai ales de catre tata sau concubin, este aceea de negare;
4. a intelege dinamica evenimentelor din viata copilului.
Factorii care trebuie evaluati pentru a vedea daca mama actioneaza in interesul copilului sunt:
1. calitatea relatiei dintre mama si copil;
2. gradul de dependenta a mamei, mai ales fata de presupusul faptuitor/agresor, atunci cand acesta este sotul sau concubinul;
3. vointa si capacitatea ei de a proteja copilul.
C. Interviul/Audierea adultului victima a violentei in familie
Profesionistul care intervieveaza adultul victima va tine cont de urmatoarele recomandari:
Indaco Systems va recomanda
1. adultul victima, precum si membrii familiei acestuia vor fi intervievati separat;
2. intervievarea este de preferat sa aiba loc la sediul DGASPC;
3. adultul victima va fi asigurat cu privire la confidentialitatea declaratiilor sale in raport cu agresorul. Cu toate acestea, in cazul initierii unei actiuni in justitie, adultul victima trebuie sa stie ca informatiile pe care le-a furnizat pot deveni publice;
4. considerarea imposibilitatii de a vorbi cu adultul victima drept un semnal de pericol ce poate avea legatura cu nivelul controlului exercitat de agresor asupra familiei, ceea ce poate impune oportunitatea protectiei victimei in cadrul unui adapost;
5. interviul cu adultul victima trebuie realizat de catre profesionisti pregatiti in acest sens.
D. Interviul cu presupusul faptuitor/agresor
Evaluarea calitatii relatiei dintre presupusul faptuitor/agresor si copil este utila din urmatoarele perspective:
a) obtinerea unei eventuale reconcilieri emotionale intre acestia, chiar daca faptuitorul/agresorul este pedepsit conform legii;
b) evitarea unei traumatizari a copilului in cazul pedepsirii unui faptuitor/agresor fata de care copilul este atasat. In aceasta situatie, se recomanda consilierea si suportul pentru copil.
De retinut ca orice faptuitor/agresor are tendinta de a ascunde anumite aspecte ale celor petrecute si de aceea informatia furnizata de acesta trebuie confruntata cu cea din alte surse.
In urma stabilirii identitatii presupusului faptuitor/agresor, autoritatile abilitate ii pot cere sa se implice atat in derularea investigarii cazului, cat si in propria recuperare prin terapie si reinsertie sociala. In consecinta, lucrul cu presupusul faptuitor/agresor se va realiza numai de catre un profesionist, de regula psihoterapeut specializat pentru acest gen de activitate, angajat al serviciilor de probatiune.
O situatie speciala o constituie aceea in care presupusul faptuitor/agresor este la randul lui copil si masurile recuperatorii trebuie sa primeze asupra celor punitive.
IV.2.4. Tipurile de evaluare
Principalele tipuri de evaluare detaliata:
Evaluarea medicala se face la solicitarea medicului sau a oricarui alt membru al retelei de interventie, in conformitate cu legislatia in vigoare. In vederea stabilirii unei relatii de posibila cauzalitate intre situatia semnalata si semnele medicale constatate vor fi solicitate si certificate medico-legale. In situatii de urgenta, evaluarea medicala se face si la solicitarea victimei.
In cazul copilului, evaluarea medicala se refera la identificarea semnelor si simptomelor evocatoare si specifice diferitelor forme de violenta asupra copilului, cu formularea unui diagnostic medical si evidentierea legaturii cauzale potentiale cu forma de abuz respectiva. In cazul adultului victima, violenta fizica este cel mai des intalnita, iar evaluarea medicala poate releva urmatoarele rani/traumatisme: contuzii, zgarieturi, fracturi sau luxatii, rani sangerande, rupturi vaginale ori anale, leziuni interne, lovituri, perforatie de timpan, ruptura de splina sau rinichi, plaman perforat, contuzii severe, urme de strangulare pe gat, fracturi ori fisuri ale mandibulei, bratelor, oaselor pelviene, coastelor, claviculei sau picioarelor, par smuls, arsuri cu tigara, la masina de gatit sau cu lichid fierbinte. Violenta asupra femeii gravide este, de asemenea, des intalnita, cu consecinte negative atat asupra femeii, cat si asupra fatului (este una dintre principalele cauze de avort) si, ulterior, asupra dezvoltarii normale fizice si psihice a copilului.
De retinut ca tulburarile emotionale dezvoltate la copiii si adultii victime sunt adesea asociate cu abuzul fizic si pot cauza probleme comportamentale serioase.
Diagnosticul medical al sindromului de copil batut, de copil neglijat sau de copil supus unor abuzuri sexuale, precum si cel in relatie cu violenta in familie este dificil de stabilit, deoarece multe dintre semnele clinice pot fi cauzate si de traumatisme accidentale sau de boli cu determinare organica. In plus, in timpul anamnezei si al examinarii, urmatorii indicatori comportamentali pot ridica suspiciuni cu privire la violenta in familie:
a) agresorul insoteste victima si insista sa fie de fata si sa raspunda la intrebari in locul ei;
b) victima nu doreste sa vorbeasca cu agresorul sau este in dezacord cu el;
c) negarea sau minimizarea ranilor de catre victima si/sau agresor;
d) sentimentul de vinovatie al victimei fata de violenta agresorului;
e) gelozie sau posesivitate exagerata marturisita de victima;
f) discrepante intre explicatiile date de victima si natura ranilor pe care le prezinta;
g) teama sau neincrederea victimei; aceasta poate evita contactul vizual (atentie, acest lucru poate fi si o problema culturala), se indeparteaza de persoana cu care vorbeste sau respinge examinarea fizica;
h) prezentarea cu intarziere la serviciile de specialitate pentru a primi ingrijiri medicale;
i) dezacordul cu privire la tratament;
j) neprezentarea la o consultatie programata;
k) imposibilitatea de a-si procura sau de a utiliza medicatia prescrisa;
l) lipsa posibilitatilor de a se deplasa independent;
m) lipsa banilor sau a accesului la telefon;
n) esec in utilizarea prezervativului sau a altei metode contraceptive.
Echipa multidisciplinara stabileste relatia de (posibila) cauzalitate dintre semnele medicale si situatia semnalata. In acest caz, prin corelarea tuturor datelor de evaluare, echipa va putea stabili un diagnostic complet medico-psiho-social care sa ateste daca este vorba despre o situatie de violenta asupra copilului, respectiv de violenta in familie. Un rol important revine serviciilor medico-legale, care sunt responsabile de eliberarea certificatelor medico-legale, la cererea victimelor, sau a constatarilor si expertizelor medico-legale, la cererea organelor de justitie in cazul in care victima s-a adresat mai intai organului de justitie unde a depus plangere.
Examinarea medicala a copilului/adultului victima nu trebuie sa constituie o trauma in plus, ci o modalitate profesionala a consolidarii starii lui de bine. Daca nu exista semne de boala acuta sau de trauma severa, examinarea medicala poate sa mai astepte cateva ore, pana cand se ia legatura cu medicul specialist indicat in situatia respectiva.
Informatiile privind situatiile de violenta asupra copilului, respectiv de violenta in familie se obtin prin observarea si adresarea directa (interviul) a copilului si/sau adultului victima, precum si a celorlalte persoane relevante.
a) Observarea se refera la urmarirea comportamentului nonverbal al copilului, care poate indica o posibila situatie de violenta (vezi semnele evocatoare). In cazul violentei in familie, se urmareste in plus relatia parinte-copil, cum ar fi: receptivitatea parintelui la nevoile copilului, disponibilitatea de a-i raspunde, exprimarea atentiei fata de copil, dovedirea unei atitudini afectuoase, calde sau, dimpotriva, a uneia reci, distante si eventual amenintatoare. La acestea se pot adauga informatii privind tonul si exprimarea faciala (mimica) in cadrul comunicarii, precum si atitudinile gestuale si corporale manifestate de parinte/persoana de ingrijire, respectiv raspunsurile copilului la toate aceste manifestari nonverbale. In cazul adultului victima, observarea se refera la urmarirea relatiei cu agresorul, situatie in care psihologul va evalua nivelul de putere si control al agresorului asupra victimei (de exemplu, insotirea permanenta a victimei, faptul ca vorbeste in locul ei, atitudinea umila a victimei etc.).
b) Intervievarea a fost relatata pe larg anterior.
Rezultatele evaluarii psihologice se vor constitui din datele obtinute prin observare si intervievare, precum si prin aplicarea unor tehnici speciale (vezi papusile anatomice, desenul si jocul liber pentru copil) si diverse teste psihologice. Informatiile obtinute prin aplicarea testelor si a chestionarelor, bazate de fapt pe autoevaluarea subiectilor, sunt orientative si nu sunt suficiente pentru a face aprecieri diagnostice. Informatiile obtinute astfel trebuie integrate in diagnosticul multidimensional si raportate in primul rand la ceea ce a exprimat copilul/adultul victima despre experientele sale.
Totodata, trebuie mentionat ca in anumite situatii este nevoie de o evaluare psihiatrica a copilului/adultului victima si decizia efectuarii acesteia revine echipei multidisciplinare.
Evaluarea sociala presupune analiza, cu precadere, a calitatii mediului de dezvoltare al copilului (locuinta, hrana, imbracaminte, igiena, asigurarea securitatii fizice si psihice etc.). In plus, in cazul adultului victima a violentei in familie, se au in vedere urmatoarele:
a) vointa persoanei de a utiliza sprijinul profesionistilor pentru imbunatatirea situatiei sale sau eliminarea formelor de violenta in familie;
b) gradul de integrare al persoanei in comunitate (sentimentul de apartenenta la grupurile sociale, responsabilitatile asumate in cadrul comunitatii, modul de utilizare a resurselor comunitare pentru a raspunde nevoilor personale sau familiale etc.);
c) aspectele de natura intelectuala (modul de utilizare a informatiilor pentru intelegerea propriei persoane, a problemelor si a celorlalti, modalitatea de folosire a informatiilor si cunostintelor pentru a lua decizii etc.);
d) aspectele economice (disponibilitatea resurselor si capacitatea de a administra si de a aloca banii necesari platii bunurilor si serviciilor etc.).
Aceste date se inscriu in ancheta sociala. Ancheta sociala adaptata pentru cazurile de violenta asupra copilului si de violenta in familie urmeaza a fi aprobata prin ordin al ministrului muncii, familiei si protectiei sociale.
Evaluarea psihosociala (a familiei)
Evaluarea psihologica este deseori combinata cu cea sociala si poate duce, la randul sau, la evidentierea legaturii potentiale de cauzalitate dintre simptomatologia copilului si situatia de violenta asupra copilului.
Evaluarea familiei este sistemica si centrata pe functionarea actuala a acesteia, vizand:
a) comportamentele care duc la un risc de abuz in cadrul familiei;
b) resursele familiei pentru a indeplini sarcinile de baza, necesare vietii de zi cu zi, sarcinile de asigurare a dezvoltarii copilului si sarcinile de protectie;
c) comunicarea in cadrul familiei;
d) rolurile si responsabilitatile membrilor familiei;
e) relatiile dintre membrii familiei;
f) exprimarea si implicarea afectiva;
h) situatiile in care membrii familiei au mai beneficiat de suportul serviciilor sociale si modul in care au fost folosite;
i) controlul comportamentului.
Evaluarea juridica priveste identificarea problemelor de drept relevante in speta, iar cand sunt implicati copii, priveste in plus identificarea drepturilor si obligatiilor copilului si reprezentantilor sai legali, ale altor persoane fizice sau juridice, precum si a modurilor de exercitare a acestor drepturi si obligatii. Ea are drept scop planificarea unor interventii adecvate interesului superior al copilului, respectiv interesului adultului victima, din punct de vedere juridic, atat pe termen scurt, cat si pe termen lung. Acestea pot privi:
a) situatia familiala: cine exercita drepturile parintesti si in ce conditii; este cazul decaderii din drepturi a parintilor; este cazul luarii unei masuri de protectie; daca familia a beneficiat de servicii de prevenire sau ce servicii si prestatii pot fi acordate, potrivit legii;
b) situatia scolara/profesionala si sociala: copil integrat scolar; nivelul educational al victimei; discriminare sau lipsa accesului la anumite servicii; ce servicii pot fi acordate, potrivit legii;
c) situatia economica: exista surse de venit ale copilului si/sau familiei; primeste prestatiile sociale la care are dreptul; daca adultul victima are loc de munca; ce servicii pot fi acordate, potrivit legii;
d) initierea procedurilor judiciare atunci cand fapta poate constitui o infractiune, identificarea incadrarii juridice corecte, oferirea de asistenta juridica, in situatia in care acest lucru se impune, inclusiv prin indrumarea parintilor/reprezentantilor legali/victimei in ceea ce priveste formularea unei sesizari catre autoritatile competente (plangere, plangere prealabila sau denunt).
Evaluarea juridica se efectueaza, de regula, de catre juristul angajat al DGASPC.
Concomitent cu tipurile majore de evaluare, in situatiile de violenta asupra copilului si de violenta in familie este necesara si evaluarea riscurilor.
Evaluarea riscurilor incepe de la primul contact cu situatia de violenta si continua pe tot parcursul interventiei. Se recomanda utilizarea unor instrumente pentru evaluarea riscurilor pentru a putea preveni aparitia de noi forme de abuz si repetarea acestor acte, precum si pentru ajustarea interventiei in acest sens.
Riscul producerii unei noi forme de abuz
In cazul in care un copil a fost supus violentei intr-un anumit mediu, este necesara evaluarea riscului de a suporta noi forme sau situatii de acest gen prin ramanerea in acel mediu. Aceste remarci nu se refera la situatiile de urgenta care presupun plasamentul in regim de urgenta si care se refera in primul rand la siguranta copilului si la supravietuirea sa.
Dupa dezvaluirea situatiei de violenta se amplifica frecvent abuzul emotional din cauza urmatoarelor fapte:
a) copilul/adultul victima este supus la interviuri si investigatii repetate;
b) copilul nu este crezut de catre cei de care este atasat/adultul victima nu este crezut si sprijinit de familia largita;
c) copilul/adultul victima este acuzat sau responsabilizat pentru cele petrecute sau dezvaluite;
d) copilul/adultul victima incepe sa fie respins de catre persoanele apropiate;
e) copilul/adultul victima este supus unor presiuni pentru a retracta declaratiile;
f) copilul/adultul victima este expus public prin incalcarea confidentialitatii;
g) sunt luate masuri nepotrivite, cu impact asupra mediului protectiv al copilului etc.
Trebuie mentionat ca, atat timp cat factorii psihologici, sociali si economici care au favorizat violenta asupra copilului, respectiv violenta in familie raman prezenti in mediul de viata al victimei, riscul ivirii unei noi forme de violenta, precum si al repetarii abuzului se mentine.
Riscul de repetare (recadere)
Urmatorii factori trebuie luati in considerare pentru a evalua riscul de repetare a actelor de violenta:
b) caracteristicile situatiei de violenta: gravitate, frecventa, durata, factori agravanti (amenintarea, santajul etc.);
c) varsta copilului: de exemplu, pentru abuzul fizic, cu cat varsta copilului este mai mica, cu atat riscul este mai mare, iar pentru abuzul sexual, invers;
d) relatia dintre presupusul faptuitor/agresor si copilul victima: cu cat este mai apropiata relatia, cu atat este mai probabila recaderea;
e) numarul de victime ale presupusului faptuitor/agresor: cu cat sunt mai multe victime, cu atat este mai dificil pentru presupusul faptuitor/agresor sa se opreasca din repetarea actelor fara ajutor specializat;
f) numarul presupusilor faptuitori/agresori: cu cat sunt mai multi si mai ales din familie, presupusii faptuitori/agresori reprezinta o amenintare continua la adresa copilului/adultului victima;
g) reactia parintelui protector: cunostintele sale despre violenta, relatia cu copilul, gradul de dependenta fata de posibilul faptuitor/agresor, vointa de actiune;
h) reactia presupusului faptuitor/agresor: cand acesta neaga sau refuza sa colaboreze, riscul recaderii este mai mare;
i) existenta altor probleme in familie: de exemplu, bolile psihice, abuzul de substante etc. sunt factori de risc pentru repetarea actelor de violenta; violenta domestica/in familie reprezinta un factor de risc pentru violenta asupra copilului;
j) calitatea muncii echipei multidisciplinare: de exemplu, monitorizare slaba, masuri terapeutice discontinue sau inadecvate etc.
IV.3. Planificarea serviciilor specializate si de sprijin, precum si a altor interventii necesare pentru reabilitarea copiilor victime ale violentei, respectiv a adultilor si/sau copiilor victime ale violentei in familie, inclusiv servicii sau interventii adresate familiei si presupusului faptuitor/agresor
Odata cu finalizarea evaluarii detaliate a situatiei de violenta asupra copilului, respectiv de violenta in familie, echipa multidisciplinara formuleaza o diagnoza clara cu privire la:
1. forma de violenta asupra copilului/este un caz de violenta in familie;
2. nevoile copilului/adultului victima in contextul larg al familiei si comunitatii;
3. prioritatile interventiei pentru copil/adultul victima, familie si presupusul faptuitor/agresor.
Toate aceste aspecte sunt consemnate de managerul de caz in raportul de evaluare detaliata, care va fi intocmit in maximum 30 de zile de la inregistrarea cazului la DGASPC. Modul de intocmire trebuie sa respecte prevederile standardelor minime obligatorii privind managementul de caz in domeniul protectiei drepturilor copilului, aprobate prin Ordinul secretarului de stat al Autoritatii Nationale pentru Protectia Drepturilor Copilului nr. 288/2006.
Raportul de evaluare detaliata contine obligatoriu propuneri documentate referitoare la:
a) decizia cu privire la luarea unei masuri de protectie speciala pentru copil/gazduirea impreuna a mamei si copilului victime ale violentei in familie sau a adultului victima a violentei in familie;
b) serviciile necesare copilului/adultului victima, familiei si persoanelor apropiate copilului;
c) interventia necesara pentru presupusul faptuitor/agresor atat de natura judiciara, cat si in ceea ce priveste serviciile de care acesta are nevoie.
Toate aceste propuneri vor lua forma unui plan de reabilitare si/sau reintegrare sociala, care este anexa la raportul de evaluare detaliata.
IV.3.1. Decizia luarii unei masuri de protectie pentru copilul victima a violentei
Cu exceptia situatiilor declarate urgente inca de la preluare si pentru care se instituie plasamentul in regim de urgenta, dupa evaluarea initiala, managerul de caz se poate confrunta cu situatii care sa impuna decizia unei masuri de protectie pentru copil dupa evaluarea detaliata, dar si pe parcursul intregului proces de rezolvare a cazului. De exemplu:
a) ambii parinti sunt decazuti din drepturi sau in imposibilitatea acordarii ingrijirilor necesare copilului (de exemplu, sunt detinuti preventiv ori executa o pedeapsa privativa de libertate, sunt internati intr-o unitate spitaliceasca);
b) intervine pe parcurs o situatie de urgenta, apreciata pe baza acelorasi criterii mentionate in prezentul document;
c) situatia de violenta asupra copilului continua in ciuda implementarii si adaptarii repetate a planului de reabilitare si/sau reintegrare sociala etc.
IV.3.2. Gazduirea impreuna a mamei si copilului victime ale violentei in familie. Gazduirea adultului victima a violentei in familie
In cazul violentei in familie, copilul poate fi victima, impreuna cu mama, alti frati sau adulti membri ai familiei, ori martor. In fapt, situatia de martor a copilului nu este neutra, el suferind un abuz emotional/psihologic indirect. De aceea, in situatia in care copilul este victima sau martor, iar mama este, de asemenea, victima a violentei in familie, regula generala este de a proteja copilul impreuna cu mama sa.
Gazduirea victimelor violentei in familie se face in cazurile in care este necesara separarea victimei de agresor si exista doua alternative:
a) centre pentru adapostirea victimelor violentei in familie (adaposturi);
b) centre de recuperare pentru victimele violentei in familie.
a) Gazduirea victimelor violentei in familie in adaposturi publice sau private se face numai in caz de urgenta. Serviciile minime oferite in cadrul unui adapost sunt urmatoarele: gazduire (intre 7 si 60 de zile), asistenta sociala, consiliere psihologica, consiliere juridica si ingrijire medicala.
Adaposturile trebuie sa asigure securitatea si siguranta victimelor, sa aiba paza asigurata, in cazul adaposturilor publice aceasta fiind de competenta politiei locale. De asemenea, fiecare adapost are obligatia de a incheia o conventie de colaborare cu un spital sau cu o alta unitate sanitara, in vederea asigurarii ingrijirii medicale si, dupa caz, psihiatrice.
Locatia adaposturilor este secreta, atat angajatii centrului, cat si ceilalti specialisti care intra in contact cu victimele avand obligatia de a pastra confidentialitatea cu privire la locatia adapostului si la datele de identificare ale victimelor si copiilor acestora.
b) Gazduirea victimelor violentei in familie in centre publice sau private de recuperare pentru victimele violentei in familie se face in situatiile in care victimele necesita interventie de lunga durata. Inclusiv victimele care au fost gazduite initial in adaposturi pot fi gazduite ulterior in centrele de recuperare. Serviciile minime oferite in cadrul unui centru de recuperare sunt urmatoarele: gazduire (maximum 90 de zile; in situatii exceptionale, maximum 180 de zile), asistenta sociala, consiliere psihologica, consiliere juridica, reinsertie sociala si educationala/profesionala, asistenta si ingrijire.
IV.3.3. Planul de reabilitare si/sau de reintegrare sociala pentru copilul victima a violentei, respectiv pentru adultul si/sau copilul victime/victima ale/a violentei in familie
Pe baza raportului de evaluare detaliata, managerul de caz intocmeste un plan individualizat de protectie (PIP) pentru copiii cu masura de protectie, respectiv un plan de reabilitare si/sau de reintegrare sociala pentru copiii ramasi in familie ori gazduiti impreuna cu mama lor in adapost sau centru de recuperare si pentru adultii victima a violentei in familie care raman sau nu in familie. In fapt, PIP contine aceleasi informatii ca si planul de reabilitare, avand in plus specificata masura de protectie pentru copil. Ambele planuri se intocmesc in colaborare cu echipa multidisciplinara, cu alti profesionisti colaboratori si cu participarea nemijlocita a familiei/parintelui protector/reprezentantului legal si, dupa caz, a copilului. Participarea adultului victima a violentei in familie este, de asemenea, o conditie necesara pentru intocmirea planului de reabilitare, in functie de discernamantul acestuia.
Indaco Systems va recomanda
Prestatiile si serviciile din aceste doua tipuri de planuri se adreseaza atat copilului, cat si familiei/reprezentantului legal, persoanelor importante pentru copil si presupusul lui faptuitor/agresor. In cazul adultului victima a violentei in familie, prestatiile si serviciile se adreseaza atat acestuia, cat si familiei si presupusului faptuitor/agresor.
Pentru intocmirea planurilor se recomanda respectarea prevederilor Normelor metodologice privind intocmirea Planului individualizat de protectie, aprobate prin Ordinul secretarului de stat al Autoritatii Nationale pentru Protectia Drepturilor Copilului nr. 286/2006.
In ceea ce priveste copilul cu masura de protectie, se recomanda ca reintegrarea acestuia in familie sa se realizeze numai dupa ce obiectivele PIP au fost indeplinite, iar instantei ii sunt furnizate suficiente probe care sa dovedeasca faptul ca pericolul pentru copil a trecut. Acest fapt nu se poate realiza decat in urma unor servicii de informare si, dupa caz, de educare si/sau de reabilitare pentru familie, documentate de catre DGASPC in PIP.
In ceea ce priveste planul de reabilitare si/sau de reintegrare sociala pentru copilul victima a violentei, respectiv pentru copilul si mama victime ale violentei care sunt gazduiti impreuna, se recomanda avizarea lui de catre CPC.
Fiecare specialist implicat in implementarea planului isi dezvolta propriul program de interventie, conform standardelor in vigoare, specific domeniului sau de activitate, si raporteaza periodic managerului de caz progresele si dificultatile intampinate in implementarea acestuia. Se recomanda ca raportarea sa fie in scris, iar periodicitatea sa fie stabilita de comun acord cu managerul de caz. In situatii urgente se comunica imediat cu managerul de caz.
Planul acopera mai multe niveluri:
a) individual, prin tratarea copilului/adultului victima ca un intreg in relatie cu persoanele pe care el le considera importante;
b) comunitar, prin implicarea managerului de caz, care asigura furnizarea serviciilor si interventiilor cat mai aproape de domiciliul copilului si cu sprijinul retelei sociale a copilului si familiei;
c) interinstitutional, prin intermediul managerului de caz care faciliteaza comunicarea si coordonarea activitatilor circumscrise cazului, prestate de profesionistii apartinand de institutii cu atributii in domeniul protectiei copilului.
IV.4. Furnizarea serviciilor
Managerul de caz are responsabilitatea facilitarii accesului copilului/adultului victima si familiei la serviciile cuprinse in plan, prin sprijinul permanent acordat acestora, inclusiv acompaniere atunci cand este cazul, comunicare cu membrii echipei si restul profesionistilor din retea, medierea conflictelor etc.
In cazul serviciilor de reabilitare propuse pentru presupusii faptuitori/agresori care nu sunt in urmarire penala, managerul de caz va asigura negocierea cu acestia si legatura cu profesionistii care ofera aceste servicii. Aceste situatii sunt in general valabile pentru presupusii faptuitori/agresori din randul parintilor. In cazul in care copilul si familia doresc initierea procedurilor legale pentru pedepsirea presupusului faptuitor/agresor sau in situatiile grave care impun acest lucru, profesionistul abilitat va prezenta instantei propunerile de servicii de reabilitare si/sau de reinsertie sociala, care sunt consemnate tot in planul de reabilitare si/sau de reintegrare sociala.
Indeplinirea cu succes a obiectivelor planului de reabilitare si/sau de reintegrare sociala presupune implicarea si responsabilizarea nu numai a profesionistilor implicati, ci si a familiei. Oferirea serviciilor se va face in baza unui contract cu familia in cazul copilului victima, respectiv in baza unui contract pentru acordarea de servicii sociale in cazul adultului victima, care ofera posibilitatea participarii la luarea deciziei si a responsabilizarii partilor implicate. Modelul contractului pentru acordarea de servicii sociale este prevazut in Ordinul ministrului muncii, solidaritatii sociale si familiei nr. 73/2005 privind aprobarea modelului Contractului pentru acordarea de servicii sociale, incheiat de furnizorii de servicii sociale, acreditati conform legii, cu beneficiarii de servicii sociale si se recomanda adaptarea acestuia si pentru contractul cu familia.
Rolul institutiilor implicate in managementul de caz si serviciile care pot fi oferite in caz de violenta in familie sunt detaliate in cap. VI.
Contractul cu familia este un document scris incheiat intre managerul de caz si unul sau ambii parinti ori reprezentantul legal al copilului, in care se mentioneaza conditiile in care se vor oferi serviciile si responsabilitatile specifice pe care fiecare parte implicata le are de indeplinit in perioada de timp stabilita.
Managerul de caz are responsabilitatea de a prezenta si de a explica familiei si, dupa caz, copilului:
a) scopul acestui contract;
b) responsabilitatile partilor;
c) posibilitatile si conditiile in care acest contract se poate modifica sau rezilia.
Contractul cu familia este revizuit periodic si modificat de catre managerul de caz ori de cate ori este nevoie, in functie de progresele care intervin ori schimbarile survenite in derularea planului. Familia si profesionistii implicati in derularea interventiilor specifice de caz vor comunica managerului de caz orice schimbare care intervine si care poate aduce modificari ale planului si implicit ale contractului cu familia.
IV.5. Monitorizarea si reevaluarea periodica a cazului
Monitorizarea cazului este tot in responsabilitatea managerului de caz si presupune urmatoarele:
1. urmarirea indeplinirii celor inscrise in planul de reabilitare si/sau de reintegrare sociala, respectiv in planul individualizat de protectie si adaptarea acestora in functie de progresele sau dificultatile intampinate pe parcurs. Acest lucru implica in subsidiar si adaptarea contractului cu familia/contractului pentru acordarea de servicii sociale, precum si raportarile din partea profesionistilor responsabili mentionate anterior;
2. evaluarea riscurilor - prezentata anterior - contribuie si ea la adaptarea planului. Mai mult, se poate pune problema la un moment dat de a separa copilul de familie, daca, in ciuda implementarii si adaptarii repetate a planului, copilul continua sa se afle intr-o situatie de violenta. Acelasi lucru este valabil si pentru adultul victima care initial a ramas in familie;
3. organizarea intalnirilor de caz in mod special pentru reevaluarea cazului. Se recomanda organizarea cel putin a unei intalniri la mijlocul implementarii planului, daca nu sunt semnalate probleme care implica adaptarea acestuia, si ori de cate ori este necesara reajustarea majora a planului. Acest lucru presupune schimbarea a mai mult de jumatate din plan sau necesitatea unei masuri de protectie speciala pentru copil;
4. reevaluarea situatiei copilului se realizeaza o data la 3 luni, conform legii, si managerul de caz, impreuna cu echipa multidisciplinara, decide, la nevoie, revizuirea planului. Se recomanda aceeasi perioada de reevaluare pentru situatia adultului victima a violentei in familie;
In situatia in care furnizarea serviciilor s-a incheiat si copilul urmeaza sa fie reintegrat in familie, scoala si comunitate, respectiv adultul victima urmeaza sa fie reintegrat socio-profesional, responsabilul de caz prevenire elaboreaza planul postservicii. Monitorizarea postservicii se realizeaza pe o perioada de 6 luni pentru a preveni recidiva, timp in care responsabilul de caz prevenire efectueaza vizite periodice la familie in cazul reintegrarii copilului/la (noul) domiciliu al adultului care a fost victima a violentei in familie. Dupa terminarea acestei perioade, cazul este considerat inchis.
In situatia copilului/adultului victima care se constituie ca parte vatamata sau ca martor in cadrul procesului penal, monitorizarea postservicii se prelungeste pe toata durata procesului si 6 luni dupa ce decizia instantei devine definitiva si irevocabila. In cazul in care copilul/adultul victima beneficiaza de masuri speciale de protectie a martorilor, monitorizarea postservicii se prelungeste pana la decizia Oficiului National pentru Protectia Martorilor privind inlaturarea oricaror situatii de pericol.
Supervizarea este deseori confundata sau limitata la indatorirea sefului ierarhic de a supraveghea activitatea subalternului, de a-l ghida sau sprijini atunci cand este nevoie etc. Insa, supervizarea este o metoda bine definita pentru sprijinirea profesionistilor care lucreaza direct cu clientii in general, cu scopul de a evita sau de a ameliora efectele sindromului de epuizare profesionala (burn-out), si care este realizata de specialisti in acest domeniu.
Interactiunea profesionala care are loc in procesul supervizarii se bazeaza pe confruntarea unor motivatii constiente si inconstiente ale tuturor celor implicati, confruntarea unor istorii personale diferite, a sarcinilor organizatiilor din care provin, a scopurilor acestora. Supervizarea este un proces dinamic, care presupune schimbari si achizitii care au drept rezultat ameliorarea conditiilor de munca in sensul cresterii eficientei si a satisfactiei personalului.
Obiectivele supervizarii sunt urmatoarele:
1. ameliorarea transparentei si a intelegerii sarcinilor si actiunilor proprii in cadrul organizatiei si in afara acesteia;
2. cresterea capacitatii de actiune in propriul domeniu profesional, precum si a potentialului de conduita autonoma si de colaborare;
3. ameliorarea calitatii muncii si, in acelasi timp, a gradului de satisfactie in munca;
4. analiza limitelor personale si structurale, ale competentelor, sarcinilor care trebuie indeplinite si abilitatilor;
5. identificarea si reprezentarea propriei pozitii si a capacitatii de interventie in cadrul unor probleme sau conflicte.
Competentele supervizorului sunt urmatoarele:
1. competente de relationare - capacitatea empatica, grija, flexibilitatea si manifestarea unui stil suportiv de supervizare;
2. competente de coordonare - persoana de incredere, care acorda atentie amanuntelor si se concentreaza pe rezultate;
3. competente de orientare - stil directiv in sensul actionarii spre realizarea unui obiectiv, a unui rezultat dorit;
4. competente de dezvoltare - creativitate, asumare de riscuri, caracter novator, spirit de colaborare si indrazneala politica (la nivel comunitar).
In concluzie, un supervizor eficient trebuie sa fie capabil sa isi exprime propria viziune despre echipa, dar si sa prezinte personalului perspectiva organizatiei. Trebuie sa fie capabil de interactiune cu alte servicii din sistemul de asistenta sociala si de protectie a drepturilor copilului si sa colaboreze cu acestea.
V. Managementul informatiei
Monitorizarea copiilor victime ale violentei/adultilor si/sau copiilor victime ale violentei in familie presupune un flux organizat de informatie de la nivel local (comunitate) catre nivelul judetean si national si invers, de la nivel national catre cel judetean, respectiv local.
a) La nivel local, SPAS/persoanele cu atributii de asistenta sociala au urmatoarele obligatii:
1. completeaza si transmit fisele de semnalare corespunzatoare (de exemplu, fisa pentru semnalarea cazurilor de abuz si/sau de neglijare a copilului, fisa pentru semnalarea cazurilor de exploatare a copiilor prin munca) la DGASPC in baza semnalarilor/sesizarilor de la profesionistii din comunitate sau prin autosesizare;
2. in cazul in care realizeaza evaluarea initiala la solicitarea DGASPC, completeaza fisa de evaluare initiala a situatiilor de abuz si/sau de neglijare a copilului, pe care o trimit la DGASPC;
3. in vederea identificarii copiilor aflati in situatii de risc de exploatare prin munca, exploatare sexuala si trafic de copii, completeaza matricea riscurilor si transmit trimestrial fisa centralizatoare corespunzatoare la DGASPC.
b) La nivel judetean, profesionistii implicati in managementul de caz si monitorizarea cazurilor de violenta asupra copilului si violenta in familie au urmatoarele obligatii:
1. consilierii serviciului telefonul copilului din cadrul DGASPC completeaza fisa de evaluare initiala a situatiilor de abuz si de neglijare a copilului, parte a dosarului copilului;
2. managerul de caz numit de DGASPC intocmeste raportul de evaluare detaliata, care include si planul aferent, in baza muncii depuse de echipa multidisciplinara;
3. angajatii compartimentului de monitorizare din cadrul DGASPC completeaza fisele centralizatoare corespunzatoare (de exemplu, fisa centralizatoare a cazurilor de abuz si de neglijare a copilului, fisa centralizatoare a cazurilor de exploatare prin munca si a copiilor aflati in situatii de risc de exploatare prin munca, exploatare sexuala, trafic de copii, fisa centralizatoare a cazurilor de trafic de copii, intern si transfrontalier) si le trimit la MMFPS-DGPC; in baza fiselor centralizatoare, realizeaza datele statistice privind situatiile de violenta asupra copilului si de violenta in familie;
4. EIL coordonata de DGASPC intocmeste rapoartele anuale privind violenta asupra copilului si violenta in familie, cu anexe specifice privind exploatarea copilului prin munca, traficul de copii si copiii romani migranti victime ale altor forme de violenta pe teritoriul altor state (vezi responsabilitatile EIL prevazute in cap. IV).
c) La nivel central, MMFPS-DGPC are urmatoarele obligatii:
1. centralizeaza datele primite de la DGASPC privind intreaga problematica a violentei asupra copilului, in baza fiselor centralizatoare mentionate anterior;
2. intocmeste rapoartele anuale privind violenta asupra copilului si violenta in familie, in baza raportarilor EIL si ale compartimentelor de monitorizare din cadrul DGASPC;
3. contribuie la intocmirea rapoartelor de tara referitoare la diferitele forme de violenta asupra copilului si violenta in familie;
4. formuleaza propuneri pentru modificarea legislatiei si a politicilor din domeniu.
Instrumentele de lucru (fisele de semnalare, evaluare initiala, centralizatoarele, planul de reabilitare si/sau de reintegrare sociala, ancheta sociala adaptata, matricea riscurilor) mentionate in prezenta metodologie-cadru urmeaza a fi aprobate prin ordin al ministrului muncii, familiei si protectiei sociale.
Un alt aspect care trebuie avut in vedere, mai ales cu scopul prevenirii violentei, il constituie informarea, constientizarea si formarea profesionistilor din diverse sisteme care interactioneaza cu copiii, respectiv a profesionistilor care intervin in solutionarea cazurilor de violenta in familie si in prevenirea acestora, cu privire la prezenta metodologie-cadru.
VI. Prevenirea situatiilor de violenta asupra copilului si a situatiilor de violenta in familie
In vreme ce interventia in cazurile de violenta asupra copilului se axeaza in principal pe copilul victima sau traumatizat, prevenirea se adreseaza in principal adultilor: parintii, persoanele care ingrijesc copilul, profesionistii din serviciile pentru copii si familie, politicienii si administratorii comunitatii. Prin actiunile care ofera sprijin si asista familiile in sarcina lor de crestere a copiilor, mai mult decat prin cele menite doar sa intareasca supravegherea si depistarea cazurilor, prevenirea ramane cea mai viabila strategie pentru diminuarea extinderii si a severitatii problemei violentei asupra copilului. In ceea ce priveste violenta in familie, actiunile de prevenire se adreseaza familiilor si comunitatii.
Gravitatea fenomenului de violenta asupra copilului si de violenta in familie, prin consecintele lui care dureaza in timp, traversand generatiile, impune o urgenta si buna organizare a prevenirii in acest domeniu. Este evident ca o buna prevenire presupune mobilizarea de resurse in societate. Este mai eficient sa previi decat sa combati fenomenul.
Avantajele prevenirii situatiilor de violenta asupra copilului si de violenta in familie:
a) reducerea cheltuielilor guvernamentale/locale; costurile programelor se compenseaza prin reducerea cheltuielilor publice, de exemplu a celor implicate, mai tarziu, in sistemul judiciar si de recuperare a victimelor;
b) profitul societatii este mai mare decat economiile realizate de Guvern/autoritatile locale, acest lucru referindu-se cu precadere la scaderea delincventei si la sanatatea (inclusiv mintala) a populatiei.
Prevenirea presupune urmatoarele:
1. blocarea manifestarii cauzelor;
2. intreruperea legaturilor dintre cauze si subiecti;
3. reducerea influentei cauzelor (consecintelor);
4. repararea raului produs.
VI.1. Tipuri de prevenire
In mod traditional, prevenirea se imparte in 3 categorii:
2. secundara (selectiva);
VI.1.1. Prevenirea primara
Prevenirea primara are ca scop impiedicarea aparitiei problemelor. Se adreseaza populatiei generale de regula sub forma de masuri de informare-educare-comunicare, urmarind sensibilizarea copiilor si a familiilor la riscurile pe care le presupune violenta asupra copilului, respectiv violenta in familie.
Exemple de activitati de prevenire primara:
a) campanii de sensibilizare a opiniei publice;
b) programe de prevenire timpurie (pentru copiii prescolari si scolari);
c) programe de educatie a populatiei (de exemplu, educatie pentru sanatate, educatie parentala - "scoli pentru parinti", completarea studiilor/formare profesionala, programe pentru prescolari si scolari) - eficiente mai ales pentru prevenirea abuzului fizic/violentei fizice;
d) programe pentru parinti (de exemplu, programe informative, consiliere profesionala);
e) programe de vizite la domiciliul familiilor;
f) programe de prevenire a saraciei;
g) programe de informare, formare si dezvoltare profesionala.
Avantajele programelor de prevenire timpurie:
a) castiguri ale copilului pentru dezvoltarea emotionala si cognitiva;
b) imbunatatirea rezultatelor scolare;
c) mai mare autonomie economica a adultilor.
Legat de educatia parentala, dar si de formarea profesionala, conceptul de disciplina pozitiva a copiilor ocupa un loc important.
Disciplinarea copilului reprezinta o serie de masuri folosite de adulti pentru a contura comportamentul unui copil si a impune anumite norme, pentru a stabili limite si a educa. Ea nu presupune folosirea violentei. Disciplina poate include impunerea unor sanctiuni, dar care sa fie nonviolente.
Pedeapsa nu este o forma eficienta de disciplinare a copilului pentru ca ea elimina doar pentru moment un comportament nedorit al acestuia, nu il invata cum sa realizeze un comportament pozitiv constant. Disciplinarea eficienta il invata pe copil sa realizeze comportamente pozitive, adecvate, constante pentru tot restul vietii.
Disciplinarea eficienta are consecinte benefice:
a) il ajuta pe copil sa se dezvolte intr-un mod echilibrat si sanatos din punct de vedere emotional si social;
b) il ajuta sa devina responsabil, autonom si independent;
c) il ajuta pe copil sa aiba incredere in sine si sa fie multumit de el.
Exemple de metode de disciplinare pozitiva, care se adapteaza varstei copilului: stabilirea de reguli, oferirea de recompense, oferirea de alternative, implicarea in activitati comune etc. Exemple de sanctiuni nonviolente: restrictionarea unor activitati dorite de copii in mod excesiv (de exemplu, jocuri video, televizor), reguli noi in sustinerea regulilor incalcate.
Formarea profesionala reprezinta un factor-cheie in prevenirea primara a violentei asupra copilului. Pe langa metodele de disciplinare pozitiva, profesionistii trebuie sa deprinda atitudini, abilitati si comportamente nonviolente. Acestea vizeaza aplicarea profesiei din perspectiva protectiei copilului impotriva violentei, atat in ceea ce priveste relatia cu copilul, cat si metodele specifice profesiei. De exemplu:
a) cadrele didactice ar fi de dorit sa aleaga metodele de disciplinare pozitiva a copilului si nu pedepsele corporale sau psihologice, ambele interzise prin lege [art. 28, art. 48 alin. (2) si art. 90 din Legea nr. 272/2004, cu modificarile ulterioare];
b) personalul medico-sanitar ar fi de dorit sa aleaga metodele noninvazive de interventie, precum si modalitatea nonviolenta de aplicare a metodelor invazive atunci cand acestea sunt necesare (de exemplu, voce calma, gesturi blande, explicatii privind procedura);
c) personalul judiciar ar fi de dorit sa aiba un comportament nonviolent in relatia cu presupusul faptuitor/agresor minor, conform prevederilor Conventiei cu privire la drepturile copilului, ratificata prin Legea nr. 18/1990, republicata, cu modificarile ulterioare, si ale Legii nr. 272/2004, cu modificarile si completarile ulterioare.
VI.1.2. Prevenirea secundara
Prevenirea secundara are ca scop identificarea timpurie a factorilor de risc si prevenirea dezvoltarii ulterioare a problemelor. Acest tip de prevenire are ca tinta grupele vulnerabile (cu risc, in dificultate). Prevenirea secundara este benefica pentru copii si familiile acestora prin impactul imediat si prin consecintele pe termen lung - reducerea posibilitatii de aparitie a tulburarilor de comportament, reducerea riscurilor de maltratare si delincventa. In prevenirea secundara activitatile sunt menite sa previna dezmembrarea si disfunctiile in randul familiilor identificate ca prezentand risc de violenta.
Un exemplu elocvent de prevenire secundara il constituie grupurile de sprijin pentru familiile aflate in situatii de risc. Multe dintre activitati sunt aceleasi ca cele prevazute in cadrul prevenirii primare, dar sunt destinate familiilor si copiilor aflati in situatii de risc. Riscul se identifica de catre asistentii sociali din cadrul SPAS/persoanele cu atributii in asistenta sociala sau de catre expertii din comunitate, prin utilizarea unor instrumente specifice.
Programele de prevenire secundara sunt importante si din perspectiva cresterii rezilientei copilului. Rezilienta este un concept care descrie adaptarea reusita dupa expunerea la factori de risc psihosociali sau la evenimente stresante si care implica expectatia unei usoare susceptibilitati la viitori factori de stres. Rezilienta este o caracteristica individuala in care intervin factorii de protectie (vezi cap. III).
Indaco Systems va recomanda
VI.1.3. Prevenirea tertiara
Prevenirea tertiara are ca scop reducerea posibilitatilor de repetare a situatiei de violenta asupra copilului, respectiv de violenta in familie, precum si a consecintelor acesteia. In prevenirea tertiara eforturile de tratare sunt menite sa rezolve situatii in care maltratarea a avut deja loc, cu scopul de a impiedica maltratari viitoare si de a evita efectele daunatoare ale violentei. Programele constau in tratamentul efectiv pentru diminuarea efectelor violentei si in estimarea gradului de risc sau siguranta pentru a confirma conditiile de securitate in care traieste copilul.
Exemple de activitati de prevenire tertiara:
a) serviciile de reabilitare a copilului/adultului victima a violentei;
b) serviciile de reabilitare a presupusului faptuitor/agresor;
c) monitorizarea reintegrarii in familie.
Serviciile de reabilitare trebuie sa dispuna de:
a) personal specializat si cu experienta in domeniul prevenirii si combaterii violentei asupra copilului si violentei in familie, conform legislatiei in vigoare, inclusiv standardelor minime obligatorii si standardelor de calitate;
c) sistem de inregistrare a datelor privind cazurile de violenta;
d) mecanism clar de colaborare cu celelalte servicii din retea.
VI.2. Activitati de prevenire
VI.2.1. Campanii de sensibilizare a opiniei publice
Campaniile trebuie evaluate atat prin sondaje ale opiniei publice, cat si prin interpelarea unor practicieni (educatori, profesori, psihologi, asistenti sociali, juristi, politisti etc.) implicati in rezolvarea cazurilor de violenta asupra copilului, respectiv de violenta in familie, precum si a unor administratori/decidenti locali. Sondajele de opinie pot avea loc pe strada, prin telefon si prin chestionare diseminate prin posta sau in locuri publice, in mod aleatoriu. Aceste evaluari vor indeplini un rol de feedback, permitand ajustarea campaniei in curs pentru o maxima eficientizare a ei. De asemenea, ele pot evidentia nevoia unor noi subiecte sau noi zone de sensibilitate publica.
Pentru asigurarea unei bune strategii a campaniilor se va colabora, atunci cand este posibil, cu universitatile si celelalte structuri avizate pentru formarea si dezvoltarea profesionala, in sensul structurarii unor programe educative comunitare eficiente.
In colaborare cu profesionistii din serviciul specializat, precum si cu universitatile si inspectoratele scolare, utilizand si materiale similare de provenienta straina, dar dispunand de dreptul de utilizare a lor, se vor crea materiale informative de popularizare pe tema campaniei (brosuri, pliante, cursuri practice, afise).
Campaniile vor beneficia de o intensa publicitate prin mass-media in vederea atat a lansarii, cat si a desfasurarii actiunii.
Campaniile se pot desfasura sub forma unor intalniri, conferinte, diseminare de materiale scrise (brosuri, pliante, afise etc.) si prin implicarea mass-mediei in functie de posibilitatile comunitatii.
In relatie cu campania, in serviciile pentru copii (gradinite, scoli, spitale, centre de plasament etc.) pot functiona cutii de colectare a mesajelor copiilor. Totodata, cutii de colectare pentru mesajele venite din comunitate pot functiona, de regula in permanenta, in locuri publice ca: sali de asteptare, oficii postale, magazine alimentare etc. Prin intermediul mesajelor primite in aceste cutii se asigura un feedback eficient, spontan din partea beneficiarilor.
La nivel comunitar se recomanda implicarea structurii comunitare consultative, care, chemata sa analizeze barierele, sa caute solutii, sa investigheze nevoile si resursele comunitare in domeniul prevenirii violentei asupra copilului si violentei in familie, va sprijini cautarea si generarea resurselor (umane, materiale, financiare) necesare desfasurarii unor actiuni preventive utile in comunitate (intalniri, sarbatori, evenimente speciale cu parintii si copiii, tabere tematice cu parintii etc.).
La nivel judetean, national sau international se recomanda organizarea de mese rotunde, seminare, conferinte, care vor fi amplu mediatizate. Participantii invitati la acest gen de actiuni vor fi profesionisti, politicieni, administratori/decidentii locali si nationali care vor prezenta rapoarte si lucrari stiintifice.
VI.2.2. Educatia parentala - "scolile pentru parinti"
Parintii trebuie sa fie ajutati sa inteleaga rolul familiei in "nasterea" psihologica a copilului. Pentru a realiza acest obiectiv, in cadrul "scolilor pentru parinti", temele vor fi atat de ordin teoretic (dezvoltarea copilului, interactiunea cu copilul dificil, tipul de atasament si dezvoltarea copilului, comunicarea emotionala cu copilul etc.), cat si practic (sarbatorirea copilului, organizarea timpului liber in familie, organizarea sarbatorilor, organizarea bugetului familiei, alcatuirea prioritatilor in viata familiei, participarea la actiuni cultural-sportive, popularizarea altor resurse pentru bunastarea familiei existente in comunitate).
"Scolile pentru parinti" pot fi utilizate atat in prevenirea primara, cat si in cea secundara. Aceste programe de educatie parentala subliniaza unicitatea de a fi parinte si ii ajuta pe acestia sa inteleaga ca abilitatile parentale se invata si nu sunt instinctive. Conceptul-cheie este acela de "parinte suficient de bun" (good enough) - nu este nevoie sa fii un parinte perfect, ci un parinte suficient de bun.
Programa de formare trebuie sa cuprinda cel putin notiuni despre etapele de dezvoltare a copilului, psihologia copilului si metodele alternative pedepselor fizice ca metode de disciplinare a copilului. Programa poate fi adaptata in functie de varsta copiilor, respectiv se poate axa pe informatii despre copilaria timpurie sau pe problemele specifice adolescentilor.
Astfel de programe ofera ajutor direct parintilor, dar si oportunitati de socializare, sansa de a avea noi prieteni si de a urmari noi interese/scopuri in viata. Aceste oportunitati sunt mai importante in cazul prevenirii secundare, deoarece parintii aflati in situatie de risc dezvolta un comportament parental de izolare care trebuie sa fie inlaturat.
Metodologia pentru organizarea educatiei parentale in afara sistemului educational, precum si curriculumul-cadru aferent vor fi elaborate de MMFPS-DGPC si aprobate prin ordin al ministrului muncii, familiei si protectiei sociale. In baza curriculumului-cadru MMFPS-DGPC va aviza programele de formare din acest domeniu.
VI.2.3. Programe pentru prescolari si scolari
Programele pentru prescolari se pot structura sub forma atelierelor. Atelierele de prevenire a abuzului/violentei sunt eficace pentru cresterea nivelului de cunostinte si a abilitatilor copiilor de a face fata unei situatii de abuz/violenta. Acest tip de activitate se adreseaza prescolarilor si scolarilor din clasele primare, precum si adultilor de langa ei - parintilor si personalului din gradinite, respectiv scoli. Atelierele vor avea in vedere:
1. scaderea vulnerabilitatii copiilor prin informare referitoare la drepturile lor, prin invatarea de strategii care sa le permita sa faca fata abuzurilor;
2. deprinderea unor tehnici de autoaparare prin intermediul carora copiii vor fi capabili sa se apere verbal si fizic de presupusul faptuitor/agresor;
3. organizarea unor piese de teatru tematice, prin intermediul carora copiii vor putea sa povesteasca faptele prin care au trecut sau pe care trebuie sa le previna;
4. informarea adultilor implicati prin descrierea detaliata a atelierului copiilor inainte de inceperea acestuia, folosind o abordare si un limbaj simplu pentru a discuta problema violentei si raspunzand la eventualele intrebari;
5. sensibilizarea adultilor in legatura cu responsabilitatilor lor prin oferirea de informatii referitoare la violenta si prevenirea acesteia, prezentand activitati de prevenire pentru scoala si pentru acasa si definind rolul fiecaruia in prevenire;
6. sprijinirea adultilor sa recunoasca situatii de violenta; de exemplu: identificarea unui copil abuzat, informatii privind semnalarea unui caz etc.;
7. oferirea de ajutor copiilor victime ale violentei. In timpul atelierului animatorii sunt atenti la semnele de anxietate ale copiilor si le ofera posibilitatea de a sta de vorba, individual, dupa atelier. Aceste intalniri copil-animator ofera posibilitatea schimbului de idei in legatura cu situatiile traite sau despre care copiii au auzit vorbindu-se, experimentarea unei solutii pentru problemele care apar, punerea in practica a tehnicilor invatate in timpul atelierului si alegerea persoanelor carora li se poate cere ajutorul (copiilor li se ofera o lista de persoane-resursa ale comunitatii). Daca este cazul, animatorii vor orienta copiii catre specialisti care vor continua sa ii ajute.
Se recomanda organizarea succesiva a urmatoarelor tipuri de ateliere de prevenire, animate de profesionisti special formati:
1. un atelier de doua ore si jumatate, cu 2 animatori, care se va adresa personalului din gradinite si/sau scoli. Accentul se va pune pe prevenirea si identificarea situatiilor posibile de violenta asupra copilului, precum si pe interventia in situatii de criza;
2. un atelier de 3 ore, cu 2 animatori, care se va adresa parintilor. Se va pune accentul pe prevenirea situatiilor de violenta asupra copilului si pe importanta bunei comunicari cu copilul;
3. un atelier cu 3 animatori, care se va adresa copiilor si care intotdeauna va avea loc dupa primele doua amintite mai sus; atelierul se va realiza prin discutii de grup, prin puneri in situatie cu marionete, jocuri de rol; atelierul se va desfasura astfel:
-pe durata a 3 zile consecutive, cate 30 de minute pe zi, pentru prescolari (copiii de la grupele pregatitoare);
-o ora si un sfert pentru scolari (copiii din clasele primare).
VI.2.4. Grupuri de sprijin
Un exemplu de interventie pentru familiile aflate in situatii de risc sunt grupurile de sprijin, de regula familii de sprijin din comunitate, capabile si dornice sa isi ofere sprijinul moral pentru una sau doua familii aflate in situatie de risc (cu violenta, alcoolism, boli psihice etc.). Gasirea unor astfel de familii-resursa si implicarea lor in prevenirea secundara va conduce in final la autogenerarea unor parghii comunitare pentru abordarea situatiilor de dificultate prin care trec unele familii, va recrea spiritul de solidaritate.
Organizarea grupurilor de sprijin se va realiza in functie de specificul fiecarui grup de familii aflate in situatie de risc. Mai jos sunt redate cateva dintre caracteristicile grupurilor de sprijin in functie de grupul-tinta:
a) mame singure, mame adolescente. Intalnirile acestor grupuri vor avea ca scop nu doar abilitatile lor parentale, ci mai ales cresterea stimei de sine, a sentimentului de competenta. Intalnirile vor trebui sa fie momente in care sa se simta bine, sa iasa din izolare si sa se simta valorizate. Intalnirile acestor grupuri, desi avand teme fixate dinainte, vor avea in acelasi timp un grad mai mare de flexibilitate, in functie de interesele particulare ale familiilor, urmarindu-se scopurile mai sus mentionate. Asadar, scopul acestor intalniri va fi sporirea abilitatilor parentale prin insusirea unor tehnici adecvate de interactiune cu copilul, dar si prin desfasurarea unor actiuni in grup care sa le faca sa se simta valorizate (de exemplu, pregatirea impreuna a unei mese pentru o sarbatoare, sarbatorirea cuiva din grup etc.);
b) parinti si copii provenind din medii defavorizate. In aceste grupuri activitatile se vor desfasura atat in comun, parintii fiind incurajati sa interactioneze pozitiv, sub forma de joc, sa se joace cu copiii lor, sa se bucure de ei, cat si separat, timp in care parintii vor fi ajutati sa gaseasca cele mai adecvate conduite in situatiile dificile, iar copiii vor desfasura jocuri, intr-o alta incapere. Se vor organiza tabere tematice pentru parintii si copiii din program, astfel incat, pe perioada unui an, fiecare familie din program sa aiba ocazia de a beneficia de o saptamana petrecuta intr-o astfel de tabara. Se recomanda solicitarea sprijinului si a participarii bisericii;
c) copii aflati in situatii de risc. Aceste grupuri vor functiona in gradinite, scoli, servicii rezidentiale. Intalnirile grupului de copii, cu varste asemanatoare, vor avea loc saptamanal. Scopul intalnirilor va fi de a-i face pe copii sa nu se mai simta singuri in situatia lor dificila si sa poata comunica despre suferinta lor (de exemplu, pregatirea copiilor din serviciile rezidentiale in vederea integrarii sau a reintegrarii in familie, sprijinirea copiilor ai caror parinti sunt in proces de a se separa sau care s-au separat, iar copilul continua sa sufere);
d) copii provenind din familii dezorganizate (violente, pe cale de a se separa sau care s-au separat, cu parinti cu boli mintale sau aflati in inchisoare). Se va initia si sprijini dezvoltarea in comunitate a unor programe de tipul "big brother". Se vor organiza cu acesti copii vulnerabili, in masura posibilitatilor, tabere tematice, in timpul vacantelor. Scopul acestor variate actiuni destinate copiilor aflati in situatii de risc este acela de a face sa creasca rezilienta lor, capacitatea de a face fata situatiilor dificile/suferintei, fara a inregistra scaderi prea mari ale starii de sanatate sau in dezvoltarea lor.
ANPCA Autoritatea Nationala pentru Protectia Copilului si Adoptie
ANPDC Autoritatea Nationala pentru Protectia Drepturilor Copilului
CPC Comisia pentru protectia copilului
DGASPC Directia generala de asistenta sociala si protectia copilului
EIL Echipa intersectoriala pentru prevenirea si combaterea exploatarii copiilor prin munca
MMFPS-DGPC Ministerul Muncii, Familiei si Protectiei Sociale -Directia generala protectia copilului
ONU Organizatia Natiunilor Unite
OPA Organism privat acreditat
PIP Plan individualizat de protectie
SPAS Serviciu public de asistenta sociala
|
Definitiile Organizatiei Mondiale a Sanatatii:
1. Abuzul asupra copilului sau maltratarea lui reprezinta toate formele de rele tratamente fizice si/sau emotionale, abuz sexual, neglijare ori tratament neglijent, exploatare comerciala sau de alt tip, trafic, ale caror consecinte sunt daune actuale ori potentiale aduse sanatatii copilului, supravietuirii, dezvoltarii sau demnitatii lui, in contextul unei relatii de raspundere, incredere sau putere.
2. Abuzul fizic reprezinta actiunea sau lipsa de actiune (singulara ori repetata) din partea unui parinte sau a unei persoane aflate in pozitie de raspundere, putere ori incredere, care are drept consecinta vatamarea fizica actuala sau potentiala.
3. Abuzul emotional reprezinta esecul adultului de care copilul este foarte legat de a oferi un mediu de dezvoltare corespunzator sau/si acte comportamentale care pot dauna dezvoltarii fizice, mintale, spirituale, morale sau sociale.
4. Abuzul sexual este implicarea unui copil intr-o activitate sexuala pe care el nu o intelege, pentru care nu are capacitatea de a-si da incuviintarea informata, pentru care nu este pregatit din punctul de vedere al dezvoltarii sau care incalca legile ori tabuurile sociale. Abuzul sexual asupra copilului presupune antrenarea copilului intr-o activitate realizata cu intentia de a produce placere sau de a satisface nevoile unui adult ori ale unui alt copil care, prin varsta si dezvoltare, se afla fata de el intr-o relatie de raspundere, incredere sau putere.
5. Neglijarea este incapacitatea adultului de a asigura dezvoltarea copilului in toate sferele: sanatate fizica si psihica, educatie, nutritie, conditii adecvate si sigure de viata, in situatia in care exista resurse acceptabile.
6. Violenta domestica reprezinta abuzul fizic, psihologic sau sexual asupra partenerului adult cu care se intretin relatii intime.
1. Bullying defineste intimidarea in scoala de catre un alt coleg.
2. Fenomenul Lolita se refera la legatura posibila dintre modeling si erotografia infantila avansata atunci cand fetitele modele pozeaza cu expresivitatea fizica si vestimentatia cu tenta erotica a femeilor din modeling, iar pozele acestora ajung pe internet, fiind exploatate - unele state o subsumeaza pornografiei infantile.
3. Grooming reprezinta un mod de actiune prin care o persoana cu inclinatii pedofile pregateste transferul relatiei cu un minor de pe ecranul calculatorului in lumea reala, in scopul savarsirii fata de acel minor a unei infractiuni privind viata sexuala.
4. Interventia reprezinta actiunile si activitatile derulate de profesionistii din echipa multidisciplinara si din reteaua de interventie cu scopul evaluarii, formularii unei diagnoze multidimensionale si implementarii PIP/planului de reabilitare si/sau reintegrare sociala.
5. Lolicon reprezinta desene animate erotice si/sau pornografice care folosesc imagini ale fetitelor.
6. Mobbing reprezinta forma de abuz emotional asupra unui copil care este in mod constant discreditat, intimidat psihologic, agresat psihic, jignit, luat in deradere, batjocorit, izolat, persecutat, terorizat de catre un grup de colegi in scoala sau la locul de munca.
7. Parinte protector este parintele care nu este implicat in situatia de violenta asupra copilului si care doreste sa se implice in reabilitarea copilului.
8. Parinte suficient de bun - la origine, conceptul se refera la "mama suficient de buna", respectiv mama care se afla permanent langa copil cand este mic si lasa "spatiu" intre ea si copil cand e mai mare, astfel incat acesta sa isi poata dezvolta autonomia si increderea. In contextul violentei in familie si al altor forme de violenta indreptate impotriva propriului copil, parintele suficient de bun reuseste sa isi stapaneasca violenta si sa nu o exteriorizeze asupra copilului, iar momentele in care nu reuseste sunt situatii de criza carora copilul le face fata ramanand rezilient.
9. Persoana de ingrijire reprezinta adultul care asigura ingrijirea copilului, cu acordul parintilor (de exemplu, ruda, babysitter) sau din punct de vedere legal (de exemplu, asistentul maternal).
10. Persoana de referinta este persoana fata de care copilul este atasat in cadrul serviciilor rezidentiale.
11. Expertii din domeniul prevenirii si combaterii violentei asupra copilului sunt acei specialisti cu pregatire in acest domeniu care activeaza in institutii/servicii publice si private si fac parte din reteaua de interventie. Conform prezentei metodologii- cadru, DGASPC intocmeste o lista cu acesti experti in baza unor criterii aprobate de MMFPS-DGPC in consultare cu organizatiile neguvernamentale din domeniu. Expertii pot fi consultati si pot interveni in orice moment al managementului de caz.
12. Reabilitarea copilului reprezinta procesul prin care un copil victima si/sau care a suferit o trauma ca urmare a violentei atinge parametrii dezvoltarii armonioase, profesionistii care intervin urmarind rezilienta copilului.
13. Rezilienta este tendinta pe care o are un copil/adult de a-si reveni dupa circumstante sau evenimente stresante in vederea reluarii activitatilor obisnuite.
14. Shotacon reprezinta desene animate erotice si/sau pornografice care folosesc imagini ale baietilor.
Corespondenta dintre formele de violenta asupra copilului si de violenta in familie, pe de o parte, si Codul penal si alte legi, pe de alta parte
+-----------------------------------------+-----------------------------------------------------+-----------------------------+
| Forma de violenta | Poate constitui infractiunea de: | Textul incriminator |
+-----------------------------------------+-----------------------------------------------------+-----------------------------+
|Abuzul fizic asupra copilului/ |Omor |Art. 174 din Codul penal |
|Violenta fizica in familie | | |
+-----------------------------------------+-----------------------------------------------------+-----------------------------+
| |Omor calificat |Art. 175 din Codul penal |
+-----------------------------------------+-----------------------------------------------------+-----------------------------+
| |Omor deosebit de grav |Art. 176 din Codul penal |
+-----------------------------------------+-----------------------------------------------------+-----------------------------+
| |Pruncucidere |Art. 177 din Codul penal |
+-----------------------------------------+-----------------------------------------------------+-----------------------------+
| |Ucidere din culpa |Art. 178 din Codul penal |
+-----------------------------------------+-----------------------------------------------------+-----------------------------+
| |Lovire sau alte violente |Art. 180 din Codul penal |
+-----------------------------------------+-----------------------------------------------------+-----------------------------+
| |Vatamare corporala |Art. 181 din Codul penal |
+-----------------------------------------+-----------------------------------------------------+-----------------------------+
| |Vatamare corporala grava |Art. 182 din Codul penal |
+-----------------------------------------+-----------------------------------------------------+-----------------------------+
| |Loviri sau vatamari cauzatoare de moarte |Art. 183 din Codul penal |
+-----------------------------------------+-----------------------------------------------------+-----------------------------+
| |Vatamare corporala din culpa |Art. 184 din Codul penal |
+-----------------------------------------+-----------------------------------------------------+-----------------------------+
| |Rele tratamente aplicate minorului |Art. 306 din Codul penal |
+-----------------------------------------+-----------------------------------------------------+-----------------------------+
|Exclusiv abuzul fizic asupra copilului |Purtare abuziva |Art. 250 din Codul penal |
+-----------------------------------------+-----------------------------------------------------+-----------------------------+
| |Tortura |Art. 2671 din Codul penal |
+-----------------------------------------+-----------------------------------------------------+-----------------------------+
|Abuzul emotional asupra copilului/ |Determinare sau inlesnire a sinuciderii |Art. 179 din Codul penal |
|Violenta psihologica in familie | | |
+-----------------------------------------+-----------------------------------------------------+-----------------------------+
| |Amenintare |Art. 193 din Codul penal |
+-----------------------------------------+-----------------------------------------------------+-----------------------------+
| |Santaj |Art. 194 din Codul penal |
+-----------------------------------------+-----------------------------------------------------+-----------------------------+
| |Violare a secretului corespondentei |Art. 195 din Codul penal |
+-----------------------------------------+-----------------------------------------------------+-----------------------------+
| |Bigamie |Art. 303 din Codul penal |
+-----------------------------------------+-----------------------------------------------------+-----------------------------+
| |Rele tratamente aplicate minorului |Art. 306 din Codul penal |
+-----------------------------------------+-----------------------------------------------------+-----------------------------+
| |Nerespectare a masurilor privind incredintarea |Art. 307 din Codul penal |
| |minorului | |
+-----------------------------------------+-----------------------------------------------------+-----------------------------+
| |Impiedicare a libertatii cultelor |Art. 318 din Codul penal |
+-----------------------------------------+-----------------------------------------------------+-----------------------------+
| |Ultraj contra bunelor moravuri si tulburarea linistii|Art. 321 din Codul penal |
| |publice | |
+-----------------------------------------+-----------------------------------------------------+-----------------------------+
|Exclusiv abuzul emotional asupra |Lipsire de libertate in mod ilegal |Art. 189 din Codul penal |
|copilului | | |
+-----------------------------------------+-----------------------------------------------------+-----------------------------+
| |Abandon de familie |Art. 305 din Codul penal |
+-----------------------------------------+-----------------------------------------------------+-----------------------------+
|Abuzul sexual asupra copilului/ |Viol |Art. 197 din Codul penal |
|Violenta sexuala in familie | | |
+-----------------------------------------+-----------------------------------------------------+-----------------------------+
| |Act sexual cu un minor |Art. 198 din Codul penal |
+-----------------------------------------+-----------------------------------------------------+-----------------------------+
| |Seductie |Art. 199 din Codul penal |
+-----------------------------------------+-----------------------------------------------------+-----------------------------+
| |Perversiune sexuala |Art. 201 din Codul penal |
+-----------------------------------------+-----------------------------------------------------+-----------------------------+
| |Coruptie sexuala |Art. 202 din Codul penal |
+-----------------------------------------+-----------------------------------------------------+-----------------------------+
| |Incest |Art. 203 din Codul penal |
+-----------------------------------------+-----------------------------------------------------+-----------------------------+
| |Contaminare venerica si transmiterea |Art. 309 din Codul penal |
| |sindromului imunodeficitar dobandit | |
+-----------------------------------------+-----------------------------------------------------+-----------------------------+
|Exclusiv abuzul sexual asupra copilului |Hartuire sexuala |Art. 2031 din Codul penal |
+-----------------------------------------+-----------------------------------------------------+-----------------------------+
|Neglijarea copilului/ |Abandon de familie |Art. 305 din Codul penal |
|Violenta prin deprivare/neglijare in | | |
|familie | | |
+-----------------------------------------+-----------------------------------------------------+-----------------------------+
| |Rele tratamente aplicate minorului |Art. 306 din Codul penal |
+-----------------------------------------+-----------------------------------------------------+-----------------------------+
| |Punere in primejdie a unei persoane in neputinta |Art. 314 din Codul penal |
| |de a se ingriji | |
+-----------------------------------------+-----------------------------------------------------+-----------------------------+
| |Lasare fara ajutor |Art. 315 din Codul penal |
+-----------------------------------------+-----------------------------------------------------+-----------------------------+
| |Lasare fara ajutor prin omisiunea de instiintare |Art. 316 din Codul penal |
+-----------------------------------------+-----------------------------------------------------+-----------------------------+
| |Alungare de la domiciliu |Legea nr. 61/1991 pentru |
| | |sanctionarea faptelor de |
| | |incalcare a unor norme de |
| | |convietuire sociala, a |
| | |ordinii si linistii publice, |
| | |republicata, cu modificarile |
| | |si completarile ulterioare, |
| | |art. 2 pct. 30 |
+-----------------------------------------+-----------------------------------------------------+-----------------------------+
|Exclusiv violenta prin deprivare/ |Lipsire de libertate in mod ilegal |Art. 189 din Codul penal |
|neglijare in familie impotriva adultului | | |
+-----------------------------------------+-----------------------------------------------------+-----------------------------+
| |Sclavie |Art. 190 din Codul penal |
+-----------------------------------------+-----------------------------------------------------+-----------------------------+
| |Supunere la munca fortata sau obligatorie |Art. 191 din Codul penal |
+-----------------------------------------+-----------------------------------------------------+-----------------------------+
|Violenta economica in familie |Violare de domiciliu |Art. 192 din Codul penal |
+-----------------------------------------+-----------------------------------------------------+-----------------------------+
| |Furturi la plangerea prealabila |Art. 210 din Codul penal |
+-----------------------------------------+-----------------------------------------------------+-----------------------------+
| |Talharie |Art. 211 din Codul penal |
+-----------------------------------------+-----------------------------------------------------+-----------------------------+
| |Abuz de incredere |Art. 213 din Codul penal |
+-----------------------------------------+-----------------------------------------------------+-----------------------------+
| |Distrugere |Art. 217 din Codul penal |
+-----------------------------------------+-----------------------------------------------------+-----------------------------+
| |Tulburare de posesie |Art. 220 din Codul penal |
+-----------------------------------------+-----------------------------------------------------+-----------------------------+
| |Nerespectare a hotararii judecatoresti |Art. 271 din Codul penal |
+-----------------------------------------+-----------------------------------------------------+-----------------------------+
| |Tulburare a folosintei locuintei |Art. 320 din Codul penal |
+-----------------------------------------+-----------------------------------------------------+-----------------------------+
|Exploatarea copiilor prin munca, inclusiv| | |
|exploatarea sexuala si traficul de copii | | |
+-----------------------------------------+-----------------------------------------------------+-----------------------------+
|a) sclavie si practici similare, ca vanzarea de sau comertul cu copii, servitutea pentru datorii si munca de servitor, precum|
|si munca fortata sau obligatorie, inclusiv recrutarea fortata ori obligatorie a copiilor in vederea utilizarii lor in |
|conflictele armate |
+-----------------------------------------+-----------------------------------------------------+-----------------------------+
| |Sclavie |Art. 190 din Codul penal |
+-----------------------------------------+-----------------------------------------------------+-----------------------------+
| |Trafic de minori |Art. 13 din Legea |
| | |nr. 678/2001 privind |
| | |prevenirea si combaterea |
| | |traficului de persoane, cu |
| | |modificarile si completarile |
| | |ulterioare |
+-----------------------------------------+-----------------------------------------------------+-----------------------------+
|(servitutea pentru datorii si munca |Rele tratamente aplicate minorului |Art. 306 din Codul penal |
|de servitor) | | |
+-----------------------------------------+-----------------------------------------------------+-----------------------------+
| |Supunere la munca fortata sau obligatorie |Art. 191 din Codul penal |
+-----------------------------------------+-----------------------------------------------------+-----------------------------+
|b) utilizarea, recrutarea sau oferirea unui copil in scopul prostituarii, productiei de material pornografic sau spectacole |
|pornografice |
+-----------------------------------------+-----------------------------------------------------+-----------------------------+
|(prostitutia infantila) |Proxenetism |Art. 329 din Codul penal |
+-----------------------------------------+-----------------------------------------------------+-----------------------------+
| |Pornografie infantila |Art. 10 din Legea |
| | |nr. 196/2003 privind |
| | |prevenirea si combaterea |
| | |pornografiei, republicata |
+-----------------------------------------+-----------------------------------------------------+-----------------------------+
|c) utilizarea, recrutarea sau oferirea unui copil in scopul unor activitati ilicite, mai ales pentru productia si traficul |
|de stupefiante |
+-----------------------------------------+-----------------------------------------------------+-----------------------------+
| |Cersetorie |Art. 132 din Legea |
| | |nr. 272/2004, cu modificarile|
| | |ulterioare |
+-----------------------------------------+-----------------------------------------------------+-----------------------------+
|(munca fara o forma contractuala |Incadrare in munca a minorilor cu nerespectarea |Art. 2801 din Codul muncii |
|reglementata de lege) |conditiilor legale de varsta sau a regimului de | |
| |munca al minorilor | |
+-----------------------------------------+-----------------------------------------------------+-----------------------------+
| |Trafic de stupefiante |Art. 312 din Codul penal |
+-----------------------------------------+-----------------------------------------------------+-----------------------------+
|d) muncile care, prin conditiile in care se desfasoara, precum si prin durata muncii, sunt susceptibile sa dauneze sanatatii,|
|securitatii sau moralitatii copilului (munci periculoase) |
+-----------------------------------------+-----------------------------------------------------+-----------------------------+
| |Contraventii |Hotararea Guvernului |
| | |nr. 867/2009 |
+-----------------------------------------+-----------------------------------------------------+-----------------------------+
|
